Pe linga cauciucul de tractor, erau si snopii de coceni furati de acasa. Focul se inalta urias, dansind, incurajat parca de ritmul dracesc al tobelor. Daca il priveam fix, intii stralucirea lui ma orbea, apoi vedeam cum din el tisneau, unul cite unul, ca niste fii ai noptii, copii urlind de bucurie. Intunericul la fel de gros ca si fumul de la cauciuc se impreuna cu flacara, fatindu-i pe toti prietenii mei de joaca. Inchideam ochii, aruncindu-ma si eu, chiuind, cu capul inainte, dintr-o parte intr-alta a noptii. Ca si ceilalti, ieseam afumat, negru la fata, cu genele pirlite, rinjind, cazind de-a rostogolul…
De obicei, cam cu asta ma ocupam eu, asteptindu-l pe Mos Craciun, care, dupa ce fugeam in casa, aparea asa:
Stateam linistit linga soba, aratind nepasare, ca si cum nici macar n-as fi banuit ca trebuie sa vina Mos Craciun. Mama ma necajea, zicea ca n-o sa mai vina, ca de-acum sint prea mare, iar tata ridea pe sub mustati. Priveam neincrezator cind la unul, cind la altul, asteptind semnalul. La un moment dat, tata se ridica de pe scaun, punea miinile in buzunar si repeta, an de an, exact aceleasi cuvinte: „Ei, eu trag o fuga pina la mama, sa vad ce mai face”. Asta era semnul magic. Consideram plecarea tatalui meu ca pe o conditie esentiala pentru aparitia lui Mos Craciun. La scurt timp, se auzea o bataie in geam, inima inlemnea in mine, cit de bucurie, cit de spaima, mama deschidea fereastra si odata cu frigul intra si mina nevazuta a lui Mos Craciun, insirind cadouri. De fapt, la asta se reducea Mos Craciun pentru mine: o mina care ofera daruri. Mama ridica, pe rind, darurile – mie imi era frica sa ma apropii prea mult! –, examinindu-le cu un ochi critic si mi le ingramadea in brate. Mut de uimire si de spaima, uitam instantaneu poezia pe care trebuia sa o recit si, pina sa ma dezmeticesc, Mos Craciun sub forma de mina pleca de la geam…
Asociam plecarea lui Mos Craciun cu venirea tatei. Tata intra infrigurat pe usa si spunea ca bunica se simte bine. Nu mica ii era mirarea cind afla ca, intre timp, ma vizitase Mos Craciun. Insiram darurile in mijlocul casei, ca sa le pot admira. Mama isi pastra mina critica: „Prost Mos Craciun a mai fost anul asta!”. Tata ii lua apararea Mosului.
Mie nu-mi pasa. O piatra sa-mi fi adus Mos Craciun si ma facea fericit. Conta gestul.