Intr-o discutie cu Elena Matheopoulos, pentru cartea acesteia de portrete dirijorale, Tennstedt povestea ca s-a apropiat tirziu de Mahler, la virsta de 43 de ani. Dincolo de „misterul” ce inconjoara momentul in care un dirijor se simte gata sa interpreteze un compozitor de talia lui Mahler, spune el, exista ceva, „evident, in relatie cu experientele proprii si procesul de maturizare, atit ca artist, cit si ca om”. Cu acelasi prilej, Tennstedt adauga ca pregatirea interioara ia un timp lung „deoarece trebuie sa-i permiti lui Mahler sa se infiltreze in tine pina cind ajungi sa te identifici complet cu el. Mahler trebuie cintat cu intreaga ta minte, constiinta si suflet… Trebuie sa crezi in el suta la suta”. I-au trebuit mai mult de sase luni, atunci cind s-a decis sa-l interpreteze, pentru a-si forma o conceptie, un proces „la fel ca si citirea unei carti complexe, de exemplu, Josif asi fratii luith a lui Thomas Mann, pe care nu poti sa o citesti si sa o absorbi toata, dintr-o data; o citesti, o pui de o parte, apoi o iei din nou, prima data o citesti relativ repede si superficial de la inceput la sfirsit, pentru a avea o imagine generala, apoi vine detaliul. Cu partiturile se petrece la fel”.
Personal, il asociez pe Tennstedt cu Mahler fiindca singura data cind l-am vazut la Londra, in anii ’80, m-a impresionat profund intepretarea pe care a dat-o la Royal Festival Hall, intr-o seara in ajun de Pasti, simfoniei a 2-a, a „Inaltarii”. Recitind astazi cartea Helenei Matheopoulos gasesc aceasta reactie a unui critic londonez de la „Sunday Times”: „nu am auzit niciodata o partitura de Mahler care sa-mi rasara atit de feroce, cu un angajament atit de aprins din partea intregii orchestre, incinsa pina la incandescenta pe parcursul celor peste 90 de minute”. Tot sper ca inregistrarea va aparea in seria BBC Legends, in care au aparut pina acum sapte discuri cu Tennstedt, toate demne de ascultat.
Cind il ascultam la Londra, nu stiam decit vag ca Tennstedt este un produs al scolii dirijorale est-germane, refugiat la un moment dat in Occident. In fapt, nascut in 1926, el a studiat vioara, pianul si compozitia la Conservatorul din Leipzig, devenind, in 1948, la 22 de ani, prim concert-maestru al Orchestrei Operei din Halle. O problema de sanatate la o mina l-a obligat ulterior sa devina co-repetitor, o pozitie din care s-a familiarizat profund cu repertoriul liric si din care la un moment dat i s-a propus sa dirijeze o opera de Wagner-Regeny, dirijorul titular fiind indisponibil. Cariera avea sa i se modifice fundamental din acel moment si recunoasterea calitatilor sale o primea in 1958 cind a devenit asociat al Operei de Stat din Dresda. In 1962 era numit director muzical la Schwerin de unde, noua ani mai tirziu, convins ca in Est caile de dezvoltare ii erau consumate, se decidea sa faca pasul hotaritor, cerind azil politic in Suedia.
Dupa o perioada la Goteborg si in fruntea Orchestrei Simfonice Radio Suedeze, urmata de directia Operei din Kiel, Tennstedt a condus intre 1979 si 1982 prestigioasa orchestra NDR de la Hamburg. A urmat, via Toronto, o invitatie in 1974 la Boston si un adevarat triumf cu orchestrele americane in programe Beethoven, Bruckner si Mahler (unele devenite disponibile astazi, la aniversarea sa, pe site-ul poate cel mai popular de schimburi de inregistrari al melomanilor, Operashare). In 1983, a dirijat Fidelio la Metropolitan Opera la New York, dar aparitiile sale ulteriore in repertoriul liric s-au redus la citeva titluri.
In 1977 si-a facut debutul cu Orchestra Simfonica din Londra, numit, din 1980, dirijor invitat principal. Din 1982, la incheierea contractului sau la Hamburg si al lui Georg Solti la Londra, avea sa preia conducerea Orchestrei Filarmonice londoneze. Instrumentistii orchestrei declarau despre el ca in anii mandatului sau a imbinat vitalitatea lui Solti cu frazarea mai relaxata a lui Bernard Haitink. Din acea perioada dateaza remarcabila inregistrare EMI a simfoniilor de Mahler, probabil principala mostenire discografica lasata de Tennstedt. Un cancer detectat in 1985, urmat de alte probleme de sanatate au condus la retragerea sa treptata de pe podium, intii temporara, apoi, din 1993, definitiva. Cinci ani mai tirziu avea sa se stinga din viata.
Zece ani dupa disparitia sa, Klaus Tennstedt continua sa surprinda gratie mai ales multor inregistrari de concerte live, publicate de diverse mici companii semi-legale japoneze. O lista a acestei discografii o gasiti la adresa: http://www2u.biglobe.ne.jp/Ioma-q/images/hobidx/tane0.htm. Un dirijor ce merita descoperit sau redescoperit…