Care a fost ideea initiala a seminarului organizat de British Council si in ce au constat transformarile prin care acesta a trecut?>Am inceput cu un seminar desfasurat la Cambridge, unul mult mai vechi decit acesta, organizat de Michael Bradbury. Am lucrat cu el pentru a invita autori in Marea Britanie la fiecare doi ani. Apoi am decis ca ar trebui sa incercam extinderea sa intr-o alta tara, urmind ca de prima sa editie sa se ocupe acelasi Michael Bradbury.
De ce intr-o alta tara?
E o intrebare buna – aduceam autori in Marea Britanie pentru a le vorbi despre scriitura autorilor nostri, dar am devenit interesati sa si ducem autori intr-o alta tara din Europa Occidentala. Am inceput deci in 1986 cu primul seminar, desfasurat intr-o manastire dominicana, Walberberg, situata intre Dusseldorf si Koln si care avea si un centru de conferinte. Scriitorii pe care i-am adus in Germania au citit din opera lor si au discutat pe marginea acesteia. Specificul acestui eveniment consta in faptul ca participantii chiar stau impreuna pentru trei zile si chiar pot vorbi cu scriitorii intr-un cadru mai putin formal. Multi dintre autorii pe care i-am promovat prin intermediul seminarului au fost tradusi si publicati in limba germana. Avem de obicei un public format deopotriva din jurnalisti, critici, editori, profesori. Anul acesta am decis sa invitam nu doar germani, ci si romani, polonezi, spanioli sau maltezi.
Aceasta decizie tine si de strategia in schimbare a British Council?
British Council s-a dezvoltat ca institutie obisnuita sa lucreze bilateral, iar acum pune accentul pe actiunile ce au drept tinta regiunile. Pentru noi, Europa este impartita in regiuni: Europa Occidentala si America de Nord; Rusia impreuna cu Europa Centrala si de Nord; Europa de Sud. Ceea ce incercam in acest moment este sa le aducem pe cele trei impreuna intr-o singura regiune europeana si sa atragem oameni din toate tarile, nu doar din una singura.
Puteti masura impactul acestei strategii?
Tocmai pentru ca anul acesta nu am invitat la seminar doar germani, ne asteptam sa masuram impactul evenimentului si asupra altor tari. In ceea ce priveste Germania, am constatat ca o parte dintre autorii pe care i-am prezentat au fost tradusi. Iar participantii la „Walberberg Seminar” trebuie sa vina sa descopere nume noi, sa afle lucruri despre literatura contemporana britanica, nu doar sa fie atrasi de numele mari. Prin urmare, desi punem accentul pe autori, de fapt vrem sa oferim o imagine asupra literaturii noastre contemporane – care este una foarte diversa, multiculturala. O avem pe Leila Aboulela, de origine araba, care locuieste in Marea Britanie si scrie in limba engleza – insa e normal ca opera ei sa fie foarte diferita de aceea a nativilor.
Politica British Council se schimba din cind in cind, insa seminarul a supravietuit. Cum de a rezistat in acest climat dominat de schimbarea continua?
Cind guvernul se schimba, Consiliul Artelor – care se ocupa de biblioteci, muzee etc. – si British Council – care este o ramura a diplomatiei – nu trebuie sa se supuna ideilor acestuia. Noi decidem ce si cum facem. Nu ne ferim de temele controversate, care stirnesc interesul in diferite tari.
Cum se face selectia autorilor pentru „Walberberg Seminar”?
Avem un coordonator al seminarului, care pentru doi ani este Patricia Duncker, o cunoscuta romanciera si cadru universitar. Insa poti ajunge in aceasta pozitie numai daca ai participat anterior ca autor invitat. Odata aleasa persoana, discutam despre autorii pentru care aceasta isi arata interesul si abia apoi stabilim tema si ajungem la o intelegere. Patricia a venit cu aceasta tema, „Rooted realities and maps of migration”, care se refera la tema migratiei, iar apoi s-a ajuns la cei cinci scriitori, pe care a avut sarcina de a-i prezenta audientei.
Ati adus cu dumneavoastra al 15-lea volum din antologia pe care o editati anual impreuna cu Granta Books din Londra – The Anthology of New Writing. Ne puteti spune mai multe despre proiect?
Ideea este sa cream, prin intermediul acestei carti, o imagine de ansamblu asupra a ceea ce se numeste literatura contemporana in Marea Britanie. Avem toate genurile literare, dar si critica. Angajam intotdeauna o editura sau doua pentru a se ocupa de selectia textelor. Vind exemplare in tara, dar si peste hotare. Dar British Council achizitioneaza un numar foarte mare de antologii, pe care mai apoi le distribuie prin reteaua proprie. Consideram ca aceste carti sint reprezentative pentru ce se scrie astazi.
Ati vindut copyright-uri?
Intr-adevar, ne intereseaza sa stirnim interesul traducatorilor si al editorilor din tarile straine.
Ce se intimpla mai departe? Sustineti traducerea si publicarea unor carti?
Marea Britanie nu face acest lucru, stim ca multe tari europene au programe de traducere, programe prin care ajuta editurile straine sa publice anumite carti. Motivul e destul de simplu: daca studiem pietele de carte europene, multi dintre autorii care se traduc sint deja britanici, au stirnit deja interes si au succes comercial. Pentru ca engleza e o limba globala nu a fost nevoie sa cream un fond special pentru a incuraja traducerile.
Cum intelegi sa lucrati cu celelalte birouri ale British Council din lume?
Eu lucrez pentru departamentul de literatura si munca mea consta tocmai in a lucra cu diferitele filiale din tarile in care exista British Council – 110 la numar. Incercam sa ii ghidam prin literatura contemporana, sa ii sfatuim sa faca cele mai bune alegeri in privinta autorilor pe care decid sa ii invite in tara lor. In multe cazuri, inseamna ca o tara sau o regiune pot fi mai ales interesate in a incuraja lectura. Acolo cititorul este destinatarul final al mesajului nostru. O data la fiecare doi ani avem lecturi publice la Festivalul International de Literatura de la Edinburgh, acolo unde invitam public divers.
Prin urmare, nu aveti legaturi directe cu editori straini…
Nu, lucram prin intermediul birourilor noastre externe in speranta ca ii vom incuraja sa publice autori contemporani folosindu-se de informatia continuta in antologiile despre care vorbeam. Cooperarea noastra este una directa cu filialele, iar membrii filialelor au posibilitatea de a interactiona cu lumea editoriala din tara in care isi desfasoara activitatea.
In deschiderea seminarului s-a vorbit putin despre noua filosofie a British Council. Una care se va plia mai mult pe partea stiintifica decit pe cea literara. Asa este?
British Council doreste sa atinga tot mai mult noi publicuri, sa nu faca numai lucruri obisnuite, cum ar fi festivalurile. Prin urmare, nu vom mai da bani pentru festivaluri, ci vom incerca sa gasim metode prin care sa ajungem si la un alt public. Sintem platiti din taxele strinse de la cetateanul britanic, prin urmare trebuie sa avem foarte bine in minte ce vom face cu banii. Si, din nefericire, evenimente care au atins un public larg au devenit populare in diverse tari, vor disparea.
Care va fi strategia in ceea ce priveste reteaua de centre culturale – le veti pastra doar pe cele din capitale?
In mod traditional, British Council are un sediu in capitalele tarilor si birouri mai mici in alte orase. In Germania, de exemplu, avem acum numai un birou – la Berlin, iar acesta lucreaza cu diversi parteneri de pe tot cuprinsul tarii. Costurile pentru a avea birouri mai mici in aceeasi tara se pot dovedi destul de mari. Dar in Germania avem un calendar national de evenimente, nu sintem prezenti numai in Berlin, desi doar aici exista un sediu al nostru. Avem un interes deosebit, de altfel, in ceea ce priveste aceasta tara, deoarece aproximativ 60% din traduceri sint din engleza. Prin urmare, depinde mult de tara. Daca luam drept exemplu India, acolo avem multe birouri pentru ca este uriasa.
Sa revenim la ideea mutarii centrului de greutate dinspre industriile creative spre stiinta…
N-as spune ca lucrurile stau intocmai precum le descrieti. Pentru ca industriile creative cuprind si stiinta, si creativitate. Politica noastra este aceea de a urmari schimbarile care se produc in lume, dar sa folosim in acelasi timp arta pentru a putea arunca o privire si mai lucida. N-as spune ca reducem bugetul artei pentru a incuraja stiinta.