Probabil ca nu mai conteaza ce cred eu, ci ca amindoua drumurile sint bune si ofertante daca le folosesti cu masura si cu directie buna. Nu conteaza atit ca scrii la ziar, ci la ce ziar scrii. Nu poti sa-l publici pe Cehov intr-un tabloid. Exista o intreaga traditie mondiala a scriitorului care se exprima intr-o rubrica de ziar.
Citiva dintre scriitorii care mie imi sint foarte dragi si mi-au marcat existenta au trait din rubrici. W. Sommerset Maugham, de exemplu, a tinut vreme de noua ani una, in America sint autori faimosi care scriu la ziar texte cu subiect social. De altfel, am invatat care este locul in noua presa al acestui tip de naratiune scurta, asezata intre pamflet si povestirea clasica din America. Acolo sint agentii care vind pentru publicatiile regionale astfel de texte cu caracter social. Si eu mi-am spus: asta stiu sa fac, asta voi face si eu acasa.
Dar sint putini scriitori la noi, precum dumneavoastra, care sa-si urmeze meseria si in coloanele gazetelor. Cei mai multi se apuca de comentariu politic!
Fiecare om are dreptul sa-si gaseasca locul cel mai potrivit in societate si in sistemul acesta editorial-publicistic. Dar eu cred ca la noi generatiile mature refuza relatia cu presa dintr-un soi de trufie recuperatoare: tot ce-a fost cindva e mai bun, statul e dator sa aiba grija de scriitori, proprietarii de ziare trebuie sa-i invite cu multe temenele si sa-i plateasca superior. Eu cred ca timpul aduce alte conditii de lucru si reasaza artele intr-o alta ierarhie. In ceea ce ma priveste, eu am un respect cardinal pentru arhitecti si medici – ei fac viitorul Planetei acum – si sint mai rezervat fata de trufiile breslei scriitoricesti. Sa fim realisti! Scriitorii sint fruntasii celor sapte arte si pentru ca ei lucreaza cu vorba. Putind sa-si faca singuri reclama, jucindu-se cu vorba, chiar si cred in cuvintele pe care ei le creeaza despre ei. Artele astazi se reasaza. Intr-o revista muzicala am intilnit o formulare care mi-a placut enorm. Noi vorbim despre „muzica” si cind e vorba de manele, si cind e vorba de muzica adevarata. Or, in revista aceea am citit formularea „muzica de arta”. Exista si o „literatura de arta”, la fel cum exista si marea literatura de consum. Mai vreau sa lamuresc ceva: eu nu scriu povestiri pentru ziar pe care le public in carti, ci tocmai povestiri pentru carti pe care le public in ziar! Din sase texte saptaminale, trei sint comentarii generale, trei sint povestiri de sine statatoare. Din fericire, am un soi de ideologie atit de productiva in materie de ironie si de autoironie la subiectele curente ale existentei… Un dobitoc de deputat vorbea de politica mare, intelegind prin asta galagia de la nivel parlamentar si administrativ. Or, exista si o politica mica: politica vietii de zi cu zi. Daca va ginditi bine care e politica din casa dumneavoastra, nu-i asa ca sotia si traiul bun trec pe primul loc? Eu glumesc – ca am devenit liber atunci cind ajuns in casa la mine pe locul 14, chiar si dupa televizor. Dar aceasta politica mica este ceea ce face farmecul civilizatiei. Civilizatia occidentala respecta acest climat politic familial, care are regulile si normele lui.
Scrierile dumneavoastra sint, de multe ori, la limita dintre drama si anecdota. Cum vegheaza „scriitorul de la ziar” ca drama sa nu treaca in anecdota?
In spatiul pe care il am la dispozitie, de aproape o fila si jumatate, e fatal ca proza, povestirea sa aduca a anecdota. Ia sa facem socoteala ce este o povestire de o fila jumate: trebuie sa aiba inceput, mijloc si sfirsit. Apoi, trebuie sa aiba un subiect si un inteles. Unii oameni explica fermecator, convingator, altii explica plicticos. Eu iubesc anecdota si nu trebuie sa o dispretuim. Toata intelepciunea lumii pleaca de la Esop, de la Antichitate… Toate bancurile astea pe care le auzim cu Bula si cu evrei, de fapt, daca sapati in arheologia anecdotei si a vorbei de spirit, ajungeti tot la Sumer si la Egiptul antic. Sint pilde care au devenit datorita trecerii timpului anecdote, la fel cum orice drama trece in comedie din acelasi motiv. Charlie Chaplin spunea despre comediile sale ca sint drame peste care a trecut suficient de mult timp, incit sa nu mai fie percepute ca atare.