Din când în când, printre informațiile despre noile silicoane ale unei vedete de care n-ai auzit niciodată și ultimele declarații ale unui om politic de care ai fi preferat să nu auzi niciodată, se mai strecoară pe la subsolul fluxului de știri câte un articol care te pune pe gânduri, chiar dacă la prima vedere pare frivol.
Cum să nu te gândești, de pildă, ce s-ar putea alege de meseria ta în viitorul nu foarte îndepărtat odată cu accelerarea robotizării și a dezvoltării inteligențelor artificiale? Poate nu azi, poate nu mâine, poate nu în România, dar cândva, mai repede decât te-ai aștepta, meseria ta va fi făcută de un robot – mai rapid, mai eficient, cu mai puține cheltuieli. Sigur, vor apărea noi locuri de muncă, noi profesii (argat la robot va fi cu certitudine una foarte populară, chiar dacă va purta un nume mai pretențios), dar din meseriile de azi ce se va alege?
De obicei se spune că slujbele repetitive, de rutină și care nu cer o calificare înaltă sunt cele mai periclitate de avansul forței de muncă robotizate. O fi parțial adevărat, dar mă îndoiesc că e un adevăr general valabil. De exemplu, n-aș crede că o muncă precum cea a căpșunarilor – sau a culegătorilor de alune, nuci, mure, zmeură și altele asemenea – o să fie preluată foarte curând de roboți. Și asta nu pentru că nu s-ar putea concepe mașinării care să facă munca asta migăloasă și istovitoare, ci fiindcă s-ar putea ca omul să fie mai ieftin. Achiziționarea și întreținerea unor mașinării de cules bine coordonate în mișcări, care să poată selecta poamele coapte și să le aranjeze frumos în lădițe, ba pe ploaie, ba pe călduri toride, pe terenuri când netede, când accidentate, s-ar putea să fie mai costisitoare decât aducerea unor imigranți flămânzi, care se defectează mai greu – și oameni de schimb se găsesc oricând.
Pe de altă parte, o muncă de înaltă calificare, cum este traducerea, s-ar putea să fie preluată mult mai rapid de computere – inclusiv traducerea audio-video, simultană și în oricâte limbi. Bun, e greu de crezut că un program computerizat ar fi capabil de traduceri literare sau teologice de mare finețe (mă gândesc la complexitatea unui text ca Ulise al lui Joyce sau la Biblie – ca să nu mai zic de erezia ideii unui Coran tradus de roboți). Însă majoritatea textelor ce se traduc azi sunt destul de formalizate ca să poată fi transpuse cu ușurință în altă limbă. Destule documente administrative par deja scrise de roboți de la bun început, așa că nu traducerea ar fi cea mai mare problemă.
Nu sugerez aici că pe viitor o slujbă de căpșunar ar fi mai sigură decât una de traducător. Mă gândesc doar la imprevizibilul cu adevărat imprevizibil pe care îl va aduce viitorul. Mașini autonome o să vedem cu siguranță pe șosele. Cum ar veni, avem șoferi roboți. Ar fi posibil ca, peste câteva decenii, să existe și polițiști roboți? Să avem un robot șef de post la – să zicem – Dăbuleni? Sau un președinte al României robot – de o generație mai avansată decât cel actual? (Știu că e o glumă previzibilă, dar cred că sugerează ceva.)
Căci toate gândurile de mai sus au pornit de la o știre măruntă și aparent amuzantă. Un club de striptease din Franța (de unde altundeva?) vrea să atragă clienții cu un număr nou: doi roboți dansatori la bară, cu camere de supraveghere în loc de capete, dar cu corp umanoid și încălțați cu pantofi cu toc înalt. Roboți dansând la bară – uite o întorsătură de situație interesantă. Aș fi zis că spectacolele de striptease și dans la bară sunt una din puținele zone în care roboții n-o să își depună niciodată dosarul pentru un post. E drept că patronii barului și dansatoarele însele au spus că nici vorbă ca roboții să pericliteze slujbele oamenilor, dar asta e azi. Ce-o să fie mâine?
Da, iată, așa e progresul: noi dileme, noi provocări. Pare-se că nici dansul la bară n-o să mai fie ce-a fost.