Moțiunea de cenzură a trecut, dar lumea e îngrijorată că sunt șanse minime să fie investit un nou guvern din prima încercare.
Am văzut declarațiile liderilor USR, ALDE, PMP, UDMR și Pro România. Fiecare vrea altceva. USR încearcă să-și conserve zestrea și să nu pozeze în remorcă la partidul lui Klaus Iohannis. PMP este cel mai aproape să bată palma cu PNL și probabil că nu vor fi probleme cu voturile acestui partid la înscăunarea lui Orban. ALDE a pus inițial ceva condiții, dar la întâlnirea de joi cu premierul desemnat, Tăriceanu a lăsat-o mai moale, dând de înțeles că nu vor fi surprize cu sprijinul ALDE pentru cabinetul Orban.
UDMR pare cocoșul primei runde de discuții cu liderul PNL, însă cunoaștem abilitățile de negociere ale maghiarilor. Cu toate acestea, Kelemen Hunor a schimbat tonul de la oră la oră, afirmând că a sesizat o abordare mai serioasă la PNL după moțiune, față de momentul dezbaterii acesteia în Parlament.
Rămâne imprevizibilul Victor Ponta, care are altă agendă, legată mai degrabă de preluarea din mers a PSD. Totuși, dacă gândim logic, Ponta n-are nici un interes să prelungească șederea Vioricăi Dăncilă la Palatul Victoria, pentru că i-ar spori șansele accederii în finala prezidențială.
Va trece așadar guvernul Orban în Parlament? Eu zic că da. Sau, dacă umblăm la nuanțe, sunt toate șansele să se întâmple acest lucru. Evident, putem asista la răsturnări în zilele următoare, însă declarațiile șefilor partidelor care au votat moțiunea anticipează un deznodământ favorabil.
USR a spus că nu vrea la guvernare, dar nu își permite să trântească din prima guvernul liberal. Și așa USR este acuzat de lașitate, iar un vot anti-PNL în Parlament n-ar fi interpretat deloc bine de simpatizanții partidului. Pentru că în acel moment lui Dan Barna i se va reproșa că, indirect, a girat prelungirea interimatului Vioricăi Dăncilă la Palatul Victoria.
Ce ar urma să se întâmple: UDMR va ceda probabil în runda a doua de negocieri, chiar dacă vom mai vedea declarații războinice făcute de Kelemen Hunor.
Victor Ponta abia așteaptă plecarea PSD de la Palatul Victoria, pentru decuplarea totală a social-democraților de la robinetul cu bani, dar și de la privilegii. Deci și Pro România va vota guvernul Orban. Va fi momentul în care Ponta își va putea în sfârșit încăleca fostul partid. Aproape sigur Viorica Dăncilă va fi îndepărtată de la conducerea partidului după prezidențiale. Iar din acel moment se va putea redeschide problema unei colaborări PSD-Pro România. Nu va fi neapărat o fuziune în prima fază, ci vom vedea, cel mai probabil, o alianță a stângii. Dacă în fruntea PSD va veni însă o conducere ostilă lui Ponta, atunci Pro România își va vedea de drumul său, iar bătălia pe stânga va fi foarte interesantă.
Guvernul Orban are așadar toate șansele să treacă încă de la prima strigare din Parlament, dar întrebarea este ce se va petrece după? Cum va arăta peisajul politic în martie-aprilie? Dar în septembrie? 2020 este an cu două runde de alegeri, locale în primăvară și parlamentare în toamnă. PSD va pune tunurile rapid pe noua orânduire, USR va dori să arate că a avut dreptate și va taxa orice greșeală a liberalilor. Ponta nu va sta nici el cu mâinile în sân. Abia așteaptă schimbarea de putere, pentru a avea muniție împotriva PNL, care s-a tot îngrășat în anii de opoziție.
Va fi complicat pentru liberali să guverneze cu doar 20 la sută din mandate în Parlament. Logic ar fi ca PNL să accepte anticipatele, așa cum cere și USR, pentru a nu-și compromite șansele câștigării alegerilor parlamentare de anul viitor. Dacă PNL crede că se va putea strecura și că va fenta alegerile de peste an înseamnă că Orban și restul echipei de la vârful partidului habar n-au ce înseamnă să fii tocat mărunt timp de 12 luni.
Soluția firească ar fi așadar un scrutin parlamentar în iunie, împreună cu cel pentru locale. Ar fi un șah la adresa PSD, pentru că amenințarea declanșării în orice moment a anticipatelor ar inhiba dorința social-democraților de a porni un război crunt împotriva noii puteri.
Dacă nu înțeleg asta și se vor lega de scaune, cei din PNL vor boieri până în noiembrie 2020, dar vor plăti ulterior scump nota de plată. Anticipatele nu ar fi dovada unei lipse de responsabilități politice, ci dimpotrivă un gest matur, cu beneficii ulterioare consistente. PNL are de ales. Va fi sac de box în Parlament timp de un an sau riscă și joacă inteligent pentru câștigul pe termen lung.