Am ramas dator cu explicarea nemultumirii mele fata de re-editarea lui Mike Oldfield – Exposed. Concertul place fara sa ramina in minte. Includerea materialului multi-angle filmat pe tot parcursul spectacolului e insa un experiment inutil. Nu stiu sa existe deocamdata posibilitatea proiectiei pe 3-4 ecrane, ca sa faca necesara asemenea „marfa” pe-un DVD destinat home-entertainment-ului. Doar cu ajutorul computerului s-ar putea obtine asa „performanta”.
Dar cine foloseste PC cu mai mult de un monitor? Cite 2-3 au profesionistii multi-media. Acestia editeaza, nu se uita de placere la astfel de materiale! In loc de atita umplutura, era preferabila o coloana sonora 5.1 sau LPCM pentru audiofili. Am impresia ca solutia aleasa – DD 2.0 – este o comoda si rapida lichidare a unei obligatii. Sau, ca sa fiu rau, este recunoasterea inapetentei lui Oldfield pentru surround! Dupa ratarea versiunii 5.1 de-acum citiva ani a prea mult-batutelor Tubular Bells, Oldfield parca n-a mai indraznit sa faca pe desteptul, dar nici n-a apelat la vreun inginer de sunet capabil sa inteleaga despre ce e vorba… Daca gresesc, sint gata sa-mi recunosc greseala cu prima ocazie – un disc macar de factura lui Teo & Tea, ca un Aero nu e cazul sa asteptam…
Facind parte cam din aceeasi generatie, Oldfield si Jarre pareau ca strabat drumuri comune, sintetice si progresive. N-as putea preciza cind s-a vazut care incotro merge. Fapt e ca de mai bine de 7 ani unul (Mike) incearca noi piese pe gustul multimilor (recolta putina, totusi), iar celalalt (Jean Michel) impinge mai departe lucrurile in domeniul tehnicii audio. Poate ca termenul e fortat si aproape tautologic in cazul lui Jarre, inovator tehnic de la inceputurile sale muzicale. Citeva „instrumente” electronice curente azi au fost construite urmind ideile oferite de el. Jarre poate fi comparat cu pilotul de formula 1, Michael Schumacher, a carui competenta in materie de motoare, data de condusul masinii, nu de studii teoretice sau de laborator, a permis firmei Ferrari niste realizari de neobtinut altfel. Cititorul dornic de amanunte jarre-istice le poate gasi la distanta de citeva clickuri.
Jean Michel Jarre a mizat consistent pe instrumentarul electronic. A facut insa ceva mai putin obisnuit: a pastrat toate aparatele folosite, nu pentru colectie sau muzeu, ci pentru ca, explorind mereu, a gasit armonii noi, sunete nemaiauzite si greu, daca nu imposibil de obtinut in alt mod. Nu instrumentul face muzica, desigur; in cazul de fata anumite montaje electronice, niste piese cu caracteristici speciale (de exemplu, tuburi in loc de tranzistoare sau circuite integrate) genereaza diferente sensibile. Ca mostra de frumusete a sunetului electronic, anul trecut, cind se implineau 30 de ani de la prima editie, Jarre (si echipa de atunci) a re-imprimat Oxygene folosind aceleasi sintetizatoare. Fara sa fie propriu-zis un disc editat pe 6 canale, ci un fel de wide-stereo, cum precizeaza autorul, cu patru interludii adaugate compozitiei originale, varianta actuala da senzatia ca sunetul izvoraste pretutindeni in jurul tau, ca-ntr-un vis paradisiac…
In plus, datorita filmarii stereoscopice, imaginea HD, proiectata pe-un ecran adecvat si vazuta prin ochelari speciali, spatializeaza muzicienii cu instumentele lor deloc fantastice exact acolo unde si cum au dorit ei sa fie: Live in your living-room!