Special FILIT  -  Aryna Creanga  -  

„Atunci când ies în stradă să-și apere demnitatea, oamenii sunt întotdeauna frumoși“, spune scriitorul rus Mihail Șișkin și ropote de aplauze venite din toate părțile sălii Teatrului Național „Vasile Alecsandri“ din Iași par să-i înghită vorbele cu totul. E sâmbătă, e cea de-a treia seară a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere din Iași (FILIT) și gazda serii, de această dată chiar prezentatorul deja cunoscut publicului ieșean din timpul celor anterioare, Cătălin Sava, pare că nu-și mai încape în piele de emoție. Onoarea de a-l avea alături de Mihail Șișkin e contagioasă – se desprinde de partenerul său de conversație care-și caută loc în fotoliu și se lipește puternic de fiecare om din public.

Succesul

Întrebările lui Cătălin Sava, deși se întind pe câteva zeci de secunde, reușesc să plaseze fiecare început de discuție într-un context al ei și să ofere oamenilor din sală informații necesare, pentru a aprecia răspunsurile pe îndelete. Când spune publicului faptul că Mihail Șișkin a primit toate cele trei mari premii literare rusești, gazda conduce încetișor discuția către a descoperi ce înseamnă, pentru un scriitor atât de valoros, succesul. Modest și sincer, fără vreo teamă de a-și lăsa descoperită vulnerabilitatea, Mihail Șiș­kin spune că nu știe, pentru că pare că încă nu l-a cunoscut. „Îmi apare prima dată o carte, știți? Și cartea mea este tradusă și pri­mește cele mai bune critici. Dar apoi nu se vinde. Apoi apare următoarea, și următoarea – și toate au aceeași soartă.“ Publicul din sală zâm­bește, iar autorul continuă, sfâr­șindu-și ideea cu afirmația că „succesul este ca atunci când ți se oferă să mănânci mai întâi o lingură de miere, ca apoi să ți se dea un butoi cu lături“.

De la succes, discuția pare că poposește într-o zonă idealistă, la care până și publicul pare cumva să participe. „Literatura poate sau nu salva lumea?“ Mihail Șișkin pare emoționat la comparația cu Tolstoi sau Gogol, însă des­fiin­țează imediat orice apropiere, spunând că „marea literatură ru­să nu a salvat Gulagul, i-a ajutat pe cei de acolo să supraviețuiască. La fel și în Germania. Nici cea mai mare carte din lume nu a oprit un război. Spuneți, a făcut asta Biblia, spre exemplu?“. Conversația alunecă ușor către tristețe, atunci când scriitorul lansează câteva idei, întrebând retoric dacă oamenii care au mers, ulterior, la război, ei nu-i citiseră oare înainte pe marii scriitori ruși? Particular, Mihail Șișkin își dă propria trăire drept exemplu și spune, fără vreun ocoliș, că „Numai gândul că rușii care strigau, pornind la luptă, «Crimeea este a noastră!» sunt cititorii mei, sau m-au citit vreodată, mă îngrozește pur și simplu“.

Mama

Mihail Șișkin e plin de căldură, iar sinceritatea vorbelor lui pare că dezarmează pe oricine. De la povestioare scurte și introductive, monologurile sale prind formă și curg către public, parcă făcându-și loc să răscolească adânc în sufletul fiecărui spectator. Când vorbește despre ce anume înseamnă „acasă“ pentru scriitorul rus, spune că acasă ar fi extrem de simplu de asociat cu patria, cu țara. Faptul că din cauza dezacordului puternic pe care-l resimte față de politica de la Kremlin astăzi a ales să emigreze și să locuiască împreună cu familia sa în Elveția nu-l condamnă însă nici pe departe la tăcere. Poziția sa față de felul în care reprezentanții puterii din Rusia aleg să se manifeste este una fermă – dezaprobă acțiunile Rusiei și susține că statul rus e un stat criminal, cu ale cărui fapte n-ar vrea să se asocieze niciodată.

Militează mai simplu, spune el, prin dramaturgie, căci astfel poate să trateze mai limpede teme ale societății actuale și spune totuși că în literatura sa, în romanele sale, „eu nu voi scrie niciodată despre Putin“. Intervenția armatei ruse din Ucraina și-a lăsat și ea amprente adânci în sufletul scriitorului, care declară publicului că, dacă tatăl său era rus, mama sa era originară din Ucraina. „În 2014 a fost prima dată când spun că m-am bucurat că părinții mei au murit și că nu sunt nevoiți să trăiască această tragedie.“

O amintire a scriitorului, care condamnă întreaga sală la o tăcere deplină, e una din ado­les­cență legată de mama sa, care era profesoară. „Eu o vedeam atunci ca fiind persoana care min­te și îi influențează pe alții, așa că am încercat să mă revolt. Nu i-am vorbit jumătate de an –locuiam în aceeași casă, ne întâlneam, dar nu-i spuneam nimic. Mie mi se părea că fac ceva important, dar mai târziu am înțeles că de fapt greșeam și că revolta mea nu însemna decât supărarea unui copil.“

În literatura sa însă, mama are o prezență puternică. „Și atunci, tot mai târziu am început să scriu și să port în scris discuția pe care n-am reușit s-o am niciodată cu mama – așa, scriind, am reușit par­că să-i spun: «Mamă, stai jos, așază-te și hai să vorbim».“

Limba

Mihail Șișkin își compară viața petrecută în Rusia cu un drum pe care un călător îl face cu un tren. Petrece o perioadă înăuntru, iar la un moment dat coboară într-o haltă, în timp ce trenul o ia tot înainte. „Ce să fac eu? Să fug după el?“ Trenul pe care Mihail Șișkin nu și-l mai do­rește transformă, spune el, scriitorii stabiliți în Rusia în niște ostatici, răpindu-le și ultima fărâmă de inde­pendență.

„Mă doare, în legătură cu scrisul meu, un lucru – anume înstrăinarea de limba rusă. Limba vorbită, limba străzii, ea se schimbă foarte repede – și ăsta e avantajul scriitorului rus din țară, pe care eu nu-l am. Nimic nu expiră atât de repede ca limba. Dacă ai locuit într-o țară 30 de ani, nu vei mai ști nimic nou despre ce se întâmplă acolo, înapoi acasă, cu ea.“

Când Cătălin Sava îl întreabă pe autorul rus cum este relația cu traducătorii săi și cum lucrează cu traducătoarea cărților sale în limba română, Antoaneta Olteanu, Mihail Șișkin spune că pentru el traducătorul e un membru al familiei: „Nu eu sunt autorul cărților mele în română, ci Antoaneta este“.

Mai departe, măr­turisește că n-a înțeles cât de dificil e procesul traducerii și cât de important este ca autorul să aleagă un traducător potrivit personalității lui, până în momentul în care a primit trei traduceri în limba engleză, de la trei traducători diferiți, a unei scrisori din Scrisorar. „Citeam și nu-mi venea să cred; părea că citesc trei manuscrise total diferite“, spune și zâmbește.

***

Scrisul îl păstrează pe Mihail Șișkin aproape de publicul ie­șean, iar căldura și sinceritatea par să-i coloreze încetișor, în juru-i, un soi de aură fermecată. Întrebările publicului par nesfâr­șite, iar voluntarii FILIT nu mai contenesc să le strângă din sală.

După discuții delicioase de­spre literatură și curajoase de­spre militantism și activism, o întrebare îndrăznește să mai zguduie puțin tihna tuturor – „Nu vă este teamă să vă pozi­țio­nați așa ferm anti-Rusia?“, iar răspunsul scriitorului, care trage încet draperia peste întreaga seară, vine pe măsura măreției asumării lui: „Nu vedeți că um­blu cu propria sticlă de apă după mine?“.