Ti-am citit ultima epistola si ti-am inteles perfect indignarea fata de reactia Bisericii Ortodoxe Romane la adresa Versetelor satanice. In acea perioada, tocmai ma documentam pe o tema pe care am numit-o "Stalin si critica literara". M-a surprins sa vad ca si inaltii prelati ai BOR au astfel de preocupari respectabile precum "critica" literara. Dupa un "studiu" acerb si dupa ce au trecut volumul printr-un "canon" ce se subordoneaza numai lui Dumnezeu si legii 489/2006, inaltii prelati din Dealul Mitropoliei au decis sa "dezaprobe" si sa "condamne" cartea.
Da, stiu si eu foarte bine ca darimarea bisericilor din perioada comunista nu i-a prea deranjat, de linia ideologica ce sa mai zic, iar in perioada comunista, „dezaprobarile” lipseau cu desavirsire, facind loc „scrisorilor de adeziune”. Se pare ca un roman, adica o carte de fictiune, i-a deranjat mult mai mult decit niste realitati dure prin care a trecut tarisoara noastra. Dar poate ca stiu ei ce stiu si inteleg ca „un poet poate fi mai mult decit un poet” si se simt amenintati.
Oricum, dupa ce am citit citeva materiale si carti importante legate de activitatea lui Stalin in domeniul literar, am inteles un lucru simplu: ca exista un tarim al politicului care e aproape de cel al fundamentalismului religios. Acest tarim nu e altul decit limba (ramin dator sa o demonstrez cindva), iar limba in acest context nu poate fi tratata „caldicel”. La acest capitol, BOR a reactionat, ca de obicei, destul de caldicel, asa cum nu-i place Domnului: „…Fiindca esti caldicel, nici rece, nici in clocot, am sa te vars din gura Mea”!, zice El Bisericii din Laodicia in Apocalipsa (Ap.3:16). Cred ca daca BOR-ul lua o atitudine consecventa cu propriul demers, nu ar fi incercat sa faca doar comert cu comunicate de presa, ci ar fi trebuit sa-i afuriseasca, sa-i anatemizeze, sa-i excomunice pe toti cei care se incumeta sa deschida paginile acestui roman. Fireste, doar pe cei care sint pastoriti de Biserica, intrucit pe atei si alti „rataciti” nu are cum sa-i condamne, iar statistic se poate foarte usor demonstra ca majoritatea celor care au achizitionat cartea in Romania sint crestini ortodocsi. Daca Stalin ar fi fost in locul prelatilor nostri, cu siguranta ar fi anatemizat, si nu doar „dezaprobat”, lucru pe care l-a si facut in ocaziile care i s-au oferit, dar dupa un alt „canon”.
Stalin, criticul literar (I)
Scuza-mi acest derapaj de la tema anuntata, dar cred ca povestea se leaga. Deci despre Stalin si relatia lui cu literatura. La finele anului 2007, povesteam cu Radu Cosasu despre Andrei Platonov si romanul sau, Cevengur. Radu Cosasu este indragostit de Platonov si crede cu tarie ca Cevengur este unul dintre cele mai bune romane rusesti ale secolului XX si, cu siguranta, romanul reprezentativ pentru perioada sovietica. Eu cred ca singurul roman care poate sa-i faca o concurenta loiala lui Cevengur este Maestrul si Margarita al lui Bulgakov. La ora actuala exista o intreaga polemica in jurul celor doua romane si al celor doi autori, al locului lor in literatura rusa contemporana, multi considerindu-l pe Platonov un mare nedreptatit. (Ar fi multe de discutat la capitolul „marii nedreptatiti” ai istoriei literare. Mi se pare foarte nedreptatit, de exemplu, Salamov in favoarea lui Soljenitin, dar e o tema la care merita sa revenim.) Cert este ca, in ecuatia celor doi, Bulgakov si Platonov, intervine un personaj-cheie, nimeni altul decit Stalin.
Domnul Cosasu mi-a spus o singura fraza care m-a pus pe ginduri si care m-a facut sa studiez problema. El sustinea ca „singurul care l-a citit si inteles cu adevarat pe Platonov a fost Stalin. Stalin a inteles totul!”. Ca sa contextualizam putin istoric, lucrurile s-au intimplat in felul urmator. Platonov debuteaza in 1921 cu volumul de insemnari Elektrifikatia, iar peste un an scoate un volum de poezie. In anii urmatori, devine destul de activ si incepe sa publice la cele mai importante reviste literare din tara, fiind apreciat de cei mai importanti scriitori ai vremii. In 1929, publica primul capitol din Cevengur intr-una dintre revistele literare, insa romanul ii este respins si nu mai este editat. In anul 1930 este respinsa si povestirea Cotlovan, iar in anul 1931 lucrurile capata o turnura tragica. In acest an, Platonov publica, sub indrumarea lui V. Fadeev (personaj foarte important in literatura anilor 1920-1950), o povestire numita Vprok, cu subtitlul Cronica unui sarantoc, care era un soi de satira la adresa organizarii de kolhozuri. Nu era un text antisovietic, fireste, ci mai degraba o satira plina de ironie, asa cum s-au scris multe in anii ’20-’30.
Primul care a reactionat de o maniera foarte dura si radicala a fost nimeni altul decit Iosif Visarionovici Stalin. Povestea reactiei lui Stalin a devenit clasica si exista mai mute surse care o confirma. Se spune ca Stalin a luat revista in mina, a citit si pe prima pagina a taiat cu un creion rosu numele povestirii, scriind peste el un titlu nou: Cronica unui culac. Pe aceeasi pagina, a scris cu litere mari, rebotezindu-l pe autor cu numele Sfoloci/Bastard (jigodie). De aici au inceput toate necazurile cele mari. Criticii de serviciu au sarit si l-au ras definitiv, iar cei mai apropiati s-au abtinut sa-l apere pe fata. A fost exclus din functie si i s-a interzis publicarea. In ciuda interdictiilor si a atitudinii dure a criticii literare staliniste fata de Platonov, el a mai reusit sa scoata citeva volume de povestiri. E interesant faptul ca nu va fi niciodata amenintat cu Gulagul, insa, subit, fiul lui este arestat si face ani buni de puscarie. Platonov se stinge din viata in 1947, fara a-si vedea publicate cartile cele mai importante, Cevengur si Cotlovan, nu inainte de a-si plinge si ingropa fiul.
Intr-adevar, „Stalin a inteles totul”, insa acest lucru il stim nu atit din gestul lui Stalin, cit mai ales din interpretarea pe care o face Platonov gestului acestuia. Exista citeva insemnari publicate abia dupa anii 1990, in care Platonov isi sustine punctul de vedere legat de reactia lui Stalin. El spune un lucru incredibil: „Eu am scris aceasta povestire pentru un singur om (tov. Stalin), iar acest om a citit-o si mi-a raspuns pe masura. Restul nu ma mai intereseaza”. Deci Platonov intelege si confirma faptul ca Stalin l-a inteles. Insa problema cea mare si delicata abia acum se ridica: ce a vrut sa spuna Platonov si ce a inteles criticul literar Stalin?
Din pacate, la aceasta intrebare voi incerca sa raspund data viitoare. Ce sa-i faci, si vremurile actuale au formele lor restrictive.
Cu prietenie,
Vasile