Lumea albinelor e copia fidela a lumii oamenilor. Daca esti albina si ai terminat colegiul din New Hive City, dar nu vrei sa lucrezi la Honex, ce te impiedica sa faci ce doresti, adica sa evadezi in lumea oamenilor si sa te imprietenesti cu ei (care nu sint „Bee-ish”)? Aventura eroului te invata sa gindesti „albineste” („thinking Bee”), lasind morala sa se aseze pe fundul borcanului. Lasati Xanax-ul. Incercati Bee Movie.
Interviu iti da si el acelasi soi de delicii aproape gastronomice. Pasta din care e facut, o lunga discutie purtata intre doar doua personaje, nu da in foc sa se arda, dar nici nu se prinde de peretii cadrului si nici nu se dilueaza o secunda. Theo Van Gogh, cineastul olandez care a fost primul autor al Interviului, cred ca se bucura din ceruri. Remake-ul dorit de el e foarte reusit. Dialogurile plesnesc uneori ca niste bice, dar partenerii acestui duel nu arata ca-i ustura. Centrul de putere se deplaseaza permanent ca o bila pe un elastic. Nici la sfirsit nu stii unde se opreste. Steve Buscemi (care, bravo lui, e si regizor) si Sienna Miller par sa aiba resurse inepuizabile de trucuri si zeci de fete in buzunar.
Alvin si veveritele – desen animat, combinat si cu actori
Busola de aur e ecranizarea romanului Luminile nordului, primul op al trilogiei britanicului Philip Pullman, His Dark Materials (prim op reeditat acum de Humanitas). Acesta i-a scandalizat pe unii negind existenta lui Dumnezeu si facind din cartile lui ceva mai mult decit o lectura pentru copii sau una escapista. Filmul realizat de Chris Weitz evita problematica religioasa mizind pe fantasy. Povestea e coerenta, ca si abordarea regizorala, care prefera bulimiei din Lord of the Rings o structurare a fantasticului. Asta te face sa savurezi mai abitir, de pilda, daimonul fiecarui personaj, zborul vrajitoarelor sau prietenia eroinei Lyra cu ursul. Intruziunile realului sint pe cit de pline de bun-simt pe atit de elegante. Scoresby e catapultat dintr-un western, in vreme ce, la polul opus, „nava” pe care o conduce te trimite la celebrul tablou al lui Magritte, Voice of the Winds (cel cu bilele metalice din aer).
Alvin si veveritele e un alt desen animat, combinat si cu actori. Acuma, cele trei celebre veverite, lansate in anii ‘60, sint cel mai simpatic lucru in acest film care duce lipsa de poveste. Cind nu sint veveritele in cadru, cadrul e trist, iar oamenii sint ca niste caricaturi. Totusi, copiii n-o sa fie dezamagiti.
Incheiem „periplul nostru cinematografic” cu cel mai amar film vazut recent, Elizabeth – The Golden Age, aceste Amintiri false din Epoca de Aur a filmului istoric, in care Regina Elisabeta (rol de Oscar!, vezi Doamne) incarnata de Cate Blanchett, e o combinatie de Ioana d’Arc si vedeta semi-fanata, full-paranoica (gen Sounset Boulevard), si in care kitsch-ul zornaie de la cirliontii reginei pina la copitele cailor.
Veti remarca, de veti vedea totusi filmul, travlingul circular din jurul reginei, ca dintr-un videoclip mediu, rochia rosie cu umeri dezveliti ai Mariei Stuart in momentul decapitarii sau expresia de Errol Flynn a lui Clive Owen (Sir Walter Raleigh) in lupta cu armada spaniola. Dar mai bine evitati-l.