Iar implinirea celor 30 de ani de la disparitia sa prematura ar fi o ocazie de a-l readuce in atentia melomanilor mai tineri, inclusiv prin a-i republica inregistrari de arhiva.
Ideea era lansata in 2006, intr-o cronica online, pe site-ul CIMEC, de criticul Grigore Constantinescu. Acesta amintea ca in anii trecuti de la rasturnarea de regim din 1989, numele lui Mindru Katz nu a fost pomenit printre artistii „recuperati”, in ciuda unei „cariere internationale de exceptie, ale carei urme s-au sters in mod nedrept”. Profesorul Con-stantinescu indemna si la intocmirea unei monografii despre Mindru Katz. Anuntata ca lansata la ultimul Festival „George Enescu”, monografia pe care i-a consacrat-o un alt critic, Ruth Guttman Ben Zvi, este gata, dar pina la ora la care scriu aceste rinduri nu a iesit inca de sub tipar.
Daca izolarea traita de muzicienii romani a transformat intr-o amintire fantomatica figura pianistului care si-a petrecut totusi primii 33 de ani ai vietii in Romania, nu la fel stau lucrurile in Israel si in lumea larga in care sint raspinditi discipolii sai de dupa 1959. Meritul cel mai mare ii revine lui Mordechai Shehori, azi un pianist cunoscut de la New York. Shehori, care a studiat cu pianistul roman din 1966 pina in 1970, afirma ca pentru Katz, „muzica nu era numai profesiunea aleasa, era o chemare, o religie, o misiune sacra si o pretioasa iubire”.
Sub vraja maestrului si la maturitate, Shehori a creat casa de discuri americana, Cembal d’amour si, cautind in arhive, ajutat apoi si de o licenta EMI, a publicat citeva din inregistrarile disponibile ale lui Mindru Katz. Asa au aparut in 1998 inregistrarile considerate legendare facute cu violonistul Henryk Szering (sonata in re minor de Brahms si cea in la maj. de Cesar Franck). Doi ani mai tirziu, Shehori a publicat alte inregistrari, cu Orchestra Filarmonica din Londra sub bagheta lui Sir Adrian Boult (concertele de pian No. 1 de Prokofiev si cel in re bemol maj. de Haciaturian, carora le-a alaturat piese pentru pian ale acelorasi compozitori). Tot in anul 2000, sub eticheta Cembal d’amour, a aparut un disc compact integral Bach (deschis cu prelucrarea lui Busoni, preludiul coral Nun Komm’ der Heiden Heiland, urmat de Fantezia si fuga cromatica BWV 903, de Toccata in re maj., Concertul italian si, cu Orchestra Pro Arte condusa de Harry Newstone, concertele in fa min. si in re min., BWV 1056, respectiv 1052).
Le-am enumerat pentru a va da, celor interesati, o imagine a ceea ce exista deja de vreo opt ani: discuri suficiente pentru o emisiune radiofonica si pe care le-am semnalat la aparitia lor la Europa Libera. Reactiile la aceste discuri au fost cit se poate de pozitive in lumea anglofona. „Din toate punctele de vedere, aceasta interpretare este mult inaintea rivalilor sai. Interpretarea lui Katz si a orchestrei cere superlative. Aceasta maniera de a cinta este de cea mai inalta calitate. Obliga la atentie. Se dovedeste a fi atit brilianta pe plan tehnic, cit si plina de poezie” – se scria la Londra, despre discul prokofian, in lunarul „Gramophone”. Peste ocean, in „Fanfare”, criticii comentau: „Dl. Katz reuseste sa cinte cu o asemenea imaginatie, in special cu o asemenea varietate caleidoscopica a tuseului, incit ajungi sa fi fermecat”.
Stins din viata prematur, la numai 53 de ani, imaginea lui Mindru Katz ramine peste timpuri, intr-un gest mijlocit tot de elevul sau, care a gasit imagini filmate la Istanbul, cu putin timp inaintea accidentului cardiac, in timp ce interpreta Sonata lunii de Beethoven. Un DVD, intitulat „Artisti legendari fara rival in rare imagine filmate cu sunet”, este disponibil din 2006. Anul in care criticul Grigore Constantinescu l-a scos o clipa pe pianist din uitarea romaneasca.
Asemenea altor mari artisti decizia de a ramine in Occident, luata in 1958, in cursul unui turneu in Franta si Anglia, i-a permis o implinire imposibila in lumea din care plecase. E suficient sa citesti memoriile pianistului Dan Mizrahy (Asa a fost… , Editura Hasefer, 2005) pentru a avea o idee despre represiune si constringeri, chiar daca nu toti au avut parte direct de ele.
In asteptarea monografiei lui Ruth Guttman Ben Zvi, care l-a cunoscut bine si i-a dedicat numeroase cronici in presa de limba romana din Israel, unde Mindru Katz s-a stabilit din 1959, citeva date din Tempus fugit… , culegerea ei de articole muzicale. Mindru Katz s-a nascut la Bucuresti, la 3 iunie 1925 si a fost elevul marii profesoare Florica Musicescu. Studiile i-au fost intrerupte in perioada Holocaustului, cind, la 18 ani, a fost trimis la munca fortata. Le-a reluat dupa razboi si a debutat ca solist al Filarmonicii bucurestene in iunie 1947 cintind primul concert de pian de Ceaikovski. A concurat cu elita scolii de pian sovietice, a cintat in tarile blocului comunist si s-a bucurat, in limitele timpului, de un tratament privilegiat, ca si Constantin Silvestri. Adevarata implinire a trait-o dupa 1959, profesor la Academia de muzica a Universitatii Tel Aviv, solist in toata lumea, sub baghete ce nu mai au nevoie de prezentare: Sergiu Celibidache (Concertul No. 3 de Beethoven, in decembrie 1964 si ianuarie 1965, in Israel), Sir John Barbirolli (Imperialul beethovenian, inregistrat in 1959 si republicat pe discul compact de compania Dutton, in 1999), Sir Adrian Boult, Joseph Krips, Antal Dorati s.a.m.d.
Imi fac iluzii ca din arhivele radio sau, poate, de la vreunul din colectionarii timpului va aparea si unul din concertele lui Mindru Katz radiodifuzate; poate chiar recitalul lui de la primul Festival „George Enescu”…