Sezonul teatral 2018-2019 a fost unul dificil. Împovărate de componenta salarială, bugetele instituțiilor de spectacole s-au dezechilibrat, iar pentru producție n-au mai rămas decât foarte puțini bani. Legea salarizării unitare a crescut substanțial salariile, ceea ce în principiu nu e deloc rău, de vreme ce ele nu mai fuseseră majorate de foarte multă vreme și se aflau la limita subzistenței.
Numai că, în condițiile reale de dezvoltare economică a țării, sporirea nu are acoperire financiară, iar legiuitorii și guvernanții nu au făcut nici simulări, nici nu s-au gândit mai departe de interesul electoral. Adică nu și-au bătut capul cu anticipări, nu s-au consultat cu oamenii de teatru.
Ca să nu mai vorbim de faptul că așa-zisa lege unitară nu e nici pe departe atât de unitară pe cât insinuează numele și au proclamat autorii ei. Ea conține o sumedenie de nedreptăți și de dezechilibre nejustificate, conservând diferențe de 25 la sută între instituțiile din subordinea Ministerului Culturii, primăria Capitalei și restul lumii. Deși toată lumea are studii superioare și face muncă de creație, iar a fi finanțat de minister și a activa în București nu pot constitui avantaje în sine care să-i discrimineze pe cei din subordinea autorităților descentralizate și care creează în instituții din afara Bucureștiului.
Mulțimea de capcane ce nu se văd la prima vedere
Un alt factor care a îngreunat viața artiștilor a fost comunicarea cu extrem de mare întârziere a bugetului pentru 2019: abia la final de aprilie, devenind operațional în mai. Cu alte cuvinte, mai bine de patru luni, în plin sezon, teatrele au trebuit să se descurce cu a 12-a parte din ce primiseră în anul precedent, fără să știe cât vor avea la dispoziție pentru 2019. Adică bâjbâind sau trezindu-se chiar că, la comunicarea bugetului, cheltuiseră deja tot ce li se alocase pentru anul în curs, adică inclusiv pentru bucata de stagiune nouă, din septembrie până în decembrie. Cum să lucrezi în condițiile astea? Consecințele se văd rapid pe afiș: foarte puține premiere, montări cu buget zero pentru decoruri (poți să faci și câteva de-astea, dar nu pe toate) sau din existent, adică refolosind elemente din alte spectacole, fără să interferezi cu problema copyrightului.
O să mă refer aici și la o altă decizie ce ține oarecum tot de salarizarea personalului din teatre: tichetele de vacanță. Și la mulțimea de capcane ce nu se văd la prima vedere. Deși legea zice despre cuantumul lor că trebuie să fie la nivelul unui salariu minim pe economie, ele au rămas tot la 1450 lei, impozitabil. Suma se adaugă la salariul lunii respective și se impozitează împreună cu acesta, ceea ce înseamnă că în luna acordării, angajatul primește mai puțini bani la net. În condiții de inflație accelerata, care au anulat, practic, orice efect al majorărilor salariale.
În plus, în piața de turism, datorită amplificării cererii, din momentul în care s-a anunțat acordarea lor, operatorii au crescut prețurile. În mod real, 1450 lei nu ajung decât pentru un weekend prelungit pentru care trebuie să-ți plătești și transportul. Dacă nu folosești tichetele, musai să le dai înapoi, fără să ți se recalculeze diferența de impozit. Iar dacă nu le-ai folosit și le-ai rătăcit, suma echivalentă ți se retrage din salariu. Apropo de faptul că esența lucrurilor nu se vede cu ochiul liber și că politicienii spun de foarte multe ori doar jumătate de adevăr.
Efectele se vor vedea direct în luminile reflectoarelor
Cireașa de pe colivă a venit acum, la final de stagiune, când teatrele din Capitală și cele din subordinea MCIN au trebuit să-și reducă cu 30 la sută bugetele. Adică să renunțe la foarte mulți colaboratori și la cei plătiți prin agenții de muncă temporară (formulă la care unele instituții apelau întrucât aveau nevoie de oamenii aceștia, dar nu existau posturi în schemă). Decizia va face și mai dificilă activitatea artistică în toamnă, când artiștii vor reveni din vacanța dintre stagiuni. Efectele se vor vedea direct în luminile reflectoarelor.
O statistică făcută publică de Institutul Național de Statistică arată cu cifre că teatrul se află în topul preferințelor publicului în genul artelor spectacolului. Instituțiile și companiile de spectacole și concerte au susținut în țară 26,2 mii reprezentații, urmărite de 7,9 milioane spectatori, față de 23,5 mii reprezentații, urmărite de 6,4 milioane spectatori în anul 2017. În funcție de tipul instituțiilor și companiilor de spectacole sau concerte, în anul 2018, cei mai mulți spectatori s-au înregistrat la teatre (45,0%) și la spectacolele susținute de ansambluri artistice, trupe de dans și de divertisment (27,9%).
În anul 2018, instituțiile și companiile de spectacole și concerte au participat la 371 turnee, 264 festivaluri de gen și 206 evenimente culturale organizate în alte țări, la care au participat un număr de 622 de mii spectatori și în cadrul cărora s-au susținut 799 de reprezentații. Personalul de specialitate existent la sfârșitul anului 2018 în cadrul instituțiilor și companiilor de spectacole și concerte a fost de 12.817 persoane, dintre care 59,3% aveau funcții artistice de specialitate. Sunt cifre care-ar trebui să le dea de gândit guvernanților.