Am trăit și eu, alături de mulți alții, decepția finalului serialului Urzeala tronurilor.
Cei de la HBO ar trebui să înțeleagă faptul că nu pot face o producție TV după cum îi taie capul, fiindcă sunt în slujba noastră, a celor care consumă drama. În ideea că le va veni mintea la loc și vor reface episodul final (cu penultimul nu am nici o problemă, chiar mi-a plăcut), le comunic acum cum aș vedea eu, ca și plătitor de abonament, firul scenariului. Motor, cameră, acțiune!
Tyrion: băi, Jon, fă ceva și scoate-mă din închisoare, roag-o pe regină să mă ierte. Să știi că eu rămân la ideea că tu ești moștenitorul de drept al tronului.
Jon: zbang, o poacă peste mecla lui Tyrion, care zboară doi metri și se lipește de zid. Ce-ai spus, măi piticanie?
Tyrion: am spus că tu ești moștenitorul…
Jon: aaa, scuză-mă! Ai accentual ăsta caraghios și am crezut că ai spus că nu sunt moștenitorul tronului. Bine, măi, hai că văd ce pot să fac.
………….
Regina Daenerys: vai, Jon, ce bine că ai venit! Ți-a plăcut cum i-am pârjolit pe toți în episodul trecut?
Jon: hmm, așa și așa, era cât pe ce să ne pârlești și pe noi. Oricum, una peste alta, binele a învins, trebuie să te hotărăști ce faci de azi înainte.
Regina Daenerys: cu fața spre camera și privind direct în ea. De azi înainte vreau să fac din lume un loc mai bun, cu tine alături. Să creăm un fel de dictatură a binelui.
Jon: să creăm? Nu e să creem?
Regina Daenerys: e cum vrei tu, dragule! Și dacă vreun gramatician ne contrazice, îl dăm la dragon. De fapt, zic să-i dăm la dragon oricum, preventiv, pe toți ăștia mai învățați, fiindcă nu avem nevoie de critici și nici de opozanți în lumea asta în care domnește binele.
Jon: auzi, da’ ierți piticul?
Regina Daenerys: cu fața la cameră. Da.
Jon: mersi.
Regina Daenerys: vom elibera toți sclavii din lume și îi vom aduce în fabrici.
Jon: fabrici?
Regina Daenerys: da, în special siderurgie. Voi pune dragonul să topească minereul, apoi îl prelucrează muncitorii, care vor lucra în trei schimburi, șase zile pe săptămână. Iar în a șaptea zi vor cânta și vor recita poezii despre noi.
Jon: bun, dar nu crezi că vor obosi?
Regina Daenerys: cine obosește nu servește binelui și ajunge la dragon. Vreau oameni liberi și fericiți, stăpâni pe propriile destine. Bine, hai, ca să nu spui că sunt rea, o dată pe lună ziua de sâmbătă va fi nelucrătoare.
Jon: iar noi vom domni și vom trăi fericiți până la adânci bătrâneți!
Regina Daenerys: asta dacă nu mai țese piticul vreo intrigă.
Jon: îl văd în stare. Hai să-l dăm la dragon.