Alaturi de citeva piese de mobilier si de niste haine vechi, erau ultimele marturii ale unui trecut ce parea a nu mai interesa pe nimeni. De atunci, Bonn cauta fotografii pierdute, uitate sau pur si simplu aruncate. Nu stie nici cine a apasat declansatorul, nici cine s-a aflat dinaintea camerei, zimbind sau pozind grav. Pe unele le-a gasit pe trotuar, pe altele le-a cumparat ieftin din tirgurile de vechituri.
„Nu faptul ca oamenii din fotografii imi sint straini ma fascineaza – povesteste el intr-un interviu acordat publicatiei «The Morning News». Eu caut fotografii «abandonate», instantanee luate intr-o dupa-amiaza in parc, imortalizind o clipa pe care oamenii au dorit sa o poata rememora peste ani. Faptul ca le gasesc inseamna ca nimeni altcineva nu a vrut sa le pastreze sau ca astazi nu mai este nimeni care sa o faca. De multe ori aud voci care contesta fotografiile digitale, criticind lipsa materialitatii si sustinind ca imaginile pot disparea odata cu distrugerea hard-disk-ului, dar mie mi se pare ca nu asta conteaza. Important este sa aiba cine sa le priveasca, indiferent care le-ar fi suportul. De ce ar fi fotografiile pe pelicula mai presus, de vreme ce ajung oricum la cosul de gunoi?”
Un trecut de care nu-si mai aminteste nimeni
Ceea ce face ca aceste fotografii ale nimanui sa fie fascinante este tocmai emotia pe care o trezesc privitorului. Fara indoiala, amintesc de albumele bunicilor, pe care le rasfoiam in copilarie, cerind detalii despre cei pe care nu i-am cunoscut niciodata. Pe atunci, avea cine sa spuna povesti sepia, despre magazine care azi nu mai exista, despre copii care au crescut mari si batrini care s-au stins intre timp, despre strazi rebotezate, mariaje destramate si orase in care n-am calatorit niciodata.
Din povestile fotografiilor colectionate de Frederic Bonn n-a mai ramas decit cite un pasaj rupt din context, ceea ce adinceste deopotriva misterul si nevoia de a recrea trecutul in imaginatie. „De fiecare data cind le privesc, imi vin zeci de intrebari in minte: cine sint oamenii astia? Cum le-a fost viata, ce meserie au avut? S-au iubit? Au trait multa vreme impreuna? Au avut copii? Fiecare fotografie spune o poveste, dar incepi sa rezolvi acest puzzle abia atunci cind gasesti mai multe imagini in care apar aceiasi oameni.”
Colectia de fotografii, care acum numara peste 600 de imagini, a fost publicata online in 2001. De atunci, sute de mii de vizitatori si-au pus aceleasi intrebari si zeci de jurnalisti au scris despre ea. Cu toate acestea, Frederic Bonn n-a fost niciodata cautat de cineva care sa fi recunoscut oamenii surprinsi in instantanee.
„Poate ca astfel devine evident de ce fotografiile au fost gasite pe strada sau prin tirguri de vechituri, sustine Bonn. Nu mai avea cine sa le priveasca. Sau nu-i mai pasa nimanui…”
REGULI
Oricine poate contribui la dezvoltarea galeriei LOOK AT ME, cu conditia sa respecte urmatoarele reguli:
» Sint acceptate si fotografii de grup, daca cel putin o persoana priveste spre camera.
» Fotografiile trebuie sa infatiseze necunoscuti.
» Fotografiile nu trebuie sa fi fost facute intr-un studio.
» Fotografiile trebuie sa fie vechi de cel putin 25 de ani.
» Nu sint acceptate decit fotografiile scanate si trimise „ca atare”, fara decupaje sau prelucrari digitale.
» Fotografiile trebuie sa fie in format JPEG sau PSD. Dimensiunea fiecarui fisier nu trebuie sa depaseasca 1,5 MB.
» Compresia fisierelor JPEG trebuie sa fie de cel putin 80%.
» Dimensiuni minime: latime – 576 pixeli, inaltime – 576 pixeli.
» Exista si un criteriu subiectiv de evaluare a fotografiilor trimise: interesul vizual pe care acestea il suscita.