El isi tot schimba frecventa in functie de judet si, mai mult decit atit, furnizeaza non-stop informatii calde despre zonele reci prin care treci.
Afli astfel ca la Vaslui e prapad si ca in curind vintul turbat care bate dintr-acolo te va mingiia pe dreapta fata. Imediat vei intra in tara poleiului, si uite, domnule, chiar alunecam, derapam in timp real. Nu-i nimic, uscatul promis la Radio ne va inghiti in sapte minute; au fost totusi sase, fiindca Iulian e, cum spuneam, sofer profesionist.
Fara postul meu preferat, n-as fi putut inghiti excursia Bucuresti-Durau-Bucuresti decit intr-o stare de somn nesimtit. Asa insa am avut prilejul sa ma bucur de un snop de melodii preferate, pe care i le mai si susuram la ureche colegului. De la ABBA la Boney M, Modern Talking si Sandra, George Michael si Michael Jackson, Tina Turner si Annie Lennox, tot felul de vechituri placute ne-au mingiiat auzul, proiectindu-ne in trecut si facandu-ne sa ne amintim de anii tineretii pierdute…
Din cind in cind, ca si cum ar fi vrut sa ne incerce vigilenta muzicala, postul meu de radio preferat ne zgiria timpanele cu niscaiva bucati autohtone, din care, cu maxima dificultate, am reusit sa recunosc o insuportabila Nicola. In rest, ceata groasa si gheata la mal. Melodiile romanesti incepeau bine, aveau ritm, erau lucrate electronic, creau o anume intrare pentru vocile pe care le asteptam. Efecte peste efecte, sintetizari, defragmentari, ma rog, nu-mi cereti acum sa fiu si critic muzical. Sint doar un biet consumator care asteapta, odata cu o melodie, si o voce care s-o cinte. Nu Vocea, nu Nemaiauzitul, nu Incredibilul eufonic. Doar o voce care sa duca mai departe hitul acesta care se tot rupe in figuri de studio.
In asteptarea vocilor autohtone, ascultam perplecsi un fel de mieunaturi feminine si schelalaieli masculine, soapte melancolice si tabagice, care ne obligau sa dam mai tare sonorul. Si totusi, postul meu preferat nu avea oscilatii in functie de judet. Avea oscilatii in functie de muzica pe care o difuza. De la Annie Lennox si Tina Turner la romancutele anonime care pareau sa cinte dintr-un butoi plin cu apa si bagat adinc in beci, diferenta era si comica, si dramatica. Coarda mea patriotica a fost serios zdruncinata, pe drumul de la Bucuresti la Durau si retur. Ce fel de solisti avem noi, mai Iulian, in tarisoara asta, de vreme ce, unu, nu-i recunoastem pe nici unul si, doi, ei par sa cinte atit de departe de noi? Daca nu ai deloc, da’ deloc ceea ce ar putea semana cu o voce muzicala, de ce te mai zbati sa umpli eterul si sa ne poluezi buna dispozitie? Sa nu ai voce si totusi sa cinti altundeva decit in baie mi se pare ceva la fel de absurd ca a fi scriitor, desi nu poti sa scrii, ori a fi sofer, fara sa stii care e frina si care ambreiajul.
Ceea ce, am convenit cu Iulian, pe drumul nostru spre Durau n-ar fi tocmai inspirat.