Pina sa-si dea seama fraierul ca a fost buzunarit, doi indivizi care n-aveau alta treaba incepusera deja sa-i traga pumni si palme lui Aurica. Unul i-a rasucit o mina la spate si au coborit toti patru, cu tot cu pagubas, la prima statie.
Nici n-a apucat sa scape de portofel. Astea erau riscurile cind lucrai singur.
La sectia de politie, inconjurat de cei trei barbati galagiosi, Aurica incerca cu disperare sa se apere in fata agentului din tura.
— Io n-am luat nimic, sefu’! Pa onoarea mea! N-am pus io mina!
— Ei, lasa, Aurica! il lua politistul peste picior. Doar ne stim de atita vreme.
— N-am pus io mina, dom’ comisar, sa traiti!
— Si portofelul cum a ajuns in buzunar la tine, ai? se rasti la el unul din cei doi martori nepoftiti, un ala mustacios si lat in
spate.
— De unde sa stiu io?
— Te-am vazut cu ochii mei! insista mustaciosul. Asa-i ca l-am vazut, Cornele? Minte, uite-l cum minte asa, de la obraz!
— Da, minte de la obraz, repeta mai incet cel numit Cornel.
— Ce mint? Ce mint? Gata, v-ati gasit fraieru’, aruncati magareata pe Aurica! Ce, mata n-ai auzit de prezumtia de nevinovatie?
Mustaciosul casca ochii mari. Interveni si pagubitul, mai mult buimac decit furios:
— Daca omul te-a vazut cind mi l-ai luat…
— Si ce? prinse curaj Aurica.
Mata trebuia sa-l si crezi? De unde stii ca m-a vazut? L-ai vazut mata ca m-a vazut? Asta-i o inscenare, domnu’ comisar! se intoarse el catre agentul de politie.
— Inscenare? se infurie iar mustaciosul. Cu portofelu’ lu’ asta la tine in buzunar, ai?
— Vasilescu. Paul, preciza pagubitul.
— Cu portofelul lui Vasilescu la tine in buzunar? repeta, parca si mai infuriat, mustaciosul.
— Si ce daca era la mine in buzunar? indrazni Aurica. Ce stiu eu cum a ajuns acolo? Poate mi l-a strecurat careva. Poate chiar mata, ca vad ca ti s-a pus pata pe mine.
— Ia vezi! ii arata mustaciosul pumnul.
— Uite, domnu’ comisar! se plinse Aurica. Are ceva cu mine! Io fara avocat nu mai spun nimic. Asta-i o inscenare si am si io dreptu’ la prezumtia de nevinovatie.
— Avocat, zici, Aurica? il lua peste picior politistul. Prezumtie de nevinovatie?
— Da, prezumtie de nevinovatie! Pai, ce, daca nu eram un amarastean, asa, v-ati fi atins voi da mine?
Sa fi fost si io un stab din ala, cu masina cu girofar, imediat imi aduceati avocatul si-acum beam bere vizavi, la Doua Boarfe. Fura aia de se caca pe ei, iar cind ii prinzi cu mita-n sac, faci ciocu’ mic, ca trebuie sa se pronunte justitia. Da’ la mine nu… Ala zice ca m-a vazut, alalalt imi baga nu stiu ce dracu’ in buzunar si m-ati si scos vinovat!
Cel numit Cornel interveni, usor nedumerit:
— Are si omul dreptate. Daca zice ca e prezumtie de nevinovatie, ce ne bagaram noi? Lasa sa se frece el cu judecatorii acolo…
— Asa-i, dom’le, asa-i! sari repede Aurica. Tot respectul! Uite, dom’ comisar, se intoarse el catre agentul de politie, zice si omu’ asta ca…
— Lasa, Aurica! i-o taie politistul. Vino tu aici cu masina cu girofar si-ti dau cuvintul meu ca io, cu mina mea, te scot din arest – tot asa cum te si bag acum.
— Ce, credeti ca nu pot? se ambitiona Aurica.
— Ba, poti, sigur ca poti, rinji politistul. Numai invata sa furi si fa-ti si tu niste amici, ca vezi ce greu e sa lucrezi singur in ziua de azi!