La ediția a II-a a Premiilor Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei, un proiect Art No more (susținut de Fundația9), au fost acordate premii la secțiunile proză, poezie, debut în proză și debut în poezie. Mai mult, în cadrul galei din data de 11 noiembrie 2019, a fost decernat și un Premiu Special pentru o Literatură Fără Granițe, acordat Adrianei Babeți, iar publicația Scena.ro a oferit un premiu pentru dramaturgie, care a mers către Maria Manolescu.
Juriul ediției din acest an a fost format din: Grațiela Benga, Andreea Mironescu, Adriana Stan, Cosmin Ciotloș, Mihai Iovănel și Bogdan Coșa.
Grațiela Benga, critic literar, membră a juriului: „Mânuind cu aceeași abilitate armele seducției epice și pe cele ale eruditei cercetări academice, Adriana Babeți este și prozatoare, și eseistă scăpărătoare, și profesoară care (prin sensibilitate, străduință și umanitate) a fascinat multe generații de studenți. Anul acesta, Premiul Special pentru o Literatură Fără Granițe se îndreaptă spre Adriana Babeți – pentru că a găsit calea fericitei încrucișări discursive din care proza și eseul au avut numai de câștigat“.
Adriana Babeți este profesor la Universitatea de Vest din Timișoara, unde predă literatură comparată, și redactor la revista „Orizont“. Împreună cu Delia Sepetean-Vasiliu a îngrijit (selecție de texte, traducere, aparat critic, prefață) volumele Pentru o teorie a textului. Antologie „Tel Quel“ (1980) și Roland Barthes – Romanul scriiturii (1987). A coordonat, împreună cu Cornel Ungureanu, antologiile Europa Centrală. Nevroze, dileme, utopii (Polirom, 1997) și Europa Centrală. Memorie, paradis, apocalipsa (Polirom, 1998). S-a ocupat de asemenea de traducerea și selecția antologiei Barbey d’Aurevilly, Dandysmul (Polirom, ed. I, 1995; ed. a II-a revăzută și adăugită, 2013). A publicat volumele: Femeia în roșu (împreună cu Mircea Mihăieș și Mircea Nedelciu, 1990, 1997, 1998; Polirom, 2003, 2008, 2011; Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru roman), Bătăliile pierdute. Dimitrie Cantemir, strategii de lectură (1997; Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru critică și istorie literară), Dilemele Europei Centrale (1998), Arahne și pânza (2002), Dandysmul. O istorie (Polirom, 2004; Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru critică și istorie literară, Premiul Asociației de Literatură Comparată și Generală din România), Ultimul sufleu la Paris. 69 de rețete culinare (Polirom, 2006), Le Banat: Un Eldorado aux confins (coord., Cultures d’Europe Centrale, CIRCE, Université de Paris IV – Sorbonne, 2007), Prozac. 101 pastile pentru bucurie (Polirom, 2009) și Amazoanele. O poveste (Polirom, 2013; Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru eseu, critică și istorie literară; Premiul Cartea anului 2013 acordat de revista „România literară“; Premiul revistei „Observator cultural“, secțiunea Critică literară/ Istorie literară/ Teorie literară; Premiul cea mai bună carte a anului, secțiunea nonficțiune, în cadrul Galei Industriei de Carte din România, ediția 2014); Premiul Special pentru o Literatură Fără Granițe, în cadrul Galei Premiilor „Sofia Nădejde“, ediția 2019.
Romanul Părinți, apărut anul acesta în colecția Ego. Proză a Editurii Polirom, este laureat al Premiilor „Sofia Nădejde“ pentru Literatură Scrisă de Femei, ediția 2019, la secțiunea Proză.
„Mi-a spus odată un sportiv că tot ce trebuie făcut e un pas în direcția potrivită, restul vine de la sine, pentru că visul e deja acolo. În 2013, tot ce-mi doream era să spun adevărul meu, povestea unui copil bolnav și a familiei sale. După ce-am scris povestirea «Florinel», lucrurile păreau încheiate. Nu mai vedeam ce-aș fi putut adăuga, drama era o dramă ca atâtea altele. Dar mi-am dat seama că abia făcusem primul pas în direcția potrivită. Începând din acel punct, am scris pur și simplu: cu pauze de documentare, lăsând episoadele să se așeze de la un capitol la altul, dar știind mereu unde vreau să ajung. Încerc să aduc componenta socială mai aproape de cititor, vreau ca, prin poveste, oamenii să înțeleagă lumea în care trăim. Ioana, ce n’est pas que moi.“ (Diana Bădica)
„Diana Bădica este prozatoarea pe care o așteptam de multă vreme: cea mai tragică a generației sale și totodată cea mai comică. Rareori cineva poate surprinde atâta viață într-o singură carte.“ (Marius Chivu)
„Povestea Ioanei Negrilă, protagonista acestui roman, este marcată de două evenimente traumatizante. În copilărie, boala fratelui ei mai mic o privează de atenția părinților, făcând-o să se simtă neglijată. După moartea lui Florinel, în perioada adolescenței, atunci când lucrurile par să reintre în normal, părinții se despart. Urmarea este că, ajunsă la maturitate, Ioana trăiește singură, convinsă că orice încercare de a-și întemeia o familie este sortită eșecului. Cititorului nu-i va scăpa, firește, faptul că datele biografice ale personajului coincid cu cele ale autoarei. Narațiunea la persoana întâi îi va sugera, în plus, că schimbarea de nume e menită să prezinte ca ficțiune o experiență de viață strict autentică. Ar fi însă o greșeală să reducem romanul la faptele de la care a pornit. În primul rând, ca povestitoare, Ioana nu se confundă cu personajul omonim, ea istorisind cu vervă anecdote despre nenumărate alte personaje. În al doilea rând, există, de fapt, nu una, ci trei «Ioane», cu voci distincte: fetița naivă, adolescenta orgolioasă și femeia matură, care își rememorează viața. Principala calitate a romanului, remarcabilă pentru un debut, constă în această extraordinară mobilitate a punctului de vedere. Caracterul autobiografic rămâne important, dar se cere înțeles ca o construcție-de-sine în care, paradoxal, personajul preia inițiativa.“ (Ovidiu Verdeș)
Diana Bădica (n. 1985, Slatina) a absolvit Facultățile de Psihologie și Științele Educației și Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității din București. În 2012 a participat la primul curs de creative writing ținut de Florin Iaru și Marius Chivu. A colaborat la romanul colectiv Moș Crăciun & Co. (Editura ART, 2012) și a debutat cu volumul de poezie Enșpe mii de dimineți (Casa de pariuri literare, 2014). A publicat proză scurtă în revistele „iocan“, „Familia“ și „Observator cultural“, precum și articole în „Dilema veche“ și „Decât o Revistă“.
Galerie foto
