Dar constinta faptului ca publicul trebuie atras, crescut, largit, educat pentru ca numai astfel gazetele pot avea un viitor, a existat inca de la inceputuri. Este naiv cel ce crede ca primii nostri ziaristi scriau asa, in abstract, asemenea unor luceferi cuprinsi de serafice idealuri, uitind ca daca nimeni nu-i citeste nici ei nu exista (cum par a uita azi unii scriitori la gazetele elitiste, care se iluzioneaza ca au un public doar pentru ca isi citesc unii altora productiile). Dimpotriva, e uimitor cit de bine percepeau aceasta relatie inseparabila cu publicul, conducatorii primelor periodice si cum incercau prin metode pe care azi le numim „marketing”, sa il atraga si sa il fidelizeze.
Inca din articolele program gazetele isi defineau explicit cititorii. Nu doar se limitau sa spuna ca se adreseaza tuturor vorbitorilor de limba romaneasca (desi numarul scazut al stiutorilor de carte facea ca publicul tintit sa ii cuprinda pe toti acestia), ci enumerau segmentele de cititori care gaseau in periodice articole pentru ei folositoare. Ion Heliade Radulescu spunea in programa „Curierului romanesc” ca revista va fi „pentru toata treapta de oameni”, adica pentru „linistitul literat si filosof”, „bagatorul de seama negutator”, „asudatorul plugar”.
Pentru a stimula oamenii sa se aboneze la gazetele lor care ii tineau in contact cu „politicesti si interesante novitale din toate tarile lumei” – cum scria Asachi in „Instiintare despre gazeta romaneasca din Iesi” –, conducatorii gazetelor publicau in paginile lor „spre pomenire numele prenumerantilor, cari vor da razemul si indemnul dorit”. Mai mult decit atit, fondatorii primelor periodice, Heliade Radulescu si Asachi, erau preocupati sa-si fidelizeze abonatii prin bonusuri, metode care azi fac parte din abc-ul politicilor de marketing. Iata, asadar, cum Heliade promitea abonatilor „Curierului de ambe sexele”, la fiecare sfirsit de an, „cite un mic almanah sau calindar”, iar fiecarui abonat la „Spicuitorul moldo-roman” (care a aparut in 1841, la Iasi) i se dadea un exemplar gratis, timp de doi ani, daca aducea alti 20 de prenumeranti.
Cititorii fideli ai revistei unioniste „Zimbrul” primeau „o foaie suplimentara cuprinzind oarecare productie literara sau traducere a vreo oarecare compuneri alese”. La fel trebuie vazuta si aparitia suplimentelor culturale si literare. „Curierul de ambe sexele”, „Adaos literar”, „Gazeta Teatrului National”, „Muzeul National” – se distribuiau impreuna cu publicatia fondata de Heliade, iar in replica moldoveneasca, Asachi tiparea pentru cumparatorii „Albinei” suplimentele „Alauta romaneasca”, „Arhiva Albinii” si „Foaia sateasca a Printipatului Moldovii”. E aceeasi strategie de marketing prin care a aparut si revista care-mi gazduieste articolul din rubrica de fata.