Cea de-a patra și ultima Seară FILIT a avut loc duminică, 6 octombrie, tot la Teatrul Național „Vasile Alecsandri“ din Iași. Sala Mare a fost, și de data aceasta, arhiplină. Programul ultimului eveniment din cadrul celei de-a VII-a ediții FILIT, prezentat de jurnalistul Cătălin Sava, a fost divizat în două părți, ca de obicei: în prima a avut loc decernarea „Premiului liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte“, iar în cea de-a doua publicul l-a putut asculta pe scriitorul francez Mathias Énard, într-o discuție moderată de bine-cunoscutul dramaturg și scriitor Matei Vișniec. La final, ca în fiecare an, minunații voluntari ai festivalului au urcat pe scenă, în aplauzele călduroase ale oamenilor prezenți.
Momentul decernării „Premiului liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte“ a fost emoționant, e întotdeauna grozav să ți se confirme că la Iași există deja o masă consistentă și rafinată de tineri cititori. Juriul premiului a fost alcătuit din nouăsprezece elevi de la unsprezece licee ieșene, care au urmărit impactul lectorial, originalitatea viziunii scriitoricești, polifonia mesajului, arhitectura operei și stilul și limbajul în cele cinci cărți nominalizate: Fontana di Trevi, de Gabriela Adameșteanu, Cartea numerilor, de Florina Ilis, O formă de viață necunoscută, de Andreea Răsuceanu, Avalon. Secretele emigranților fericiți, de Bogdan Suceavă, și Transparență, de Radu Vancu. Din partea acestora, au ținut câte un discurs fain doi reprezentanți: Ioana Tătărușanu, elevă la Colegiul Național Iași, și Christian Flandorfer, elev la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu“ din Iași. Romanul desemnat câștigător a fost Transparență, de Radu Vancu, care a spus, la rândul său, câteva vorbe vibrante de mulțumire.
Seara a fost continuată, așa cum aminteam mai devreme, cu o întâlnire „cu de toate“, să zic așa, cu Mathias Énard.
Scriitorul francez s-a născut în 1972. A studiat civilizațiile arabe și persane și a petrecut câțiva ani în Orientul Mijlociu pentru cercetare. În prezent predă la Barcelona, traduce din limba arabă și scrie despre arta islamică. În 2003 a debutat cu romanul La Perfection du tir, care a primit Premiul celor 5 continente ale Francofoniei. În 2008 a publicat Zone, un roman despre care s-a scris foarte mult (mai ales pentru că este compus dintr-o singură frază de peste 500 de pagini) și care a luat șase premii literare importante. În 2010 i-a apărut volumul Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți (tradusă la Editura Nemira, 2017), și acesta un succes de critică, recompensat cu Premiul Goncourt al Liceenilor. În 2015, Énard câștigă prestigiosul premiu Goncourt pentru romanul Busola (Ed. Nemira, 2018) și devine, astfel, cunoscut în toată lumea. În total, până acum i-au fost publicate nouă volume. Cel mai recent apărut în limba română – chiar înainte de venirea sa la FILIT – se numește Dorință și este o carte cu totul atipică pentru cariera sa de scriitor de până acum. Toate cele trei traduceri din limba franceză apărute în România au fost semnate de scriitorul și traducătorul Cristian Fulaș.
O întrevedere cu Énard nu avea cum să fie altfel decât extrem de reușită. Dacă l-ați mai văzut/ ascultat, știți deja că este un erudit get beget, poliglot, are o tolbă de povești care par să nu se termine niciodată, peste care presară umor și o energie ce pot acapara o sală întreagă. Pe scurt, este un povestitor la fel de fermecător ca în cărțile sale. Iar duminică seara, provocat și ghidat de partenerul său de dialog, Matei Vișniec (care, cu ochiul său de dramaturg, a pus în scenă un soi de spectacol), a demonstrat-o cu vârf și îndesat, dezvăluind tot soiul de detalii despre viața sa personală, despre formarea sa, lecturile sale cele mai însemnate, scriere, Orient și Occident, cum i-a schimbat Premiul Goncourt viața, despre intervenția Statelor Unite și a Europei în țări din Orientul Mijlociu, literatura angajată, dar și cea subversivă din lumea arabă, imigranți, situația politică din Catalonia ș.a.m.d.
Reiau, în cele ce urmează, câteva dintre lucrurile pe care Énard le-a afirmat în ultima Seară FILIT și care mi s-au părut a fi grăitoare pentru întreaga atmosferă.
♦ „Viața mea a fost schimbată de mai multe ori de cărți. Voi aminti de două dintre momentele acestea. Mai întâi, pe la 12 ani, când am văzut o carte imensă, O mie și una de nopți. Nu am citit-o atunci, dar știu că m-a impresionat. Îmi amintesc de acele imagini, au fost primele care m-au transportat departe. Un alt fapt definitoriu a fost istoria artei. Eram fascinat de un curs de istoria artei islamice și profesoara m-a îndemnat să mă înscriu la cursul de limba arabă și persană. Am renunțat la istoria artei pentru a mă dedica celor două limbi.“
♦ „Cărțile mele oferă posibilitatea unei reflecții îndelungate asupra societății și a vieții. Ele sunt opusul fluxului continuu al informațiilor cotidiene. Nu sunt manifeste, sunt angajate, dar într-un mod special. Relația mea cu realul este angajată politic în sensul cel mai larg al termenului.“
♦ „Nu vă imaginați că jurnaliștii francezi sunt înnebuniți după literatură. Dar ziua aia este o nebunie. În ziua cu Goncourt, toată Franța respiră literatură.“
♦ „Primirea Premiului Goncourt schimbă, să zicem, orarul zilelor care urmează. Iar oamenii te recunosc pe stradă. Dar nu durează mult, doar vreo trei săptămâni. E ca un proiector. Are ecou în lume.“
♦ „Mă bucur de șansa de a fi francofon, mai degrabă decât de a fi francez. Mă simt onorat să fiu considerat astfel, mai ales că de aproape treizeci de ani nu mai locuiesc în Franța. Dar acolo îmi rămân mama și limba. E, poate, un clișeu să consider că limba e patria mea, dar asta e, mi-o asum.“
♦ „Sunt multe zone de frontieră între Orient și Occident. Întrebarea e de ce privim în continuare spre Orient cu teamă? De ce nu reușim să schimbăm ideea aceasta? (…) Pentru că politicienilor le convine situația aceasta. (…) Cred că ar trebui să ne întrebăm cum am creat noi imaginea aceasta de secole. (…)
Europa e un ansamblu care produce foarte multe imagini. Poate nu atât de multe ca Statele Unite. Exportăm mult din ceea ce gândim, modul de viață.“
♦ „Problema independenței Cataloniei nu ar trebui privită ca un pericol pentru Europa, catalanii sunt inofensivi. Problema e cum să ieșim din acest blocaj instituțional. Ar fi o adevărată sinucidere politică pentru cel care ar propune un referendum acum. Toată lumea este de acord că Spania are nevoie de o schimbare constituțională, dar nimeni nu știe cum.“
♦ „În lumea arabă – spunem așa, dar de fapt este vorba despre țări foarte închise, nu există echivalent al Uniunii Europene – cărțile nu circulă. Se găsesc foarte puține cărți de literatură contemporană din alte țări din zonă, la târguri și festivaluri găsești mai degrabă cărți religioase și literatură veche, mai puțin alte tipuri de volume; iar de traduceri, nici nu prea putem vorbi. Există și instituții prestigioase, precum Arabic Booker, care ajută ca un autor să devină recunoscut și pe plan internațional. În linii mari, situația cărților arabe pe plan internațional e foarte tristă. (…) Mai e o problemă, nu se scrie în limba în care se vorbește. Trebuie să fi mers la școală, să ai un anumit nivel de educație pentru a putea citi aceste cărți. Sunt multe țări în care oamenii nu au suficiente cunoștințe pentru o face. Este vorba despre cărți scrise în araba literară. În anii 1980-1990, în Egipt, în perioada dictaturii, dacă erați poet și scriați lucruri împotriva guvernului armatei în araba clasică, puteați trăi liniștit. Dacă scriați un singur poem într-un dialect arab despre situația reală, împotriva presiunii politice, ajungeați imediat în închisoare. Asta spune multe despre conștiința conducătorilor. (…) Un alt exemplu elocvent: în multe locuri, teatrul în dialectele arabe a fost interzis.“
Soluția e să scăpăm de dihotomia aceasta.