Nu numai ca a simtit-o, dar a si redactat o scrisoare-comunicat de presa in care ii informa pe jurnalisti nu doar ca de acu’ inainte PR-ul filmelor sale se va concentra pe citeva publicatii cu greutate(!), dar si ca simplificarea va lovi productia peliculelor sale, scenariile, echipa, iar filmele nu vor mai avea premiera mondiala la mari festivaluri. E al doilea val al Dogmei?
„Dogma e ca viata. Nu intelegi ce se spune, dar cuvintele sint importante”, spune cineastul danez prin gura unui personaj din film, demonstrind ca autoironia e printre sursele cele mai sigure de comic. Von Trier nu se poate abtine sa nu ne repete ca el e autorul filmului, ca sa nu putem sa ne lasam in voia filmului, sa nu-i acceptam conventiile si sa nu-l luam, eventual, drept realitate. Ne vorbeste de la bun inceput, avertizindu-ne ca urmeaza o comedie, intervine de mai multe ori de-a lungul filmului ca sa puncteze momente care lui i se par importante sau pentru a schimba macazul povestii, introducind un nou personaj. Tot el incheie filmul.
In slujba regelui Angliei – cel mai recent film al lui Jiri Menzel
Povestea se poate rezuma foarte usor: un manager care conduce din umbra o companie angajeaza un actor somer pentru a juca rolul sefului intors din SUA. Motivul? Vinzarea companiei catre un islandez, tranzactie ce nu se poate face fara semnatura directorului pe contract. Venit in rol dintr-o lume care nu l-a familiarizat cu IT-ul, ci cu dramaturgul Gambini care a scris, printre altele, Pisica spinzurata (!), actorul intra in rol pe masura ce se apropie de „subordonatii” lui care alcatuiesc o menajerie perfecta: o femeie care plinge cind e criticata si se sperie cind porneste xeroxul, o alta care zimbeste fericita tot timpul, un deprimat violent, un strain (in rol, Jean-Marc Barr) care n-a fost lasat sa invete daneza ca sa nu vorbeasca samd. Toti actorii sint foarte buni pina la a se identifica cu rolurile. Sa nu uit: dramaturgul Gambini, cel cu Pisica spinzurata, nu exista.
Filmul e foarte agreabil chiar daca te opresti la primul nivel si n-ai chef/nu stii cum sa treci la altele mai adinci. Chiar daca n-ai chef sa scotocesti dupa relatia autor-personaje sau realitate-fictiune sau actor-personaj, filmul tot ti se va parea o joaca mai savanta, in care intervin si aluzii la Strindberg „care si-a impins nevasta pe scari”, si la „dobitocul” de Ibsen, si la Oglinda lui Tarkovski (pe care Von Trier spune ca l-a vazut de vreo 20 de ori). Ceasul biologic al filmului incepe sa ticaie cam cu 10 minute inainte de final, dar asta nu e o greseala majora.
In slujba regelui Angliei (titlu pus de distribuitor, desi romanul lui Bohumil Hrabal a fost tradus in romana sub titlul L-am servit pe regele Angliei) e cel mai recent film al lui Jiri Menzel si unul dintre cele mai scumpe realizate vreodata in Cehia. Are lucruri bune, dar si multe mai putin inspirate. Insa in peisajul filmelor de azi el face figura separata, una bizara. E din alte vremuri, asa ca macar din nostalgie si tot iti vine sa-i ierti faptul ca merge dupa alte ritmuri.