Rezumind citeva pagini de analiza temeinica, am putea spune asa: nimeni nu ia cultura mai in serios decit francezii, dar pe ei nu-i mai ia nimeni in serios.
Desi e tara care acorda cele mai multe subventii domeniului cultural, produsele artistice ale Frantei ramin necunoscute pe piata mondiala. Literatura, film, muzica, arta contemporana – in toate aceste cazuri, protectionismul incurajeaza excesiv cultura nationala, in detrimentul importurilor, mai ales americane si britanice. De aici rezulta o lipsa a dialogului veritabil si dezvoltarea unei culturi inchise, marginite de propriul ei orgoliu. (Sarkozy care, apropo, ar trebui sa se considere foarte norocos ca se numara printre barbatii care i-au cistigat favorurile Carlei Bruni, declara mai de mult: „In Statele Unite si in Franta, credem ca ideile noastre sint facute sa calauzeasca lumea”.) Americanii nu au aceeasi parere ca seful de stat francez, pentru ca, intr-un sondaj din „Le Figaro”, numai 20% din repondentii din S.U.A. considera cultura ca fiind un domeniu in care Franta exceleaza (la cuisine e de departe pe primul loc).
Care ar fi solutiile pentru ca Franta sa redevina un gigant cultural? Tot Don Morrison le inventariaza: renuntarea la sprijinul masiv acordat de stat, prin incurajarea initiativei private (un soi de descentralizare culturala), reforma invatamintului preuniversitar, prin consolidarea filierei literare, si asumarea spatiului francez ca un spatiu-bazar, al marginalitatilor etnice si culturale. Din fericire, cultura franceza n-a murit chiar de tot si are sanse mari sa-si revina, ceea ce, cred eu, e o veste minunata ca sa incepi un an nou.