Cred ca am fost intre primii cititori ai paginilor scanate dupa originale si aduse de Mircea Mihaies, prin martie, tocmai de la Bloomington. Deci aveam timp suficient sa compun ceva.
Dar m-am pus pe documentat pina era sa ma sufoc. Nu voiam sa-mi dau doctoratul in badia, insa lucram in paralel la o carte despre epistolarele amoroase ale scriitorilor si ce imi cazuse acum sub ochi era dincolo de orice inchipuire. Cu zel neabatut, am strins material cit sa pot incropi pe loc un opuscul: sute de fise, cu citate si interpretari. Mai aveam trei zile pina cind revista intra la tipar si trebuia sa acopar patru pagini; deci vreo 40.000 de semne cu spatii. Blocajul era total: cum sa scriu?
Cafelele nu mai aveau nici un efect, iar medicamente cu amfetamina n-as fi luat nici moarta, dupa crunta patanie din junete cu Silutin-ul, blestemat fie-i numele in veci! Deci cum sa fac? Simbata la prinz m-am perindat cu un taxi prin toate magazinele, in cautare de Red Bull. Nici picatura, din cauza sesiunii. La o benzinarie mi-am vazut visul cu ochii: am cumparat opt sticlute argintii in forma de grenada si opt dinamite Red Bull. Le-am dat pe git in patru reprize de cite doua, combinate cu nu mai stiu cite espresso-uri, uitind complet sa-mi iau medicamentele de tensiune si inima.
Am scris in transa, o noapte si-o zi, 39.000 de semne. Luni dimineata am trimis productul in tipografie si la ora 10 m-am internat la clinica ASCAR. Textul a aparut cu titlul Coregrafii erotice in revista si intr-un volum care se cheama Arahne si pinza si pe care, vazind ca am mai degraba spor culinar, un amic a rebotezat-o arahide si brinza. Pe gustul meu de acum, chiar nu-i mare brinza acolo, pentru ca patosul da prea des peste margini. In fine. Dar ceva-ceva tot a iesit bine. Am descoperit, silita de imprejurari, cum le scriau nevestelor sau iubitelor autorii romani acum vreo 130 de ani. Stiti cum se vede istoria literaturii romane prin epistolele ei de amor (sau adio)? Minunat! Ia uitati-va putin la ce-am spicuit:
Primul, rece si taios ca o ghilotina, e Titu Maiorescu, cind reteaza orice speranta in matrimoniu: „Clara, […] Vreau sa-ti atrag din timp atentia asupra unui lucru, fara asprime, dar cu fermitate: toate actiunile acestea febrile pentru intoarcere, explicare, impacare constituie un punct de vedere depasit/… /La starea actuala nu se va schimba nimic ani de zile de acum inainte. Pentru mine este ultima incercare de a vedea daca mai pot trai. In ziua in care tu te intorci la Bucuresti, eu am plecat din Bucuresti. Aranjeaza-te potrivit cu acestea. Ramai unde te gasesti si lasa fiecaruia dintre noi posibilitatea de a se regasi singur in sine insusi. T.M.”
Al doilea e pastelatul Alecsandri, care ii scrie sotiei Paulina ca unei unei surori: „Draga, Dupa o noapte alba, frumoasa si poetica, insa in care nu am inchis ochii, dupa obicei, am sosit bine la Bucuresti. Am gasit pe amicul nostru sanatos. El te saruta si te asteapta cu toata dragostea ce-ti poarta. Ada mata panerul ce pregatisesi sau mai bine trimite-l cu conductorul de la Slepin-kar. Cad de somn, merg sa ma culc si te sarut de o mie de ori. V. Alecsandri. Pazeste-te sa nu racesti. Nu te osteni peste masura.”
Si iata-l pe Erou: „Dulcea mea Veronica, […] Te rog, puiutul meu cel scump, sa nu fii suparata ca nu-ti scriu multe, caci bucuros as scrie volume intregi daca as putea sa ma scufund cu totul in dulcile mele amintiri; stii insa ca, gonit de ocupatii zilnice si nemernicii, abia am cateva momente seara nu sa gandesc la tine, caci aceasta o fac toata ziua, dar sa ma rasgandesc si sa te sarut in inchipuire macar, dulcea mea Veronicuta sirata si cocheta si usurica si popotica. 70 de mii de sarutari as vrea si n-am nici una, nici una. Te mangai eu dulce, te sarut cu drag, iti pup piciorutele si raman ca totdeuna si pentru totdeuna al tau, Turc cinstit si amorezat, Emin aga”. Simtiti cum poate invia istoria, ba chiar literatura?