1.
De când mă știu, știrile tv de la inundații se încheie cu un bătrân uimit care spune:
— Am atâția ani și n-am mai văzut în viața mea așa ceva!
Pentru prima dată în istoria televiziunii, săptămâna asta a fost arătat un bătrân cumva plictisit, care a încheiat știrea astfel:
— Știam c-o s-o pățim! Am 80 de ani și, de fiecare dată când plouă puțin mai mult, ne tot inundă așa!
2.
De la o reclamă auzită la radio în mașină, îmi aduc aminte ce teribilă era amenințarea asta pentru noi copiii: „Vă tai mingea!“. Poate cumva se mai repetă povestea și azi, dar mă îndoiesc că vorbim de același dramatism. Azi o minge nu costă mai nimic. Și dacă bocești două minute la ușa oricărui magazin faci rost de bani să cumperi una. Pe vremea mea, o minge costa o avere. Și, oricum, chiar să fi avut bani, trebuia să mergi la oraș ca să iei una ca lumea.
Și cel mai elocvent exemplu pentru valoarea unei mingi era echipa noastră de fotbal Poiana Popești, care juca în divizia județeană contra echipelor din alte comune ieșene, venite cu remorca trasă de tractor. Jucătorii se schimbau în grădiniță și intrau pe teren alungând vacile și caii. Și aveau o singură minge, un Artex. Care inevitabil, pe parcursul unui meci, ajungea în grădina unei babe, la trei metri de linia autului.
Și scena asta se repeta de câteva ori pe repriză: baba ținea mingea sub braț, amenințând-o cu un cuțit, iar jucătorii, arbitrii și oficialii se rugau de ea să nu o facă, în uralele spectatorilor de pe margine, până când intervenea primarul sau farmacistul, totodată și căpitan de echipă:
— Haide, bunică, dă mingea, că ne facem de râs la oamenii ăștia care au bătut atâta drum cu tractorul, să joace fotbal.
Iar baba – cred că era deja meciul vieții ei, momentele ei publice de glorie, altfel nu se explică – o arunca înapoi și o aștepta nerăbdătoare cu cuțitul în mână, să-i cadă din nou în grădină.
3.
Prin pădurile patriei încă mai poate fi întâlnită o pancartă cu o lozincă imbecilă, rămasă de pe vremea comunismului: OCROTIȚI VÂNATUL! Teoretic, îndemnul ar trebui să fie OK, pozitiv. Problema e că-i evident gândit de vânători ipocriți, că trădează instant ce reprezintă animalele sălbatice pentru ei: nimic altceva decât „vânat“.
Cam la fel de imbecilă e și lozinca spusă de mai toți politicienii: PUTEREA E LA ALEGĂTORI/ VOTANȚI! Când îi aud pe politicieni vorbind de „votanți“ și „alegători“ și nu de oameni, îmi e clar cum ne ocrotesc și cum ne consideră: nimic altceva decât „vânat” din „bazinul electoral”.
4.
Tot îi aud pe ăștia bogați cum justifică sec strângerea a sute de mii sau milioane de euro: „N-am fumat, n-am băut“…
Aaa, păi, eu m-am lăsat de fumat, iar de băut beau așa și-așa și, oricum, din ce în ce mai puțin. Cred că o să devin putred de bogat în curând. Promit că n-am să vă uit.