Românul s-a născut poet
„Aici, la noi în țară, e deja știut că românul s-a născut poet. La voi cum e?“, o întreabă gazda serii, vădit amuzat, pe scriitoarea spaniolă María Dueñas. Aceasta zâmbește, spune că n-ar putea decât să se bucure la aflarea unei asemenea vești și că la ei, în Spania, bănuiește că oamenii s-au născut mai curând mari cititori – „nici asta nu s-ar putea, parcă, aplica pentru toată lumea“.
Organizatorii Festivalului Internațional de Literatură și Traducere l-au pus față în față pe scena Teatrului Național din Iași, în ultimii ani, pe Robert Șerban cu personaje diverse ale lumii literare – de la activista și scriitoarea poloneză Olga Tokarczuk și scriitorul Mircea Cărtărescu, la poetul islandez Jón Kalman Stefánsson. Ediția din acest an însă l-a adus în fața publicului ieșean ca gazdă a unei seri ce a avut drept personaj central o scriitoare de mare succes la nivel mondial, care a vândut aproape într-o clipă primul roman pe care l-a scris, Iubirile croitoresei, și care a avut ecouri literare internaționale neașteptate.
Debutul răsunător, care a luat-o prin surprindere pe însăși autoare, se află pe buzele lui Robert Șerban de multe ori. Glumeț, el face o paralelă între milioanele de exemplare vândute din primul manuscris al scriitoarei și între banii pe care aceasta i-a făcut din vânzări. Întreaga sală chicotește, iar autoarea pare să se bucure și ea.
Discuția e una lejeră, prietenoasă, iar la invitația gazdei María Dueñas începe să povestească publicului cum a fost pentru ea să facă trecerea bruscă de la anonimat la celebritate. „Studenții mei nici nu știau că scriu – nu vă închipuiți că am spus multor oameni înainte. Știau doar familia și prietenii mei apropiați. Iar apoi, când am început să public, cred că doar li s-a părut ceva normal. Probabil s-or fi gândit că toți profesorii scriu și publică manuscrise“, spune amuzată scriitoarea, încercând să descrie imaginea normalității pe care, în momentul în care succesul o acaparase, reușise încă s-o păstreze.
Cititul, dragostea din copilărie
Tot cu picioarele pe pământ o păstrează, spune ea, în tot haosul literar, și familia. „E bine să ai persoane aproape care să contrabalanseze importanța pe care o capeți.“ Cei doi copii ai scriitoarei, acum de 22 și de 25 de ani, care aveau în momentul în care a debutat 12, respectiv 15 ani, spune ea, nu i-au citit încă cărțile. „Nu sunt mari cititori ai mei, dar par că se bucură de faptul că mama lor e scriitoare.“ Pentru a păstra umorul discuției construite de Robert Șerban, autoarea povestește cum, când a aflat că romanul i-a fost tradus în atât de multe limbi și a început să fie contactată de către reprezentanți ai lumii literare, copiii ei au început să-i spună: „Ei, dar rămâi cu picioarele pe pământ, nu-ți acorda atâta importanță. Ești o mamă ca oricare mamă“.
Tot râzând, atunci când Robert Șerban încearcă să o iscodească și să afle cine-i este primul cititor și dacă acela e într-adevăr așa cum știe el, chiar soțul autoarei, María Dueñas spune că din păcate „Nu mă mai pot baza pe el. Acum, orice i-aș da să citească, spune că-i bine, că-i totul perfect“. Astfel încât cursul manuscrisului se schimbă și ajunge, pentru întâia dată, în mâinile editorului, iar abia apoi, când are o formă finală, la familie și restul prietenilor.
Când discuția pornește de la cei șapte frați pe care-i are, dintre care numai unul, jurnalist fiind, pare să mai și cocheteze cu literatura, autoarea spaniolă își amintește cum, în copilărie, aveau împreună tot felul de preocupări. Pe ea însăși își amintește că cel mai posibil am fi surprins-o citind, undeva înainte de ora de culcare, când în casă se ivea un întreg scandal din cauza faptului că lupta mereu pentru a mai păstra, încă puțin, lumina aprinsă, să-și ducă la bun sfârșit lectura capitolului.
Bizareria scriiturii cursive
„Robert, spune drept, cât de ciudată sunt?“, spune râzând autoarea, atunci când mărturisește că niciodată scrisul n-a fost o povară pentru ea și că totul vine de la sine, când se așază la masa de scris. Nu are mai multe ciorne, nu editează extrem de mult și, de regulă, nu rescrie părți din romanele sale. „Am o gândire extrem de structurată – trebuie, spre exemplu, să știu de la început locul și circumstanțele în care o să se desfășoare evenimentele și apoi totul începe să se lege extrem de simplu.“ Dacă în viața de zi cu zi se vede, spune ea, că e agitată și că are mereu ceva de zis, atunci când scrie se liniștește și – tot glumind – adaugă că e, poate, una dintre cele mai plăcute companii din câte există.
„Sunt totuși intrigat. N-ați scris nici măcar o proză scurtă, acolo? Ați scris dintr-odată romanul ăsta de succes?“
Robert Șerban simulează o stupoare umoristică, iar autoarea se confesează că, în afară de proză academică, n-a existat chiar nimic înainte de Iubirile croitoresei. Deși romanele ei se concentrează în jurul unor personaje feminine, cele masculine ocupând locuri fie secundare, fie făcându-și doar succint apariția, María Dueñas spune însă că nici una dintre femeile pe care le-a conturat nu seamănă cu ea. „Am avut mare, mare grijă de asta! Sunt, cred, prea rușinoasă să aduc pe scena publică o parte din mine.“
Bărbații și prejudecățile dinaintea lecturii
„Când o să ieșiți la autografe o să vedeți că vor fi acolo numai bărbați, pentru că noi în România suntem mari cititori!“, glumește Robert Șerban. Discuția însă, purtată tot pe un ton comic, este una serioasă, pe care scriitoarea o continuă fără ezitare și are drept punct central prejudecățile pe care le au bărbații, când se apropie de literatura scrisă de o femeie.
„Știți, mi se întâmplă să mă întâlnesc uneori cu un cititor bărbat și să-mi spună că fie n-a avut prin casă altceva de citit, fie că l-a obligat soția, fie că asta era singura carte pe care-a cumpărat-o în aeroport – și nici nu știu cum să reacționez“, povestește autoarea. „Iar apoi, stați așa, el continuă! Spune, parcă revelatoriu: «Dar cât de bine scrieți, cât de mult mi-a plăcut în cele din urmă!»“.
María Dueñas zâmbește și știe, după cum afirmă, că printre cititorii ei se află mai cu seamă femei. Speră însă că, odată cu trecerea timpului și înlăturarea prejudecăților, lucrurile se vor schimba, iar literatura va deveni în egală măsură valoroasă pentru toată lumea.
Un subiect la fel de serios, care o preocupă constant, este și criza migrației – episoadele din istorie în care valuri întregi de spanioli au părăsit țara, pe care le amintește în romanele sale. „Ce mă supără astăzi însă este că pare că mulți dintre oamenii din Spania nu-și mai amintesc faptul că, acum câțiva ani, noi eram cei care emigram, iar astăzi îi judecăm sau tratăm nedrept pe cei care ajung la noi în țară.“ Literatura, spune ea, nu se ocupă destul de mult de reflectarea acestui fenomen răspândit la nivel mondial și, cumva, prin cărțile sale, încearcă să umple un gol destul de mare.
***
Fără vreo ezitare, cu întrebări bine pregătite și completări relevante, Robert Șerban preia o serie de întrebări de la public și astfel aflăm care sunt principalele cinci romane pe care autoarea le-ar recomanda unui cititor tânăr sau auzim cum ar suna o pledoarie pentru propria sa operă, care-ar trebui să convingă un cititor necunoscut să o citească.
Valul întrebărilor este, în cele din urmă, încheiat printr-un dar simbolic – un poem semnat de gazda serii, tradus în spaniolă și oferit pentru a întări ceea ce deja i-a spus invitatei anterior pe scenă: că românii s-au născut, într-adevăr, poeți.