Ciudat, as zice, si nu de dragul polemicii, ci pentru ca nu vad motivele.
Am debutat in 2000, la o editura de buzunar, Outopos, pe care o infiintasem impreuna cu citiva prieteni. Tot acolo au debutat ca prozatori – nu mai spun prin cite chinuri „tehnice” – si Dan Lungu, si Lucian Dan Teodorovici. Totusi, cartile nostre au avut un oarecare succes de critica (imi amintesc cu placere ca primul semnal la cartea mea a fost scris de Radu Cosasu). Am rezerve sa cred ca, la acea vreme, Editura Outopos ne-a bagat in fata. In 2001 am fost angajat la Editura Polirom si nu ascund ca – impreuna cu Lucian – visam sa fiu un fel de cal troian care sa-i ajute pe tinerii scriitori la cucerirea unei mari edituri. Am plecat de acolo in primavara lui 2005, cu sentimentul ca mi-am adus o oarecare contributie la vizibilitatea tinerilor autori, prin faptul ca am fost coordonatorul campaniei de promovare „Voteaza literatura tinara” in perioada in care „Ego. Proza” a devenit un brand. In nici un an, aparusera vreo 20 de noi nume, care cred ca au debutat in cu totul alte conditii decit o facusem eu, Teodorovici sau Lungu.
In octombrie 2005, Polirom-ul mi-a publicat a treia carte, Trimisul nostru special. Romanul meu a beneficiat exact de acelasi sistem de promovare al editurii, folosit in cazul celor peste 50 de carti din colectie. Restul a fost noroc: in 2006, am luat un premiu international de literatura la Viena, care a constat in traducerea romanului in germana. In franceza, romanul a aparut pentru ca traducatoarea Olimpia Verger l-a cumparat intimplator, din raftul unei librarii romanesti, alaturi de alte carti. In slovena, va aparea pentru ca un alt traducator, Mustar Ales, ma „stia” de pe net, din jurnalul scris pe site-ul meu, mi-a cumparat cartea, i-a placut si m-a propus unei edituri slovene.
N-am fost pe nici o lista a autorilor „exportabili” stabilita de institutiile romanesti, n-am fost nominalizat la premiile literare din Romania, nu-s neaparat printre favoritii criticii de la noi (la Trimisul… au aparut mai putine cronici decit la cartea de debut)… Iar daca sint invitat/trimis in strainatate nu e pentru a fi impus artificial la traducere, ci tocmai pentru ca deja am fost tradus. Intr-adevar, anul trecut numele meu a aparut mai des in presa, dar nu datorita literaturii, ci pentru ca am scris scenariul unui scurtmetraj care a cistigat peste 30 de premii internationale.
Si nu-s deloc dumirit de unde impresia ca prin toate acestea as fi o piedica in calea afirmarii altor tineri scriitori.