Pe Nelly Miricioiu am cunoscut-o indirect, pe discurile casei britanice Opera Rara, iar apoi direct, in ianuarie 1999, cu ocazia unui spectacol cu Tosca, la Opera din Koln. Am fost fermecat de prezenta ei, de inflexiuni ale vocii si de un joc scenic ce aminteau de Maria Callas, am fost incintat sa vad ca admiratori din Olanda venisera sa o asculte si i-am cerut atunci un interviu pentru Europa Libera. In ciuda oboselii de dupa spectacol, Nelly Miricioiu a acceptat si am avut o discutie relativ lunga, pina noaptea tirziu, la hotelul ei, pe parcursul careia si-a etalat intreaga simplitate, inteligenta si mai presus de toate dragoste pentru muzica, „dincolo de orice explicatii”. Desprind astazi citeva fragmente din acest vechi interviu, intr-un modest omagiu.
„Mi-amintesc ce-mi spunea mama: Dumnezeu ti-a dat un cadou. Acum vreau sa vad care e munca ta. Si asta mi-a ramas pe viata; nu e suficient sa ai un profesor, nu e suficient sa-ti spuna cineva ceva, daca nu gasesti in tine acel ceva care te impinge tot timpul la a cauta, la a-ti pune intrebari, la a-ti raspunde; nu numai sa lasi viata sa-ti puna intrebari, sa ti le pui tu insati: acesta este demersul esential, acesta e sfatul principal pe care pot sa-l dau.”
Nelly Miricioiu a debutat in 1982, cu succes, pe scena operei de la Covent Garden: „Imi amintesc ca eram un copil. La timpul respectiv i-am numit doi monstri, erau Jon Vickers si Pierro Capucilli, oameni in plina cariera, sarbatoreau la vremea respectiva 25 de ani de cariera. Mi-amintesc ca ma simteam pierduta intre ei doi, nici nu stiam cum sa cint de fapt. Fiindca am venit cu o voce foarte naturala, desi am avut un profesor foarte bun in Romania, Tiberiu Popovici, care mi-a instaurat niste lucruri sfinte pentru viata. Profesorul meu mi-a spus intotdeauna: vreau sa te fac sa intelegi ce ai de la natura. Dar cind vii in strainatate trebuie sa-ti iei in miini aceasta natura si sa o duci mai departe. Eram intre Vickers si Capucilli, Nedda, rol foarte bun pentru perioada respectiva, si a iesit un mare succes. In loc sa ma cheme Nelly Miricioiu m-au numit Nelly Miracle”.
Succesul de la Londra avea sa o propulseze un an mai tirziu, in 1983, pe scena de la Scala: „Mi-amintesc ca era exact de ziua mea de nastere, 31 martie. Am fost chemata la scena deschisa de noua ori. La sfirsit, lumea ma astepta la usa sa-mi cinte la multi ani. M-au iubit foarte tare atunci. Problema la Scala a fost ca imediat dupa aceea, dupa Lucia di Lammermoor, am fost invitata, datorita accentelor din vocea mea – multa lume s-a pacalit –, sa cint Nabucco. Si, sigur ca am spus nu. Ei, pentru ca am spus nu, nu m-au iertat pentru multa vreme… Nu-i sanatos sa spui nu la teatrele mari”.
Cariera lui Nelly Miricioiu a luat o alta turnura in 1986, odata cu debutul in seria de concerte matinee VARA, la Amsterdam: „Le port o mare recunostinta. VARA este, de fapt, o statie de radio si au concerte intotdeuna in sala Concertgebouw, cu orchestra ei si cu numele cele mai prestigioase. Le sint recunoscatoare pentru ca ei m-au introdus in genul belcanto. La vremea respectiva mi-au oferit Tancredi; nici nu ma gindisem la Rossini, eu eram o cintareata verista, Rossini era asa… pe piine cu gem. Cind mi-au trimis partitura lui Tancredi, m-am uitat la ea si le-am dat un telefon, spunindu-le: sint prea multe note, eu nu reusesc sa le cint pe toate. Mi-au raspuns, totusi, uita-te! M-am asezat la pian si am inceput sa cint si nu mi-a venit a crede. Era natura mea, era ca o manusa. Asa am descoperit ca eu sint o cintareata de belcanto si de aceea niciodata nu reuseam sa fiu multumita, nici cu verismul, nici cu Puccini, nici in lucruri simbolice; nicaieri nu ma regaseam. Belcanto are totul: declamat, voce joasa, are acute, are dramatism, este o varietate, complexitate de note, muzica si text, ce mi-a oferit cea mai mare satisfactie a vietii mele. Dupa acel Tancredi, VARA mi-a oferit in fiecare an, o alta opera de belcanto… Datorez acestei organizatii mai mult decit se poate imagina. Apoi a fost publicul olandez care m-a luat in brate, ca si cum ar fi fost tara mea. Iar pentru mine, care am suferit foarte mult fiindca n-am fost in tara mea, sigur ca a fost balsam pe o rana deschisa”…