In ciuda tuturor prejudecatilor existente, potrivit carora genul policier este unul „usor”, izolat de unii „critici” la marginea literaturii, romanul politist, asa cum bine arata Mircea Mihaies in cartea sa despre detectivul Marlowe, este un roman complex care, pe linga scenariul detectivist cu cautari, crime, asasini, anchete si enigme, mai are uneori si o importanta valoare estetica. Intr-un anumit sens, si pastrind proportiile, personajul creat de Raymond Chandler nu este cu nimic mai prejos decit Don Quijote sau decit Clarissa Dalloway. Atunci cind Cervantes scrie: „In toiul lacrimilor si vaietelor celor din jur, Alonso Quijano si-a dat duhul, vreau sa spun ca a murit”, nu inseamna ca a murit personajul scriitorului, ci prietenul sau. Raymond Chandler – scrie Mircea Mihaies – vorbeste despre Philip Marlowe ca despre o persoana reala, ca despre o fiinta vie: „Lui Philip Marlow si mie nu ne plac bogatasii…”. In cartile de mare intindere scriitorul se apropie atit de mult de personajul principal, incit risca sa se confunde cu el. Simtim astfel simpatie fata de Don Quijote sau fata de Philip Marlowe, fiindca in spatele lor ii descoperim pe Cervantes si, respectiv, pe Chandler, mai mult decit in cazul oricarui alt personaj al celor doi scriitori. Astfel, aceste personaje parasesc spatiul restrins al cartilor in care au luat viata si intra in viata reala, devenind tipuri umane.
„Marcile inregistrate” (cum ar fi Cervantes, Shakespeare, Virginia Woolf sau James Joyce) – spune Mihaies – pot crea „epigoni chiar in zonele extrem-marginale ale literaturii”. Astfel, personajul lui Chandler, detectivul Marlowe, poate fi considerat un „epigon” al Clarissei Dalloway in ceea ce priveste „capacitatea de autoanaliza”. Pentru Ernesto Sabato nu exista „teme mari si teme mici”, ci doar „scriitori mari si scriitori mici”. Protagonistul unui roman politist semnat de Raymond Chandler nu este mai putin interesant decit cel al unui roman de Joyce. Motto-ul pe care si-l alege Mircea Mihaies pentru Metafizica detectivului Marlowe este, in acest sens, definitoriu: „Intr-o lume in care placerile sint de la magazinul de jucarii, durerile nu pot fi de la fierarie” (Macedonio Fernandez).
Romanul lui Chandler depaseste genul policier
Raymond Chandler este un „revolutionar” al romanului politist, un talentat povestitor care reuseste sa readuca in literatura figura cavalerului ratacitor medieval. Desi Chandler si-a dorit poate sa faca din Philip Marlowe un model etic, de inspiratie medievala, acest personaj este mai mult decit atit.
Marlowe nu este doar un detectiv flegmatic, marginit la rezolvarea unor cazuri complicate, un „cruciat urban”, ci, asa cum observa Mircea Mihaies, el este „un contemplativ”, „un idealist”, „un ins de interior”, „un metafizician” care isi cauta echilibrul in „interminabile partide de sah solitare”, un cavaler si un personaj „mult mai ambiguu decit ne-am fi inchipuit”, „un Don Quijote fara iluzii”. Incercind sa arate care este secretul succesului lui Raymond Chandler, autorul Metafizicii detectivului Marlowe spune: „Marea gaselnita a lui Chandler consta in pastrarea secretului privitor la aceasta fisura mortala din identitatea adinca a eroului. Cititorul isi da seama de ea prea tirziu, cind si-a construit propria lui varianta, propriul portret-robot”. Romanul lui Chandler depaseste astfel genul policier, iese din tiparul romanului politist, iar scopul lui nu mai este doar acela de a oferi cititorului un joc detectivist si o lectie morala. Romanul politist al lui Chandler are si „o tinta metafizica”, abordind teme abstracte. Philip Marlowe, spune Mircea Mihaies, devine un „investigator al nevazutelor si nu al aparentelor nemilosului univers tentacular”. Marlowe rezolva toate cazurile, insa drumul sau nu este un linear, catre un final fericit, pentru ca fiecare cistig este insotit de o pierdere, de o adincire a acelei „fisuri mortale”, a „nedesavirsirii umane” care l-a facut poate pe eroul lui Chandler atit de iubit.
Mircea Mihaies, Metafizica detectivului Marlowe,
colectia „Hors Collection”,
Editura Polirom, 2008, 26.95 lei