Nu stiu decit din propria – si unica – experienta de autor de fictiuni, si anume opera de coautorat a romanului Femeia in rosu. Pot depune marturie ca in cazul personajelor de care m-am ocupat s-a produs un straniu proces de identificare: puneam in ele, fara sa-mi dau seama, lucruri care erau ale mele, dar si imprumutam de la propriile-mi plasmuiri trasaturi de care nu eram constient. Presupun ca un lucru asemanator s-a petrecut cu Chandler. Exista, cu certitudine, un bovarism innascut al scriitorului. El patrunde in lumea propriilor plasmuiri asa cum omul obisnuit patrunde intr-o cladire: cu firescul si iluzia ca intre fictiune si realitate nu exista nici un prag…
Chandler obisnuia sa traiasca „prin procura”: in tinerete, refugiindu-se in alcool, apoi dedicindu-se ingrijirii sotiei sale, Cissy, iar finalmente, operind o decisiva, continua transfuzie de energie intre el si cavalerul californian „fara pata si prihana”. Scrisul si alcoolul i-au brazdat viata de la un capat la altul, indepartindu-l de propria identitate. Marlowe apare mult prea des ca partas al existentei sale cotidiene (in insemnarile intime, in scrisori, in articolele de jurnal) pentru a nu vedea in el un alter-ego al scriitorului.
Cum reuseste un personaj imaginar, cum este Philip Marlowe, sa-si dobindeasca „autonomia”, ajungind sa fie imprumutat si de alti scriitori?
E un proces complicat, as spune aproape alchimic – daca nu mi-ar fi frica de cuvintele mari si daca, in cazul de fata, n-ar fi vorba mai degraba de-o „alchimie financiara”, vorba lui George Soros. Marlowe nu e doar un personaj chandlerian – el e un extract al epocii sale, strabatuta dupa o complicata formula existentiala in care cinismul, melancolia, generozitatea, indiferenta, spaima, tacerea, singuratatea si moartea sint fragmente palpabile ale vietii cotidiene.
Marlowe si-a dobindit „autonomia” mai degraba fara voia decit cu voia autorului. Mai intii prin filme si prin serialele transmise la radio, iar mai apoi, cind cartile lui Chandler au inceput sa aiba enormul succes cunoscut, prin multiplicarea aproape la infinit a profilului sau moral, in care onoarea si inteligenta sint valorile supreme. William Faulkner vorbea despre unul din personajele sale ca este un veritabil „commonwealth”. Cred ca si despre Philip Marlowe – detectivul care refuza sa se insoare pentru ca nu-i placeau nevestele politistilor… – intra in aceeasi categorie a indivizilor asupra carora s-a instaurat un drept de proprietate multiplu. Ca orice marca de succes, Marlowe a devenit si o sursa sigura de cistig. Astfel se explica „adaptarile” si „continuarile” ce-l au drept protagonist.
Care credeti ca este situatia romanului politist de astazi?
In Romania, catastrofala. N-am avut o reala scoala de „literatura politista” si, prin urmare, n-avem de unde sa ne revendicam, decit tot de la modelele occidentale. De fapt, la noi se poate vorbi, in cel mai bun caz, de „literatura militista”. Or, ce putea sa iasa din abordarile tembele ale unui Haralamb Zinca decit niste carti debile?! Cu totul altfel se infatiseaza situatia in Statele Unite si Marea Britanie, unde marea traditie a secolului al XIX-lea continua sa produca, sub pana unor Robert B. Parker, Jeffrey Archer, John Grisham, Elmore Leonard, James Patterson, Sue Grafton, carti care se vind in sute de mii de exemplare. In Romania, putinii oameni onorabili (de pilda, George Arion) abia daca reusesc sa convinga o mina de cititori…