Nici macar iesirea din scena, cu urmarile aferente, nu l-a trimis in zona ridicolului, ci doar in cea a obsesiei populare, alimentata de Traian Basescu si Alianta DA, cu privire la coruptie.
Guvernul Tariceanu, dimpotriva, a rezistat vreme de patru ani, si rezista inca, inconjurat de un hohot general de ris. Hohot canalizat, fireste, intr-un dispret la fel de popular, cu sprijinul multor institutii media si cu ajutorul neprecupetit al inamicului politic de la Cotroceni si al partidului aferent. Daca ne limitam numai la incheiatul an 2007, avem deja o multime de hohote de ris la sufertas. Rareori s-a intimplat ca ministrii nostri sa joace piese atit de proaste, sa faca gafe dupa gafe, sa fie incapabili de o reactie demna la o campanie extrem de bine purtata impotriva lor.
Daca tot am pomenit de o asemenea campanie, poate ar fi bine sa incep aici cu ea. Caci numai cine nu vrea sa observe isi permite sa creada, de exemplu, ca un accident de masina al unui ministru, ma refer la Ludovic Orban, fie el si urmat de o serie de ezitari hilare, poate intretine atit timp prime time-ul televiziunilor si paginile intii ale ziarelor, poate stirni aversiunile comentatorilor si patimile ziaristilor doar din principiu. Eu, asumindu-mi fireste si riscul de a gresi, indraznesc sa cred ca subiectele de acest gen ar trebui sa aiba, strict din punctul de vedere al presei, un termen de garantie ceva mai redus. La fel cum indraznesc sa ma mir public ca o gafa a unui ministru de Externe, precum cea privind deportarea infractorilor in desert, poate sa ocupe mai mult spatiu in ziare si la televiziuni decit viziunea unui presedinte de tara care vorbeste despre pasarici, tiganci imputite si gaozari referindu-se direct la jurnalisti.
Dincolo insa de ceea ce mi se pare mie a fi o campanie orchestrata, ramin problemele reale ale membrilor acestui guvern. Daca scandalurile de coruptie, adica tema principala a natiunii romane din ultimii ani, n-au reusit sa atraga o antipatie majora, pentru ca reactia a fost totusi destul de buna de fiecare data (inclusiv in privinta lui Remes, a carui demisie provocata a venit exact la momentul oportun pentru un PNL aflat aproape de colaps), toate celelalte intimplari minore in care au fost implicati membri ai actualului Cabinet au erodat teribil imaginea lui de ansamblu. Si este extrem de straniu cum pot oamenii acestia, stiindu-se incoltiti, sa-si strice imaginea cu atita larghete nu acolo unde ar fi cumva explicabil, adica in zona economica, cea in care lacomia ar justifica intr-un mod profund imoral indiferenta fata de alegatori, ci intr-o zona libera de interese particulare, cea a manifestarilor publice.
Nu pot sa-mi explic nici astazi inconstienta ministrului Orban de a face tot ceea ce nu trebuia facut in cazul accidentului sau – neprezentarea la politie, incercarea de musamalizare penibila, telefonul dat lui Robert Turcescu intr-o stare bahica atit de nepotrivita contextului in care presa isi punea tocmai problema daca ministrul a condus sub influenta bauturilor alcoolice… Totul s-ar fi rezolvat extrem de simplu, dat fiind ca accidentul a fost unul minor, daca Ludovic Orban si-ar fi asumat un singur lucru: conditia de cetatean roman obisnuit. Punct. Prin comportamentul sau insa, ministrul Transporturilor n-a facut decit sa ofere spatiu larg de manifestare campaniei de care vorbeam. Si pe care, pina la urma, tocmai din aceste motive, o merita.
Mi-e greu sa inteleg, de asemenea, jocul de scena hilar al fostului ministru Tudor Chiuariu, care n-a lasat sa se usuce prea bine cerneala pe actul numirii sale si s-a si asezat, arogant, pe o pozitie beligeranta cu sistemul pe care trebuia sa-l coordoneze. Cum sa-mi explic infatuarea prosteasca a ministrului Invatamintului, Cristian Adomnitei, care dupa ce nu a stiut sa numere stelele europene a dat vina pe… consilieri!? Ce mai e de inteles cind ministrul de Externe, dupa ce a fost tavalit in presa pentru sintagma „Yes, yes, of course”, singura cu care a fost capabil s-o gratuleze pe Condoleeza Rice, merge la curtea Regelui Spaniei si ridica degetul smechereste, soptind un „Good point” de tot risul?
Culmea e ca un asemenea guvern, cu ministri atit de inabili, ca sa folosesc un eufemism, nu poate fi inca acuzat de un dezastru economic. Ba dimpotriva. Si mai ciudat e ca am intrat in 2008, iar Guvernul sta bine-mersi, cu cincimea lui de sustinere parlamentara pe fata, in fruntea tarii. Incepe un nou an. Unul cu iz electoral. Astept deja surprizele. Nu, nu ma refer la masurile pe care premierul Tariceanu si cei din jurul sau le vor lua pentru a atrage voturi. Pentru ca acelea au toate sansele sa se dovedeasca, in cele din urma, inutile. Astept alt gen de surprize. Ale unor ministri care n-au invatat nimic din celebra vorba cu care a inceput libertatea romaneasca: „Mircea, fa-te ca lucrezi”. Paradoxul e ca ei, acesti ministri, chiar si atunci cind lucreaza, nu stiu sa o arate.