In plus, dintre artisti, foarte rari sint aceia care incearca cu adevarat si cu consecventa sa-si asume libertatea ca pe un mod de-a respira: adica despartind in mod clar, fara sa se pacaleasca pe sine, ceea ce vor sa exprime de ceea ce „n-au incotro” fiindca e sarcina de serviciu, fiindca au contract, fiindca au copii acasa, fiindca s-a stricat masina, fiindca (deh!)… „oameni sintem”… Specia asta de fiinte care au decis ca vor fi liberi si se tin de ce-au decis cu orice pret, chiar cu pretul de a fi uneori saraci, chiar cu pretul de a merge cu masina hirbuita o vreme, chiar cu pretul de a ti se lipi ipocrit pe frunte timbrul de „rebel fara cauza”, e mult mai rara decit s-ar crede, nu doar la noi, ci pretutindeni, chiar si printre artisti.
In tara in care traiesc, in vremurile in care traiesc, imaginea simbolica a acestei categorii (habar n-am si mi-e si frica sa imi raspund la intrebarea daca ea, categoria, cuprinde mai mult sau mai putin de cele cinci degete ale unei miini) e Florin Piersic jr. Care e un mare artist, atit de mare incit, cum sta sa implineasca in anul asta o virsta cu zero-n coada, m-a apucat furia cind am vazut ca pe imdb biografia sa incepe cu… „fiul lui… „. Sigur, e nasol si extrem de complicat sa fii „al cuiva” asa de celebru; dar, dupa o vreme, mie subiectul de tabloid imi suna ca o stupiditate redundanta. Sint suficient de batrina, cred, ca sa-mi fi devenit complet indiferent nu doar ca e fiul unui actor de care am fost fermecata in copilarie (in Idiotul ori in Din jale se intrupeaza Electra); pentru ca apoi sa ma exaspereze la televizor; ba chiar mie, spectatorului, mi-e deja indiferent si ca e fiul actritei formidabile (si dramatic de nedreptatite, in faima) care e Tatiana Iekel. Pentru mine, simplul fapt ca a produs categoria de mai sus e semn ca ma pot, personal, salva, moral, de la blazare.
Florin Piersic jr. e, din pricina asta, probabil, o fiinta mai degraba incomoda, intr-un mediu atit de conservator-hedonist-ortodox (ce combinatie paradoxala!) ca al nostru. E un actor debordant, dar e prea inteligent si prea citit ca sa intre in malaxorul ierarhiilor de star-sistem teatral. E un regizor de o inteligenta naucitoare, dar n-are… acte. Cind, in 2003, am indraznit sa sustin public ca Sex, Drugs, Rock’n Roll e cel mai bun spectacol al anului, replica brutala a „establishmentului” a fost: „E un recital actoricesc!”. Ca si cind judecata de valoare asupra calitatii si fortei efective de expresie a unui spectacol ar fi una… numerica. Chiar asa, de la citi actori in sus poate candida un spectacol pentru statutul de… „cel mai bun”? Ca atare, a fost premiat actorul (fireste, pe buna dreptate, nici nu cred ca avea concurenta), nu si spectacolul; un spectacol care, mutatis mutandis, a intrat intre timp in legenda miscarii teatrale, ca si a publicurilor tinere, ca unul de neta cotitura; asa cum Fight Club, taiat de la cam toate nominalizarile, a schimbat la fata, la vremea lui, perceptia despre raporturile subiectiv/obiectiv in scriitura cinematografica.
Or, ceea ce cred ca il face pe Florin Piersic jr. cu totul exemplar e aceasta putere de a trai bucuros in libertatea construita, cu responsabilitate, de el insusi. A face, cu incapatinare, numai ceea ce iti doresti sa faci e, in arta, tocmai reversul hedonismului. Fiindca asta iti cere o disciplina si un soi de spirit sacrificial pe care munca salarizata nu le implica niciodata si nicaieri. Abia aici, in acest spatiu in care riscul, incercarea, adevarul si truda se confunda unele cu celelalte si se topesc in expresie, TREBUIE devine nu un verb semi-auxiliar, ci unul… activ, incarcat de substanta.
Nu cred ca Florin Piersic jr. este un actor experimental, nici un regizor experimental, fie in film, fie in teatru. Si experimentalismul asta mi se pare tot un timbru cu lipici cleios. Pe care, de citeva decenii, industriile culturale l-au inventat ca sa se protejeze de gindire, si mai ales si de produsul ei net, libertatea. Cred, fara sa-l fi cunoscut niciodata personal, ca e pur si simplu un om viu, exceptional de talentat, care refuza sa se lase prins cu latul, fie el unul de otel, ori unul pentru privighetori. In felul asta ne ajuta pe noi, ceilalti, insuficient de curajosi ori de disciplinati, sa traim.