La inceput am crezut ca nu am inteles bine, ca Daniel Knorr va scrie o fictiune despre un proiect pe care l-ar dori posibil. Cind am citit textul si am vazut imaginile, totul era pe bune: bazarul ridicat la nivel global, folosind cele mai noi tehnologii ale vremii (o adevarata aventura sa faci asta in 1996).
Acolo unde serviciile sociale americane sau McLuhan si satul sau global nu reusesc, Knorr poate. Si asta fara a avea nimic normativ in el. Cu o grija pe care nici feminismul nu o credea posibila, el nu modifica o realitate: Gamble si Knorr fac ceea ce stiu sa faca dintotdeauna. Si aici apare intrebarea: restul spectatorilor, cei care dau forma operei in desfasurare, fac si ei ce stiu mai bine? Daca da, ne-am ars. Daca nu, tot ne-am ars. (C.V.)