La FILIT, seria de evenimente „Scriitori în centru“, care are loc întotdeauna la Casa FILIT, este una dintre cele mai apreciate întâlniri cu scriitori.
Publicul numeros și activ o dovedește cu prisosință. Anul acesta, timp de cinci zile, cât ține FILIT, sunt nu mai puțin de 14 astfel de întrevederi. Asist, la fiecare ediție, la o bună parte dintre ele, tocmai pentru că autorii invitați sunt foarte diferiți, iar temele aduse în discuție sunt extrem de variate, astfel încât dezbaterile care rezultă sunt cât se poate de interesante și vii.
Un exemplu grăitor poate fi evenimentul de joi, 3 octombrie, care i-a adus pe scenă pe Diana Bădica (romanul de debut se numește Părinți și a apărut la Polirom în primăvara lui 2019), Florin Irimia (patru volume de literatură publicate până în prezent, cel mai recent fiind colecția de povestiri Misterul mașinuțelor chinezești, publicată la Polirom în 2017) și Kim Leine (i-a fost tradusă la noi – de Carmen Vioreanu, din limba daneză – saga Profeții din Fiordul Veșniciei, Polirom, 2015). Moderator a fost criticul literar Doris Mironescu.
Discuțiile au fost relaxate, pline de miez și incitante, mai ales că au stat sub semnul autobiograficului inserat în ficțiune – firul roșu, să spunem, care i-a legat pe cei trei autori. Am selectat trei dintre subiectele propuse de moderator și redau mai jos fragmente din răspunsurile scriitorilor.
Literatura sub forma unei confesiuni
Diana Bădica: „Literatura nu trebuie neapărat să fie o confesiune personală. Sigur că romanul meu a pornit de la detalii biografice, dar, la un moment dat, mi-am dat seama că ele erau insuficiente, așa că am început să adaug alte și alte straturi ficționale. (…) Dacă ar fi fost doar confesiunea mea, nu ar fi ajutat pe nimeni, nici măcar pe mine“.
Kim Leine: „Un lucru dureros în relația cu familia mea e că tind să repet greșelile părinților mei; mai rău, chiar să le transmit și copiilor mei. În primul meu roman, autobiografic, am încercat să scap de blestemul ăsta (…) scriind despre ce înseamnă să fii abuzat de cineva și să o duci mai departe, fără să vrei, într-o formă sau alta. După romanul acela, am trecut la ficțiune pură“.
Florin Irimia: „Eu am scris autoficțiune pentru că mi-am dorit să înțeleg abuzul psihologic al părinților mei din momentul în care au divorțat. Acesta a fost singurul meu scop, a pricepe“.
Libertate/ eliberare
Diana Bădica: „M-am eliberat atunci când am scris sfârșitul romanului. Mi-am dat seama că am scris ca să mă împac cu lumea de acolo; prin literatură, am reușit să văd lucrurile altfel, tocmai pentru că am putut povesti din mai multe perspective. Asta a fost libertatea mea, dacă vreți“.
Kim Leine: „Libertatea nu există fără captivitate. Lanțurile merg mână în mână cu libertatea“.
Florin Irimia: „Literatura e atât o închisoare, cât și o eliberare. Sau, cel puțin, senzația aceasta o am de fiecare dată când încep să scriu o carte. Mă arunc singur în această cușcă, până când termin cartea, chiar dacă, aparent, sunt liber, pot face orice îmi doresc să fac. De fapt, mintea mea e permanent acolo, în carte, mă gândesc cum să rezolv un lucru sau altul în proza respectivă“.
Literatura ca o călătorie mentală
Florin Irimia: „Literatura are darul ăsta de a te ajuta să călătorești mental – sigur, călătoriile sunt în imaginar și, de cele mai multe ori, în trecut. Adesea vorbim despre o călătorie de documentare. Iar orice îți imaginezi tu ca scriitor e subiectiv, e personal, nu poate fi altfel“.
Diana Bădica: „Mie mi-a plăcut foarte mult partea de cercetare pe care am făcut-o pentru romanul meu. El este plasat în Slatina de dinainte și de după comunism. Partea de dinainte de comunism a trebuit să o documentez. Călătoria aceasta în trecut a fost preferata mea din lucrul la cartea aceasta“.
Kim Leine: „Hemingway spunea că trebuie să scrii despre ceea ce știi. Eu nu sunt de acord cu asta, cred că trebuie să scrii despre ceea ce nu știi. Numai așa poți începe să cunoști lumea. (…) Și, făcând lucrul acesta, ai ocazia de a călători“.