Acum ceva ani, Cosmin Vaman îmi spunea că va apărea Netflix în România. Mie mi se părea că sună a boală și am făcut o foarte apăsată cruce cu limba. Se pare că nu m-a ajutat, fiindcă acum sunt fascinat de această rețea.
Unul dintre serialele la care mă uit cu plăcere se numește Mindhunter și este despre pionieratul psihologiei criminalistice în SUA. Nu intru în detalii, că poate vreți să îl vedeți și voi. Vă spun doar despre acțiunea secundară a unuia dintre episoade. O școală americană cu rezultate excelente avea un director foarte dedicat muncii sale. Omul ăsta avea însă o apucătură ciudată, iar faptul că psihologia criminalistică era abia în stadiul de pionierat nu l-a ajutat deloc. Ce făcea el? În loc să pedepsească elevii indisciplinați, îi chema în cabinetul său și îi gâdila în talpă, zâmbind și recitând poezioara aia stupidă cu degetele purceluși, iar la final le dădea câte cinci cenți. Pervers sau nu, vânătoarea de vrăjitoare cerea sânge și omul și-a pierdut slujba. Din comoda mea canapea, am simțit un puternic sentiment de déjà-vu.
Un episod asemănător a avut loc într-o școală din Dorohoi. S-a aflat că învățătorul Crâșmăreanu oferea câte un leu fiecărui elev care îi dădea voie să-i bage degetul în nas și să-l scobească. O făcea cu gentilețe și cu multă îndemânare și toți copiii din clasa la care preda aveau nasurile perfect desfundate, putând respira perfect, fapt care ducea la o excelentă oxigenare a creierelor lor și, implicit, la rezultate școlare remarcabile. Părinții știau de existența acestei practici și nu li se părea nimic suspect, fiindcă învățătorul le explicase și fundamentul psihologic, anume faptul că în copilărie părinții îi interziseseră cu desăvârșire să-și scobească nasul, iar acum simte nevoia să recupereze, dar nu cu nasul său de cincizeci de ani, ci tot cu unul mic și mucos. Practic era o situație reciproc avantajoasă.
Credeți voi că nu au existat și critici? Bine, din fericire nu au fost din alea care să pună în pericol locul de muncă. Într-o dimineață băiețelul Costel din banca a doua de la geam a venit însoțit de tăticul lui. Se cunoștea de la o poștă că erau tată și fiu, fiindcă purtau semnătura genetică a familiei și anume un nas mare și coroiat, motiv pentru care Costel primise porecla Pinocchio. Tatăl a afirmat răspicat că nu i se pare normal comportamentul învățătorului, în sensul că nasul fiului său este mai mare decât media clasei, deci mai atractiv. Deci mai valoros. Fără minimum doi lei nu discută.