Sa nu stii nimic despre cazul Elodia, pretinzind in acelasi timp ca esti o persoana activa si interesata de lucrurile care se intimpla in jurul tau, ba mai si scriind „la ziar”, e deja o mica rusine.
Mi-am dat seama de asta citind numeroase ziare, ba chiar urmarind stiri teve pe care le consideram de multa vreme in general serioase. Astfel am aflat ca exista si un domn Cioaca, politist de felul lui, care ar fi banuit ca si-a ucis consoarta, pe Elodia adica, ba chiar i-a violat si corespondenta. Chestia cu violul n-am inteles-o prea bine. Trebuie sa ma iertati, dragi cititori, dar daca sint la vremea marturisirilor, mai fac una: desi stirile despre domnul Cioaca abunda in ziare, eu n-am avut puterea sa citesc altceva in afara titlurilor. Iar la teve tot ce-am reusit sa inteleg s-a datorat numai si numai faptului ca telecomanda pe care o folosesc e cam deteriorata, face greu contacte, iar atunci cind vreau sa schimb canalul imi ia citeva secunde bune.
Iata deci ca mi-am format totusi o parere despre Elodia si Cioaca din titluri de ziare si din citeva secunde de televiziune oferite de reactia bolnava a telecomandei mele. Si-atunci, va veti intreba, daca sint atit de pe linga subiect, de ce m-am apucat sa scriu despre acest caz? Pai, va raspund chiar acum: din doua motive. Primul e de fapt o lamurire: nu despre cazul in sine sint tentat sa scriu, ci despre cum il poate vedea din afara un om detasat de el. Al doilea motiv e ca, de vreme ce noi, cei din presa, fie ea presa culturala sau generalista, scriem de multe ori doar pentru a va face dvs., cititorilor, pe plac, fara sa avem mult habar despre ce scriem, de ce n-as face-o si eu?
Deci: Elodia si Cioaca. Doua nume. Iar dincolo de ele, o nebunie pe care am inteles-o o vreme, fara s-o inteleg in sine. Am inteles-o atit timp cit ea se dezvolta pe OTV, adica pe canalul acela la care eu renuntasem. In momentul in care Elodia a parasit OTV-ul, insinuindu-se in stirile celor mai importante televiziuni generaliste private de la noi, ba chiar si in paginile celor mai importante ziare, am inceput sa nu mai inteleg nimic. Sa nu mai inteleg cum deontologia se ia mina de mina cu ratingul si cu tirajul si incep un dans nebun, strimb, jalnic, mizerabil. Nu sint deloc un purist. Eu nu spun ca umorul de astazi promovat pe teve e obscen, nu spun ca sitcomurile romanesti ar trebui interzise, nu ma inflamez cind oamenii inghit pe nemincate telenovele si nici nu ma dezgusta stirile de la ora 5. N-am ideea aia, snoaba si complet aiuristica, in opinia mea, conform careia televiziunile si ziarele ar trebui sa educe gusturile, nu sa se ia dupa ele. Suna ca naiba, suna exact de parca ai spune: nici o fabrica de salam n-ar mai trebui sa vinda salam, pentru ca nu face bine la sanatate, ci ar trebui sa educe gusturile oamenilor sa manince doar salam de soia, fara conservanti si recomandat de medicii specialisti. Nu acesta e rolul mass media. Mai ales al mass mediei private.
Dar. Si-am pus punct dupa acest „dar” pentru ca il consider important. Dar deci. Dar cum sa te-apuci tu, institutie de media care ti-ai cultivat un strop de prestigiu, ba chiar te-ai batut cu pumnul in piepturile editorilor si redactorilor si jurnalistilor tai ca nu te cobori in mizerie, sa profiti de un subiect
introdus pe piata de cea mai imunda institutie de acelasi tip din Romania? Cum poti deci tu, institutie ce te-ai vrut cu singe albastru, sa preiei la second-hand un subiect penibil, sa-l adaptezi putin culorilor tale si apoi sa-l fluturi in fata audientei proprii, ca si cum ar fi nu numai propria-ti descoperire, dar chiar una dintre tintele predilecte ale tale, din noianul de subiecte de pina atunci?
Pentru ca spatiul nu-mi permite sa ma mai joc prea mult pe marginea acestei idei, desi pentru a fi mai explicita ar mai fi multe de spus, o sa fac la final observatia ca, pentru a cita oara, presa romaneasca, prin unii dintre reprezentantii ei de frunte, dovedeste o criza acuta de personalitate. Si-si umileste, prin ordin de sus, inclusiv angajatii care, pina atunci, isi facusera un titlu de glorie, asa cum incercam eu sa-mi fac la inceputul articolului, din faptul ca nu sint obligati sa coboare, cu cizme suflecate, pina in adincurile intimitatilor oamenilor.
Acum, fireste, la sfirsit, imi pun si eu o intrebare: cum de-am ajuns sa scriu, chiar colateral, despre Elodia si Cioaca? Scotocind prin propria-mi constiinta, am aflat totusi, si sper sa ma credeti, ca nu caut nici un fel de audienta. Nu-mi doresc decit sa fiu citit de doi-trei oameni din presa care, pina mai ieri, se mindreau ca nu cunosc, la fel ca mine, detaliile cazului. Iar in ultima saptamina, tocmai pe acei doi-trei oameni i-am vazut si auzit straduindu-se sa disece chestiunea. Pentru ei am scris deci acest articol. Sa le bat, adica, obrazul. Iar fata de ceilalti cititori ai textului de fata, care n-au nici o vina in toata povestea, imi cer scuze. Dar ii rog sa se gindeasca daca am gresit foarte mult scriindu-l.