Subiectul dezbătut la cea de-a V-a ediție a Întâlnirilor Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru România (AICT.RO), pe 14 octombrie, la Teatrul Nottara, în Festin pe bulevard, a cărui temă a fost „criza feminității“, e unul cât se poate de incitant: „Regie, substantiv de genul feminin“. Formulat în acord cu tema festivalului, dar și rezultat dintr-o nevoie reală de dezbatere, subiectul a generat discuții vii, pe alocuri aprinse, de substanță, firește, și cu unele accente radicale.
Ideea de-a o aborda mi-a venit când, povestindu-mi despre proiectele ei, o studentă la Regie în ultimul an mi-a spus, printre altele: „Pentru că sunt femeie, îmi va fi mai greu să mă afirm la scenă“. Tonul ei includea cam toate nuanțele de dificultate imaginară pe care de regulă prejudecățile le induc, dar și cota de voință necesară pentru a le surclasa. Am rămas surprinsă de premisa pe care așezase startul în profesie și i-am replicat că a fi respectat nu e chestiune de gen, ci de competență în meserie, de stil de relaționare și de lucru. Și că dacă nu ești stăpân pe ceea ce faci, indiferent dacă ești regizor sau regizoare, nu-i vei convinge pe cei din echipă. Am întrebat-o de unde are ideea asta (speram că nu din școală!) și mi-a răspuns că așa i-a zis un regizor foarte bine cotat, la care tocmai făcuse asistență de regie…
E mai greu să fii regizoare decât regizor?
La definiția din Dicționarul Explicativ a cuvântului regie, înțelesul de artă regizorală apare la numerele 14, 15, 16, altele care-l preced fiind legate de domenii economice sau comerciale. Ca substantiv, e de genul feminin, iar explicația e „concepție a interpretării scenice a unui text dramatic, scenariu sau libret destinat să devină spectacol. 15 (Îas) îndrumare a jocului artiștilor și a montării unui spectacol de teatru sau de operă, a unui film etc. 16 (Îas) Artă regizorală“. Apărută printre profesiunile artistice abia spre finele secolului XIX – debutul secolului XX, ca o nevoie organică de dezvoltare a practicii estetice, regia e o îndeletnicire tânără în comparație cu altele teatrale. Din motive sociale și de mentalitate, în primul rând, accesul la scenă al artistelor s-a făcut destul de greu.
Nu cred în regula procentelor obligatorii care să impună un număr egal de regizori și de regizoare în perimetrul creației, ci în valoarea recunoscută, dar e bine de dialogat pe tema artei făcute la noi de femei regizor. O temă care nu s-a prea dezbătut și care merită abordată măcar acum, la 30 de ani de teatru făcut în libertate. Putem vorbi despre o paradigmă a regiei feminine? E mai greu să fii regizoare decât regizor? Se simt discriminate regizoarele noastre?
Printre participanți, am invitat două regizoare (Catinca Drăgănescu și Ioana Păun), regizori (nu au confirmat participarea, motivând că deja aveau repetiții sau alte angajamente), critici și directori de teatre, ca să vedem cum stăm în această speță. Și ce avem de făcut fiecare. La o statistică din ochi, în sală era un număr echilibrat de domni și doamne. În dezbatere s-au spus sumedenie de chestiuni, care arată cât de multe aspecte există și trebuie puse în discuție, ca prim pas pentru transformarea situației. Pentru ca un regizor de succes să nu-i mai spună unei regizoare la debut că genul feminin îi va face viața profesională mai grea.
Regia e o practică tânără la scară istorică
Personal, resping radicalizarea, care nu duce la nimic constructiv, și nu văd ca pe o soluție nici cotele de gen. Cred în șanse egale și valoare. Și în lucruri făcute pentru a ajusta mentalitățile și a le pune în acord cu spiritul timpului. România e încă, în multe zone profesionale, o societate de tip patriarhal, cu suficiente exemple de misoginie. Iar schimbarea nu se produce în ritmul în care ne-ar plăcea și ne-ar face bine ca indivizi. Regia e o practică tânără la scară istorică, iar cifrele din domeniu arată că la nivel mondial, cam 20 la sută dintre cei care activează în teatru sunt femei. Spectacologia consideră că Lillian Trimble Bradley ar fi prima regizoare care a montat pe Broadway (1918). La noi, nu am reușit să detectez cui i-ar aparține pionieratul. Promit să perseverez în căutare.
Țin neapărat să dau exemplul Andreea și Andrei Grosu, de la Unteatru din București. Cuplu în viață și meserie, cei doi regizează împreună, fără să contabilizeze cine și cât așază în viitoarea creație din teatrul lor independent ori din teatrele de stat pe unde au lucrat. Seara, după ce culcă copiii, se reunesc în bucătărie (la aceste ședințe de lucru participă de multe ori și Vladimir Turturică, scenograful echipei) și pun la cale viitoarele producții. Acelea pe care le vedem ulterior la rampă.
Teatrul e o artă de echipă, iar segregările de orice tip nu fac decât să-l fractureze în articulațiile lui structurale.