Nu as insista prea mult pe asta daca nu ar avea legatura cu lucrul pe care il spune filmul, dincolo de imaginea atit de cautata a lui Roger Deakins si de alte neajunsuri: Jesse James a fost o vedeta mediatica inca din timpul vietii. Ce scria in ziare il preocupa, iar ziarele au fost cele care i-au cladit soclul mitologic pastrat pina azi, cind Brad Pitt se cazneste sa-si inghesuie ego-ul in costumul prafuit al acestui Robin Hood modern. Ca sa fiu sincera, m-a luat somnul la film. Stilul regizorului (scenarist) Andrew Dominik mi s-a parut fals, facut, pretins poetic si introspectiv. Directorul de imagine Roger Deakins, cunoscut printre altele pentru colaborarile cu Joel si Ethan Coen, n-a putut, ghidonat de Dominik, sa scoata poezie autentica din senzatia de spatiu liber data de ratio-ul de 1:2,35 (ecran lat), asa cum facea in No Country for Old Men. Imaginea e prea cautata pentru a te impresiona, Andrew Dominik ezitind intre Terrence Malick si The Proposition (regia John Hillcoat), si pina la urma ratacindu-se pe drum.
Un fel de supa psihologica
Dar la o zi, doua dupa ce vezi filmul, rastimp in care probabil se depune zgura estetizanta, incepe sa se limpezeasca un fel de supa psihologica. Si incepi sa te gindesti – fara sa te gindesti propriu-zis – la decizia fanului Robert Ford de a-si ucide idolul pe care-l iubea inca de pe cind il stia din presa, la mecanismele psihologice care au facut ca Jesse James sa se teama ca va fi asasinat de unul de-al lui – lucru care s-a si intimplat (ca intr-o „self-fulfilling prophecy”), sau la motivele pentru care un ucigas cu singe rece ca Jesse James a ramas in constiinta oamenilor ca un personaj pozitiv, simbol al Americii. (Se spune ca nu exista dovezi ca Jesse James ar fi furat de la bogati si ar fi dat la saraci.) Dar se stie ca era atit de interesat de imaginea lui, incit lasa mesaje la locul faptei, stia sa se promoveze, iar la un moment dat, cind a jefuit un tren in 1874, n-a taiat si firele de telegraf pentru ca oamenii sa afle repede ce s-a intimplat. In anul 2001, stra-stranepotul sau, James R. Ross, spunea intr-un interviu ca din cele 36 de filme realizate pina in acel moment despre Jesse James (in 2001 abia iesise American Outlaws, unde Jesse James era Colin Farrell), nici macar unul nu respectase adevarul istoric. Spune si asta ceva, nu? Jesse James nu si-a apartinut nici in timpul vietii, daramite acum. Executia lui (a fost impuscat pe la spate) a fost pe urma reprezentata de Robert Ford la New York, pe scena. Iar mama lui Jesse James a refuzat pina la urma sa-i cedeze cadavrul unuia care vroia sa-l plimbe prin tara. L-a ingropat in curtea casei, dar cind n-a mai avut bani, a primit vizitatori carora le vindea si pietricele de pe mormint, 25 de centi bucata.
Ramura relativ noua, psihoistoria explica evenimentele istorice din perspectiva psihologica. Dupa ea, am putea spune ca americanii acelei perioade aveau nevoie de Jesse James, si atunci l-au „creat”, proiectind asupra lui propriile continuturi inconstiente. „Lasul” Robert Ford era si el incarcat de continuturile inconstiente ale altora. Daca n-ar fi fost el, ar fi fost altul sa-l ucida pe Jesse James.