Actualitate  -  Radu Cucuteanu  -  

Iată că avem din nou guvern. România, lucru clar pentru întreaga lume, e o țară greu guvernabilă, iar precaritatea pe care ne-a pus-o la dispoziție cu atâta larghețe guver­narea anterioară a făcut-o și mai greu guvernabilă. În plus, vorbim despre cultură, un domeniu care, să fim sinceri cu noi înșine, nu a reprezentat niciodată o prioritate pentru cei care de-a lungul timpului s-au perindat pe la con­ducerea acestei țări. Ne așteptăm să fie altfel de acum? Un răspuns mai potrivit decât idealismul unui „da“ sau sumbra încruntare a unui „nu“ ar fi: sperăm.

Dar speranțele sunt firave, mai ales dacă este să ne uităm la si­tuația în care se află finanțele publice. Iar în România din păcate cultura în ansamblul ei rămâne legată în primul rând de bugetul de stat și mult mai puțin de ini­țiativa privată. Cu toate acestea, cum speranța moare ultima, am spus să aruncăm o privire asupra domeniului culturii și ce își propune noua guvernare PNL să facă, după cum reiese din Programul de guvernare pe care și l-a asumat.

Prima oară se observă un lu­cru foarte simplu: rubrica „Cultură“ însumează o pagină și jumătate din cele 69 pe care le are programul. Cu ale cuvinte, problemele uriașe din acest domeniu sunt elaborate în 2,17% din document. Lucrul este de natură să ne pună pe gânduri și să ridice o problemă: în lista priorităților noului guvern, pe ce poziție se află domeniul culturii?

Un program generic

După eternitatea celor zece luni în care vătaf peste Ministerul Culturii și Identității Naționale (titulatură pompoasă, menită să ascundă după vorbe deșarte goliciunea și mai mare a împăratului) a fost numitul Breaz, care a purtat interesele culturii pe noi culmi – evident că ale disperării, doar nu ați văzut să fi făcut în chip voit ceva util, nu? –, parcă s-ar spune că ar fi nevoie de mai multă atenție acordată acestui domeniu, tratat cu prea multă discreție de toate guvernele și mult fragilizat sub oblăduirea strâmbă a PSD. Ceea ce ar trebui să știe pe de rost ministrul Culturii, indiferent cine este și din ce parte a spectrului politic se trage, este situația pe care o prezintă (cu toate problemele sale) Barometrul de consum cultural pe 2018. Nu cred că este necesar să mai spun la ce cote incredibile – în sensul cel rău – se pare că ne încadrăm în ceea ce înseamnă consumul de cultură. În egală măsură, este necesar contactul permanent cu specialiști din diversele ramuri ce țin de acest minister. Altfel, cu toții am văzut prea bine cât de simplu le este unora să semneze, fără a fi conștienți (sau a le păsa) de consecințele unui act decizional.

Dar să vedem exact ce spune documentul oficial, programul de guvernare la care făceam referire. Practic, el ar funcționa ca o carte de căpătâi pentru acest executiv. Partea bună este că, cel puțin la nivel declarativ, avem recunoscut un fapt evident pentru toată lu­mea care și-a tocit cât de puțin coatele cu domeniul culturii sau care măcar a fost ca turist în alte părți: patrimoniul și industriile creative sunt peste tot în lume un important generator de resurse – chiar conform acestui document, putând acoperi 7% din PIB. Aici este o schimbare importantă de optică, care pune accentul implicit pe ceea ce se poate obține din investirea în cultură, care nu ar mai fi percepută ca fiind o consumatoare de bani. Pe scurt, cultura ca resursă, ceea ce și este.

Măsurile considerate de gu­vernanți ca fiind urgente sunt în număr de 11. Este vorba de măsuri cu un anumit grad de generalitate, nici una dintre ele nefiind foarte clară în ce înseamnă cu adevărat și cum va afecta actualul sistem. Evident, e aproape firesc, într-un program general. Până la urmă, ce ne interesează este felul în care vor fi puse în practică. Cu un lucru însă toți suntem de acord, sistemul de acum are nevoie de schimbare.

Măsuri necesare, dar și funcționale?

Prima dintre măsuri anunță „Debirocratizarea și reorganizarea structurii actuale“ a Ministerului și „reducerea fragmentării“, ceea ce sună bine, una dintre problemele culturii fiind birocratizarea puternică și masificarea aparatului funcționăresc. La aceasta se adaugă și existența foarte multor structuri inutile (sau care ar avea un grad de utilitate într-un stat dominat de transparență și con­curență). Problema însă este punerea în practică. Iar aici accentul ar trebui să fie criteriile de performanță și eficientizarea întregii structuri a Ministerului. Aceasta înseamnă printre altele că renunțarea la o serie de func­ționari trebuie dublată de angajarea de specialiști și de experți în direcțiile de specialitate, ceea ce presupune o reală evaluare a nevoilor momentului. Prin urmare, în urma unui proces onest, este posibil ca numărul angajaților chiar să crească.

A doua măsură preconizată, privind „restructurarea activității Direcțiilor Județene de Cultură în scopul scăderii barierelor administrative la accesarea de fonduri europene sau din surse interna­ționale“, nu oferă nici un standard, nici o miză propriu-zisă, în măsura în care nu știm încotro urmează să se miște lucru­rile. DJC-urile au ca principală problemă personalul redus și atri­buțiile reduse. Ar fi necesare din nou măsuri care să împiedice ingerințele factorului politic local asupra acestor instituții, ceea ce impune necesitatea ca ele să nu țină de structurile locale, ci de cele naționale, ca parte a unui plan coerent la nivel de țară și cu libertăți care să țină de specificul fiecăreia dintre ele.

Dezvoltarea ICR este un alt punct pe această listă, dar mai mult decât atât, ICR trebuie să își dobândească prin legislație clară statutul de autoritate ce coordonează acțiunile de diplomație culturală ale României și trebuie să treacă printr-un proces de debirocratizare și de transparentizare. Ingerințele politice în această instituție au dus în timp la decredibilizarea sa, iar refacerea ei trebuie să se bazeze pe legislație și pe o diplomație culturală contemporană. Dar din programul înaintat de PNL nu reiese nici o măsură tangibilă a felului în care va fi reorganizat ICR.

Măsura preconizată pentru dezvoltarea proiectului E-Cultura: Biblioteca Digitală a României pare a fi una necesară. În momentul de față, nu există o coe­rență în implementarea digitalizării la nivelul României. Paradoxal la cât de puțin s-a reu­șit până în acest moment, sunt prea multe instituții care acțio­nează, fiecare în propriul sens, în această direcție. Evident, rezultatele sunt inegale, iar multe dintre aceste inițiative se izbesc de probleme tehnice. Prin urmare, este nevoie de un cadru unitar pentru digitalizarea patrimoniului cultural, care să țină cont de specificul și nevoile tuturor celor implicați în acest proces, dar prin care să se asigure respectarea unor standarde de calitate.

Despre futilități și cei uitați

O măsură precum cea a reluării procesului de includere a Roșiei Montane în Patrimoniul UNESCO, măsură oprită în guvernarea anterioară, nu poate fi decât salutară. Alături de Roșia Montană, sunt în stadiul de pregătire mai multe dosare privind alte obiective din România.

Sunt două măsuri care însă nu își au rostul, cele cu numerele 8 și 11. Prima, care prevede ini­țierea unui program național pen­tru bugetarea programului de restaurare și salvare a patrimoniului național, reprezintă o suprapunere, dacă nu o ingerință peste instituția subfinanțată cronic de mulți ani de acum, anume Institutul Național al Patrimoniului. A doua, numărul 14, dincolo de faptul că dublează măsura 11, are exact aceeași problemă: „Acor­darea unei contribuții anuale […] care să acopere nevoile stringente privitoare la repararea, restaurarea și cons­trucția lăcașurilor de cult din țară“. Dacă nu cumva se urmărește inter­venția și modificarea inclusiv a structurii și atri­buțiilor INP, aceste două prevederi sunt futile.

Discuția pe marginea acestui document merită o analiză mai întinsă, unul dintre subiectele cu mare potențial fiind fondurile obținute din timbrul literar și administrarea lor, dar să închei cu două mari lipsuri.

Primul dintre ele privește necesitatea finalizării Codului Patrimoniului Cultural, o doleanță foarte importantă a actorilor din acest câmp, repusă pe masă de nenumărate ori. Și aceasta în con­dițiile în care în primăvara anului 2020 acest Cod ar trebui să fie finalizat.

Al doilea este cel privind cultura contemporană. Dincolo de faptul că se pomenește despre reorganizarea AFCN (fără să știm ce înseamnă aceasta, care sunt direc­țiile de acțiune, ce se urmă­rește prin aceasta), revizuirea legisla­ției culturale și rezolvarea inega­lităților salariale, nu avem decât prevederea a noua, legată de încurajarea creațiilor din domeniul culturii scrise. Este prea puțin și prea vag. Nu știm dacă aceasta presupune organizarea unui program național de lectură, unul de susți­ne­re și difuzare a cărții etc. Nu știm care va fi soarta indepen­denților din artele spectacolelor și nici nu am găsit prevederi care să îi privească. Aruncați în izbe­liște de Breaz, aceștia acum se află în situația în care nici noua putere nu pare a îi băga în seamă. Ceea ce este o greșeală fundamentală de abordare.

Actualul guvern are prea puțin timp și prea puțină putere pentru a putea spera la mai mult decât la împiedicarea degradării totale a ceea ce înseamnă cultură. Cum ne-a demonstrat cu asupră de măsură fostul ministru, Daniel Breaz, zece luni pot dura foarte mult. În acest interimat, trebuie să fim conștienți că oricine ar fi ministrul Culturii nu are resursele pentru a reseta sistemul, așa cum am auzit cu toții de atâtea ori în ultima vreme. Cât despre gradul de vulnerabilizare a întregului construct prin persoana ministrului înscăunat acum, rămâne să discutăm altă dată.

Și atunci rămânem cu spe­ranța. Speranța că nu va face mai mult rău. Speranța că ministrul va fi pentru cultură și nu împotriva ei. Speranța că specialiștii în diversele subramuri vor fi auziți și, mai mult, ascultați. Speranța că de astă dată ministerul nu va fi unul resimțit de guvernanți drept o tinichea agățată de coadă.

Cum arătam la început, din programul de guvernare asumat de PNL în acest interimat, capitolul Cultură ocupă o pagină și jumătate, adică 2,17% din document. Pentru a ține activitatea ministerului pe linia de plutire și pentru a oferi o prea necesară gură de oxigen celor angajați în acest domeniu, nu este îndeajuns să fie desfăcut în mare ce a făcut PSD, este nevoie de mult mai mult.

Atunci rămâne o speranță, că în exercițiul bugetar ce urmează acești 2,17% din document vor fi întrecuți cu asupra de măsură de procentul din PIB care se va aloca Culturii.

Măsurile preconizate de PNL ca fiind urgente în prezentul mandat

1. Debirocratizarea și reorganizarea structurii actuale a Ministerului Culturii și Identității Naționale și reducerea fragmentării, plecând de la reducerea numărului de demnitari;
2. Restructurarea activității Direcțiilor Județene de Cultură în scopul scăderii barierelor administrative la accesarea de fonduri europene sau din surse internaționale;
3. Demararea consultărilor cu privire la nevoile de dezvoltare a rețelei institutelor culturale române în străinătate, împreună cu Administrația Prezidențială și Ministerul Afacerilor Externe;
4. Dezvoltarea proiectului E-Cultura: Biblioteca Digitală a României, destinat digitalizării patrimoniului cultural și extinderea la domeniul arhivelor de patrimoniu imaterial;
5. Revizuirea legislației privind activitățile culturale:

• Modificarea și revizuirea legislației în domeniul privind finanțarea activităților culturale de interes major. Revizuirea Legii sponsorizării și mecenatului 32/1994 și revizuirea Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activi­tăți nonprofit de interes general, în sensul îmbunătățirii procesului de selecție a proiectelor;
• Actualizarea Legii nr. 8/1996: „Dreptul de autor și drepturile conexe“ – corelarea cu legislația europeană;

6. Eficientizarea funcționării instituțiilor de interes național din domeniul cultural:

• Modificarea legii de funcționare a ICR în vederea reglementării răspunderilor și atribuțiilor în domeniu, cu rol de coordonare a acțiunilor de diplomație culturală ale României;
• Reorganizarea AFCN prin garantarea autonomiei instituționale și asigurarea unei finanțări adecvate;
• Revizuirea legislației în vigoare în vederea clarificării statutului muzeelor academice (universitare din România) și recunoașterea acestora ca instituții muzeale;
• Corectarea inechităților în salarizare între spe­cialiști din rețeaua muzeală și cei din domeniul artelor spectacolului și reintroducerea statutului de cercetător pentru specialiștii din muzee implicați în activitatea de cercetare;

7. Pregătirea dosarelor pentru înscrierea unora din celor mai valoroase bunuri culturale imateriale în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Uma­nității – reluarea procesului de includere a Roșiei Montana în patrimonial UNESCO.

8. Inițierea unui program național de finanțare care să asigure bugetarea programului național de restaurarea și salvare a patrimoniului național, activitate subfinanțată în ultimii ani;
9. Încurajarea creațiilor din domeniul culturii scrise naționale:

• Elaborarea unei legislații transparente, care să prevadă criterii în ceea ce privește achiziția de carte de către biblioteci sau alte entități ale statului, dar și cu privire la existența timbrului literar și folosirea fondurilor colectate prin acest mijloc;

10. Simplificarea legislației privind implementarea proiectelor sociale, culturale de către minoritățile națio­nale;
11. Acordarea unei contribuții anuale predictibile de la bugetul de stat pentru susținerea activității cultelor religioase din România care să acopere nevoile stringente privitoare la repararea, restaurarea și construcția lăcașurilor de cult din țară, dar și pentru sprijinirea comunităților religioase românești din afara granițelor țării.

Galerie foto