„Vasilica este un copil rau. El s-a urcat pe o scara sa strice cuibul rindunelelor. Dar a patit-o! Dumnezeu l-a vazut si i-a tras scara (manualul prezinta si o poza sugestiva, cu Vasilica zacind inconstient cu scara cazuta peste el). Baiatul nu s-a mai putut bucura de vacanta, avind nevoie de tratament medical. Rindunelele zboara fericite si Ii multumesc lui Dumnezeu ca a avut grija de ele”.
Manualul poarta deci titlul sugestiv Abecedarul Micului Crestin. Iar micul crestin trebuie sa invete, de la bun inceput, ca Dumnezeu insusi, cind se supara pe nazdravaniile copiilor, se apuca sa se razbune pe ei, smulgindu-le scara de sub picioare, bagindu-i in spitale, napastuindu-i cu asupra de masura. Toate pentru ca rindunelele, bietele, sa poata zbura linistite, gingurind pe limba lor imnuri de slava. Dumnezeul propovaduit de preotul Ioan Sauca, cu girul BOR si al MEC, fireste, nu mai aminteste deloc de Cel pe care unii, considerindu-se la rindul lor crestini, ba chiar si ortodocsi, citind Biblia, L-au descoperit astfel: „Gindurile Mele nu sint ca gindurile voastre. Si caile Mele nu sint caile voastre./Nu voi varsa asupra voastra minia Mea, pentru ca sint milostiv si nu Ma voi minia pe veci, zice Domnul.” (Isaia 55: 8; Ieremia 3:12). Sigur ca nu are rost sa insist cu exemplele: nu sint nici teolog, nu vreau nici sa ma folosesc de imensitatea de pasaje biblice in care iubirea fata de Dumnezeu, mila Lui, iertarea Lui sint cuvintele-cheie.
Ceea ce vreau sa remarc insa e faptul ca, am mai spus-o intr-un articol recent, Biserica Ortodoxa Romana face tot mai multe eforturi, se pare, pentru a indeparta oamenii de credinta. Am prieteni cu care port uneori discutii lungi si revoltate nu pentru ca as avea ceva impotriva ateismului lor declarat, ci pentru motivele care au dus la acest ateism. Daca ii asculti, intelegi ca nu dezinteresul fata de ideea de Dumnezeu ii impinge spre a se considera atei, ci limbajul retrograd, de multe ori penibil, al reprezentantilor ortodoxiei romanesti. Nu vin sa sustin aici modernizarea Bisericii in sensul acceptarii unor cutume introduse in societate de political correctness-ul contemporan. Uneori sint in dezacord total cu tinerii furiosi care, in numele unui „stingism” inteles intr-un mod diferit decit il pricep eu, se revolta fata de Biserica pentru neacceptarea homosexualitatii, spre exemplu. O toleranta de acest tip este, desigur, de dorit intr-o societate laica. Dar nu-i poti cere Bisericii sa-si stearga intreaga traditie, sa uite chiar de Biblie, doar pentru a se integra in corectitudinea politica pe care o propovaduiesti tu.
Insa n-am cum sa nu-i reprosez BOR faptul ca reprezentantii ei sint incapabili sa-si dea seama de schimbarile produse in societate. Nu pot sa nu observ ca majoritatea preotilor se inchid intr-o carapace a limbajului de lemn, atit de perimat, fara a observa cit de mult se bazeaza lumea de astazi pe o comunicare reala. Nu pot sa nu ma revolt, de asemenea, cind ma gindesc ca exista preoti dedicati, cu adevarat scoliti, care adopta un alt limbaj, o alta atitudine, iar ei reusesc, in cel mai bun caz, sa-si pastreze o parohie la tara. In timp ce altii urca treapta dupa treapta pina ajung sa detina puterea necesara spre a pune un aviz favorabil pe un manual precum suscitatul Abecedar al Micului Crestin.
Intr-o societate in care anxietatea, frica incep sa devina probleme reale, pe fondul unei singuratati la care te obliga adaptarea, e tot mai dificil sa-i impui omului o alta frica, cea de Dumnezeu. Si, strict pragmatic vorbind, e tot mai usor sa-i arati aceluiasi om ca exista o speranta, ca exista Cineva, pe care el poate nu-L cunoaste, acel Cineva care iti poate fi sprijin in anxietate, in fricile de orice fel. Se revolta, tot in manuale, Biserica Ortodoxa Romana de faptul ca prolifereaza „sectele”, asa cum isi permite sa numeasca alte culte crestine, chiar recunoscute oficial in Romania? Sa nu se mai revolte. Sa gaseasca, eventual, solutii, daca simte nevoia sa-si pastreze suprematia. Dar nicidecum povestea lui Vasilica nu poate fi o solutie. Nici pentru micii crestini, nici pentru rindunele. Imi ramine doar, pentru final, sa citez o replica extraordinara, pe care mi-a dat-o un coleg cu vaste cunostinte teologice dupa ce i-am spus povestea lui Vasilica: „La asa tara, asa Dumnezeu!”…