Actualitate  -  Constantin Vica  -  

Pozitia curatoriala a Ruxandrei Balaci – animatiile sint un fenomen de masa care modifica (prin interactiune sau prin diferentiere) arta contemporana – se sustine, ironic, la nivelul intregului Muzeu National de Arta Contemporana (MNAC). Daca Animations/Fictions e o selectie de lucrari internationale din ultimii 40 de ani care conving ca in domeniul vizualului transferul de practici si idei e permanent, sub masca unei culturi populare, etajele 2 si 3 ale MNAC-ului (adica cele dedicate achizitiilor romanesti din 2007) sint dovada clara ca din cultura romana lipsesc multe fenomene: animatia, un teritoriu mental civilizator, nu exista inca pentru publicul romanesc.

Gen marginal, comercial, utilizat in varianta bidimensionala (adica banda desenata) de catre propaganda comunista (reviste precum „Cutezatorii”), animatia nu si-a facut inca loc in imaginarul artistilor romani. Dar acest gol cultural se umple, incet-incet. Nu inca si in achizitiile publice. Dar priviti atent in jurul vostru pe strada, acolo animatia deja controleaza mintea street-artistilor.

Oniricomics, Disney snuff si alte intimplari

Animations/Fictions e rezultatul unei colaborari intre Centrul national al artelor plastice (Franta), MNAC, Ambasada Frantei si Institutul Francez din Bucuresti. Lucrarile fac parte dintr-un fond public de arta contemporana al Frantei (FNAC) si de aceea sint folosite si in exportul cultural. Ceea ce se regaseste la MNAC e o selectie cu o tema facuta de un curator roman, in colaborare cu un „comisar” francez. Rolul de investigatie al organizatorilor se grupeaza in jurul utilizarii desenului animat si al BD-ului ca elemente si referinte, sau pur si simplu practica culturala, in lucrarile artistilor contemporani, cu precadere francezi.

Se observa intregul traseu, de la o maniera pop-art de a insera elementele acestei noi culturi vizuale, pina la un act de asumare implicita si de transformare a animatiei in opera individuala. Aceste tinte, formulate explicit de curator, sint recognoscibile in lucrarile alese. Peste 20 de artisti sint prezenti, unii cu mai multe lucrari, pina in august 2008.

Daca ati plins cu Alba ca Zapada sau v-a enervat Mickey Mouse, daca adorati pisicile si vreti sa vedeti Cartea Junglei in mediu interactiv-global, atunci clar aveti bilet de intrare in antiDisneylandul de la MNAC. Inca de la intrare intilniti o instalatie desprinsa parca dintr-un parc de distractii: da, e parcul uman al secolelor XX-XXI, in care personaje supradimensionate fac ce stie mai bine omul social: ataca si agreseaza. O insiruire de soldati si masinarii de lupta, foarte frumos colorate, reprezinta imaginea grotesc-umana a unei apocalipse de poliester si carton. Wang Du, artist chinez care traieste la Paris, este cel care deschide expozitia cu un Defile. Daca inca nu v-ati incins, ca-n jocurile din copilarie, atunci e clar, trebuie sa numarati veveritele din Gathering Paradise, o lucrare din 1991 a lui Sandy Skoglund. Lucrarea face parte dintr-o serie din anii ’86-’91: intr-un mediu aseptic, ultracivilizat, apar animalele si deodata timpul diferentelor de specie ia sfirsit: inapoi intr-o vreme cind omul vorbea si cu animalele. Cam cum fac si personajele in desene animate.

Psihoza post-Disney incepe un pic mai incolo. Cu un Mickey Matchhead, o lucrare din 1994 a lui David Mach. Din bete de chibrituri, o sculptura in care Mickey Mouse e mincat de un cap imens, adormit. Intelegi ce vrei, chibriturile sint reale, opera autodistructiva in posibilitate. Nu ati inteles inca ce spalare de minti face Disney exact cu aceeasi metoda prin care ne imbie la fictiune si dragoste? Mergem mai departe la scurtul film al lui Pierre Huyghe despre vocea Albei ca Zapada. Un film straniu in care se explica cum compania Disney a utilizat atita timp o voce a unui om real fara a-i oferi acestuia drepturile. Dar in 1996 artista si-a „recapatat” vocea. Piticii oare ce mai fac? In aceeasi incapere, artistul Pierre Bismuth combina diferite versiuni titrate in limbi nationale a Cartii Junglei. Globalizarea vine prin desene animate?

Hardcore despre viitor

Probabil, artistul central al acestei expozitii e Alain Sechas. Prezent cu mai multe lucrari, artistul francez joaca rolul „moralistului” ironic, eliberator, intr-o lume in care formele cele mai simple, si cele mai naive, devin obiecte de consum. Pisica cu colac de salvare, o pisica din care doar ceea ce stim noi ca ar fi o pisica ne mai face sa o numim asa, a devenit ea insasi un obiect fetis al artei contemporane, asa cum si Tom&Jerry erau Marx si Engels ai parintilor nostri. Si ea e marca Sechas. Tot Sechas e prezent si cu o lucrare parodic-critica din 1995: Profesorul de suicid asezat in fata elevilor le explica, printr-o proiectie, sinuciderea. Scena se repeta in instalatie inevitabil, automat, cu sinuciderea la 10 secunde. Mulaj de ghips si opus 77 de Haydn: doua elemente din inversarea functiei distractive a animatiei. Exercitiu despre moartea publica, prin teroarea „profesorilor” si loop-ul explicativ al televiziunii.

Povestea continua pe doua niveluri ale muzeului, cu animatii sau remixuri de benzi desenate, prin accentuarea icon-urilor dominante ale culturii populare (subversiv modificat Disney cam pretutindeni) sau prin updatarea unor genuri si stiluri mai vechi (cum ar fi povestea fantastica) la obsesiile contemporane.

Achizitii 2007, vreo 5-6

Ultimele doua etaje sint dedicate achizitiilor cu scandal din 2007 si lor li se alatura lucrari din anii ’70-’80 ale artistilor romani. Paul Neagu, Horia Bernea sau Peter Iacobi sint prezenti (unele lucrari pentru a doua oara la muzeu) pentru a reconditiona oarecum istoria artei contemporane la noi. Lucrari de Napoleon Tiron sau Geta Bratescu inca mai intereseaza, chiar daca uneori, tocmai venit din expozitia de Animations, simti un decalaj si un gol cultural: timp de 50 de ani, cultura vizuala a fost atit de redusa in Romania. Lipsa anumitor medii (video, de exemplu) explica multe.

M-a socat tripul traditionalist-ortodoxist al lui Constantin Flondor in Lemnul lui Iisus, dar m-a restartat bine ecranul de Turn off pictat de Florin Ciulache. Conexiunea exista, si asta se vede si in filmul lui Denes Miklos, o parodie telenovelistica dupa o poveste cu baieti rai, droguri si pesti, care se intimpla intr-un sat maghiar-romanesc. Filmul Pestele a lui Miklos e o alta fata a aceleiasi zone ca-n filmul lui Dan Acostioaei. Acesta din urma inregistreaza tara-santier, reconstructia unei lumi oricum work in progress. Trimiterile la anii ’70, cind socialismul atinsese apogeul si „construia” tot se pun in raport cu actuala constructie a capitalismului, la fel de dinamica si nivelatoare. Video nu e chiar un mediu inutilizat aici, se poate vedea si-n lucrarile lui Ioan Grigorescu sau Iosif Kiraly, care duc rezistenta imaginii la maxim in actul ei de arhivare.

Expozitiile de acum reamintesc rolul muzeului in miscarea de selectie si de „canonizare”. Tot el face si munca descoperirii de zone culturale care pot fi naturalizate aici. Mai bine zis, cu ambele expozitii, a incercat sa-si atinga ambele roluri. Poate ca a si reusit.

Animations/Fictions

Opere din colectia Fonds national d’Art Contemporain, Paris
ianuarie – august 2008
22 de artisti francezi si straini
peste 40 de lucrari (pictura, grafica, instalatii, videoart, animatie)
Curator: Ruxandra Balaci
Co-organizator: Claude Allemand-Cosneau

L’Enclos du Pantin

In paralel, la Institutul francez din Bucuresti, se afla o lucrare a artistei Annette Messager, L’Enclos du Pantin, care a cistigat Leul de Aur la Bienala de la Venetia din 2005. Instalatia, un vis freudian cu un pinochio in rol principal, vine direct de la Centrul Pompidou. Poate fi vazuta pina la finalul lui martie.