E foarte tare atit timp cit se bazeaza pe aceasta muzica, dar nu e tare atit timp cit sloganurile sint de genul "Muzica celor mai frumosi ani". Nu pot accepta asta nici cu cel mai mult umor din lume. In plus, ce sa zic, muzica era una, epoca era alta. Muzica anilor '80 era insa destul de slabuta, eu prefer muzica anilor '70 de la noi.
Ce piese ai folosit in spectacolele tale?
In primul rind, muzica foarte bine lucrata din acea perioada pe care eu o ascultam cind eram copil si care imi placea. Eu nu parodiez muzica acelor timpuri, cum fac unii, ci chiar cred in ea si cred ca este ok, adica daca asculti o sonoritate Portishead astazi, poti sa iti dai seama ca suna ca un Oschanitzky de pe vremuri. Eu folosesc, de exemplu, muzica cu Margareta Pislaru, cu Lucky Marinescu, cu Pompilia Stoian, toate gagicile astea care aveau niste voci misto, care au disparut pe parcurs si care din cauza ca au disparut si n-au cintat in anii Ceausescu profund, in anii ’80, si-au pastrat acel parfumul al lor fresh. Deja muzica anilor ’80 tirzii nu ma mai intereseaza.
Cum ai ajuns sa iti impletesti personajele cu aceste piese?
Toate spectacolele mele sint usor autobiografice si este logic sa folosesc in ele sunetele pe care le-am auzit in viata mea. Nu conteaza ca este un spectacol pe text de Shakespeare, pe text contemporan din Belgia, din Elvetia sau din nord. E vorba de iubire in muzica aia, asa cum la Almodovar e vorba de acelasi lucru. De fapt, Almodovar de ce le poate folosi pe ale lui, care sint la fel de lacrimogene, la fel de melodramatice si la fel de ok si de misto ca ale noastre de atunci? Deci merge pentru orice feeling, in piesa si asta inseamna, din punctul meu de vedere, sa fiu post, post, postmodern si tolerant in acelasi timp.
De ce a fost aceasta muzica demonizata, cel putin in anii ’90?
Eu nu am acest feeling ca ar fi fost demonizata. Daca imi dai un exemplu concret, poate iti spun de ce a fost demonizata o anumita piesa sau nu. Eu cel putin le ascult impreuna cu muzica electro de pe nu stiu unde, cu drum’n’base-uri, cu hip-hop-uri, si merg perfect. La mine in cap si in ureche aceasta muzica nu este deloc demonizata.
Stiu ca tii foarte mult la piesa Mihaelei Mihai, Ce vrei sa faci din mine. Ce imi poti spune despre aceasta piesa?
Nu este un slagar. Asta este problema: cele citeva slagare care erau difuzate zilnic la radio in anii ’80 nu ma prea intereseaza. Eu incerc sa gasesc lucruri care au prospetime, nu ma omor neaparat dupa cele citeva slagare de genul Magistrala albastra, care nici nu erau ok. Muzica aceasta care avea mesaj comunist, mobilizator si care este la moda prin Vama Veche, prin discoteci nu mi-a placut si nici acum nu mi se pare simpatica, desi toata lumea este nostalgica a comunismului. Si in Germania revine la moda tot ce era in Est, in RDG si toata lumea este oarecum infestata de aceasta chestie. Mie nu imi placea.
Vrei sa spui ca un anumit tip de intelectualitate foarte tinara ar putea sa se foloseasca, asa cum se folosea de figura lui Che Guevara, si de aceasta muzica?
Este vorba despre un snobism oarecum imatur. Din punct de vedere muzical, aceste piese erau facute la norma, ca si productia industriala. Nu mai aveau farmecul, parfumul muzicii retro. Eu nu pot numi retro piesele anilor optzeci si ceva, pentru cei foarte tineri pot fi retro. Pentru mine, retro este parfumul anilor ’70.
Sa revenim la piesa Mihaelei Mihai…
Este o piesa foarte bine instrumentata. Cine o va asculta, va observa ce instrumentatie splendida are, ce voce ca lumea are Mihaela Mihai. Pot parea melodramatic sau patetic, dar eu chiar tin la aceasta piesa si la altele, pe care nu ti le spun pentru ca le voi folosi in citeva spectacole si nu vreau sa mi le ia altul inainte.