Dan Perjovschi s-a expus la Institutul Cultural Roman (ICR) intrebarilor publicului sau, in cadrul celei de-a doua intilniri a programului "Arte martiale". "Artistii nu mai au alibiul unei expozitii de perete, care sa vorbeasca de la sine. La Institutul Cultural Roman, artistii se explica, ne implica, va intriga. Veti intilni aici artisti (prea bine) intelesi, artisti neintelesi, artisti (aparent) de neinteles. Artisti de for public si artisti de sertar. Artisti care una zic si alta fac, artisti care asta fac si asta zic, artisti care fac si tac: pina acum”, astfel scria marti, 18 decembrie 2007, pe afisul evenimentului.
Sala plina de la ICR nu l-a intimidat pe Dan Perjovschi. Este obisnuit sa fie privit de public. La expozitia sa de la Muzeum of Modern Art din New York a desenat chiar cu vizitatorii de fata. L-a deranjat doar un fotoreporter care miza pe o poza portret luata prea de-aproape pentru gustul artistului. Intilnirea a inceput cu un soi de slide-show cu citeva dintre lucrarile lui Dan Perjovschi, din anii ’80 pina azi. Majoritatea dintre ele nu mai exista decit in acele fotografii. Au fost desenate pe geamuri sterse ulterior, pe pereti revaruiti sau pe podea si calcate in picioare. Dar tocmai asta este esenta artei lui, afirma Dan Perjovschi, efemeritatea. „O parte din ceea ce fac e un performance, trebuie sa-i fii martor. Desenele mele pot trai liber, pot zbura liber”. Aici, moderatorul intilnirii vine cu prima intrebare.
Este ceea ce faci arta? Este un eseu?
Intrebarea daca e sau nu e arta cred ca e degeaba. Si daca e, si daca nu e nu conteaza. Daca este un fel de eseu? Eu nu fac o naratie in desenele mele. Eu inghet niste lucruri, eu nu fac filme, nu sint in stare sa fac filme, eu pot sa condensez un film intr-un frame. Nu am dat nici un fel de definitie, am fost surprins toata viata mea cu tot felul de chestii care la inceput m-au enervat si pe care apoi le-am integrat in ceea ce fac. Nu ma simt bine ca cineva imi spune ca asta-i caricatura, dar asta e, nu ma simt ca lumea imi spune ca e un fel de mazgalitura la telefon, ca si cum nu te gindesti. Sint cu totul impotriva acestui lucru, dar daca asta cred oamenii, asta e. Eu o sa lupt pentru ceea ce eu cred ca este, e un limbaj pe care eu il am, si il am pentru va vreau sa inteleg lumea in care traiesc. Eu ma consider artist.
Ma adaptez tot timpul la ce fac
Dan Perjovschi e relaxat, face glume, si are un raspuns potrivit pentru fiecare intrebare. Ne avertizeaza ca in urma cu 20 de ani desena poetic, acum a ajuns sa deseneze politic. Ne povesteste ca atunci cind ajunge intr-un oras nou, fie el din Romania sau din strainatate, se asaza intr-o cafenea si citeste ziarele, se mai uita la televizor si pe fereastra. Din toate acestea isi ia subiectele, de acolo ii vin ideile. E foarte greu, atunci cind fac asta totul e desen, sint bule care zboara in jurul meu si devine extrem de obositor, explica Dan Perjovschi. O noua intrebare.
Ai un plan, pentru ca eu vad ca tu pornesti de la o foaie alba si apoi o finalizezi aproape ca pe un tablou?
Pot sa spun ca nu am nici un plan. N-am o compozitie inainte. Ma arunc inainte si vad ce fac. Ma adaptez tot timpul la ceea ce fac si incerc sa ma adaptez cit mai bine. Eu cind ma duc intr-un spatiu gol, nu am o schema de compozitie, am o schema de subiecte: razboi, global warming, politica, social si asa mai departe. Nu inventez, ca nu pot. Jumatate din desenele pe care le fac intr-un proiect vin din alte proiecte, si atunci eu fixez povestile astea.
Publicul e tot mai prins de discutie, desi a trecut deja o ora. Unii, putini, sint plictisiti, se pling ca li-e foame, insa le este rusine sa plece. Restul sint curiosi sa vada ce le mai spune artistul. O parte dintre ei sint, la rindu-le, artisti in devenire. Studenti la Arte in Bucuresti. Linga mine, un grupusor are un program clar: de la ICR pleaca la 19.30 la TNB.
In tot timpul asta, Dan Perjovschi afirma ca nu vrea sa provoace scandal cu desenele sale. Nu-l intereseaza, nu vrea ca lucrarile sa-i intre in categoria caricaturilor de tip Danemarca cu Mohamed. Chiar recunoaste ca intreaba organizatorii expozitiilor la care participa care sint punctele fierbinti ce nu pot fi atinse. La Moscova, i s-a spus ca Biserica Ortodoxa. In Olanda, o curatoare s-a aratat confuza: „Asta-i problema, ca nu-mi dau seama”, i-a raspuns. Dar in Romania? O noua intrebare din public.
Ce parere aveti despre amplasarea Muzeului National de Arta Contemporana (MNAC) in Casa Poporului? Ati fost acolo? Si daca ati expune acolo?
Eu am mai zis o data asa despre acest muzeu: la inceput a fost un zvon, apoi a fost prea tirziu. Mie mi se pare una dintre cele mai nefericite locatii ale acestei institutii care este necesara, mi-ar fi placut sa fie localizata in alta parte, undeva fara caracteristici. Intr-o statie de benzina, intr-un container de metal. Ceva anonim, ca sa-i dam noi continut. Casa Poporului are deja continut si nu i-l mai poti schimba. Peste o suta de ani, lumea o sa uite toate lucrurile astea si o sa intrebe: de ce ati ales uritul asta? Eu personal nu ma duc. Si daca nu ma duc acolo, nu expun acolo, nu vreau sa vind acestui muzeu, nu am nici un fel de relatie cu ei atit timp cit sint localizati acolo si exista si un soi de aroganta.
Baieti, nu va convine, la Berlin…
Dan Perjovschi tine ca publicul sa faca totusi o diferenta: nu vrea ca discursul sau sa fie confundat cu cele superconservative si nationaliste care apar. Artistul are o problema cu MNAC, dar numai din perspectiva faptului ca e in favoarea unor lucruri care sint destepte, care au strategii de viitor si vad elementele care apar pe piata romaneasca a institutiilor, dar nu corespund acestor lucruri. Asa afirma. Apoi ne cere un exercitiu de imaginatie, nu foarte greu, pentru ca se refera la probleme concrete: „Ginditi-va ca nimanui nu-i pasa in aceasta tara unde produce artistul si cum. Daca domnul Mungiu are o lipsa de forma, are o mare problema, nu exista nici un fel de structura care sa-i permita sa stea un an deoparte, sa gindeasca. Si se va duce dracului tot. Baieti, nu va convine, la Berlin cu totii. Si rezista cine are bani”.
Vi s-a propus sa predati la o facultate din Romania?
Eu nu sint bun sa predau. Nu pot sa port responsabilitatea asta, e ca si cum ai fi un bun parlamentar, e ceva foarte greu. In schimb, sint dispus sa fac workshop-uri. Mi s-a propus si in Romania. Era ideea unui Institut de Studii Culturale la Cluj, care n-a iesit pina la urma. Era o facultate la Oradea, care mi-a propus de mult, dar nu am cum. Dar ma feresc, pentru ca eu in clipa de fata nu sint capabil sa iau un tinar si sa-l duc undeva. Pot sa vorbesc despre experienta mea, dar mai departe nu.
De altfel, Dan Perjovschi nu s-a simtit bine la scoala niciodata. Le povesteste celor prezenti in sala ICR ca generala si liceul le-a facut la Sibiu. „Nasol.” Iar facultatea la Iasi. „Nasol de tot.” Sint vorbele lui. Si in continuare tot el: l-a avut profesor de Istoria Artei pe Ion Solcanu. Si ca profesor de arta, Dan Hatmanu. „Si cind am iesit de acolo, nici mie nu imi placea ce faceam. Si a trebuit sa gasesc o formula sa ies de aici. Am invatat in ani sa nu desenez bine.”
Inca doua vorbe de la Dan Perjovschi:
» „Sistemul artistic e foarte smecher, el incearca sa te incetineasca si sa te fixeze, ca sa te poata cumpara, sa te poata colectiona. Eu am un contract acum cu un muzeu din Heinhoven, pentru cinci ani. Am o lucrare in leasing. Ei tin expozitia cinci ani, eu ma duc in fiecare an si mai desenez. Asa cum sint de efemer, lucrez cu patru galerii. Eu imi vind carnetul de notite. Acolo e laboratorul unde se fac schitele. Deci asta ramine. Toate instalatiile mele care au fost pe hirtie, nu mai exista, sint in colectii.
» „Una dintre cele mai faine caracterizari mi-a facut-o Vadim Tudor. Care a zis asa: ala face betigase. E perfect adevarat. Betigase fac.”
Dan Perjovschi la Intilnirile „Arte Martiale” de la ICR