„Suplimentul de cultură“ publică în avanpremieră un fragment din volumul Latitudine zero. 40.000 de kilometri pentru a descoperi lumea, de Mike Horn, care va apărea în curând în colecția „Hexagon. Cartea de călătorie“ a Editurii Polirom.
– Fragment –
M-am bucurat prea repede. La 700 km de coasta braziliană, intru în prima mea furtună tropicală.
Nu e chiar o surpriză. Această zonă este cunoscută pentru dezlănțuirile climatice. Aici, masele de aer terestre provenind de pe Amazon se ciocnesc de masele oceanice, provocând depresiuni violente.
Speram în sinea mea să trec prin ea. N-a mers. O scădere bruscă a presiunii atmosferice mă avertizează de iminența pericolului. În mod normal, ar trebui să cobor imediat pânzele, căci odată prins în furtună va fi prea târziu. Presiunea prea mare exercitată de vânt va face manevra imposibilă pentru un singur om. Dacă m-aș pomeni cu toate pânzele desfășurate în furtună, aș avea doar două opțiuni: să navighez cu vântul în față sau cu vântul în spate, astfel încât să mă las împins cât mai departe. Nu ar trebui în nici un caz să las vântul să mă lovească din lateral, căci trimaranul (care n-are chilă) s-ar răsturna instantaneu.
Dar, dacă strâng pânzele, e limpede ca lumina zilei, ambarcațiunea își va reduce viteza. Or, înaintez cu repeziciune și n-am deloc chef să irosesc acest avantaj. Atunci, decid să risc orice-ar fi și să las toate pânzele sus. Le voi coborî în ultima clipă. Ultima clipă este acel mic spațiu de liniște și fără vânt dinainte de dezlănțuirea elementelor naturii. Faimosul calm dinaintea furtunii…
Dacă mă gândesc bine, poate că o să țin pânzele întinse și după aceea. Într-o aversă scurtă, vântul poate să atingă 70 de noduri. Dar e posibil și să nu depășească 30 de noduri și să se poată naviga… Această incertitudine, care există întotdeauna, ispitește ca o lovitură la pocher. Dar pariul e periculos, deoarece niște vânturi prea violente ar putea să smulgă tot greementul. În caz de dubiu, este preferabil mereu să cobori pânzele.
Deodată, calm total. Apoi cad primele picături grele. Le aud cum lovesc puntea ambarcațiunii…
Și, brusc, le văd. Coame de spumă se ivesc aproape peste tot pe crestele valurilor, avântându-se din largul oceanului spre mine.
Simt cum mi se contractă fiecare mușchi…
Brusc, orizontul se înnegurează ca și cum acolo, în depărtare, s-ar fi stins luminile. O avalanșă de nori negri enormi se năpustește asupra mea cu o viteză impresionantă. Se face repede beznă. Dar țin în continuare pânzele întinse ca să-mi mențin viteza cât mai mult posibil. Vântul devine din ce în ce mai violent. Aștept… Tot aștept… Nivelul de stres crește enorm… Apoi, în ultima secundă, până ca furtuna să mă lovească în plin, reduc velatura și păstrez doar focul de furtună și o suprafață echivalentă a velei principale pentru echilibrare.
Vânturile se dezlănțuie. Acum, bat din toate direcțiile în același timp. Gonesc drept în furtună, în timp ce ploaia intră și ea în joc. Adevărate rafale aproape orizontale, care îmi biciuie fața cu o forță extraordinară.
Oceanul este și el cuprins de nebunie. Coamele de spumă se transformă în valuri uriașe. Ambarcațiunea pare de fiecare dată gata să explodeze sub acele mase lichide care o zdrobesc. Se cabrează, dă înapoi, face salturi laterale și chiar sărituri verticale când e lovită din toate părțile în același timp. Cu mușchii încordați și inima bătându-mi cu putere în piept, mă agăț cu toată forța de postul meu de pilotaj…
Furtuna durează cinci ore. Când se domolește, pe la mijlocul nopții, îmi desfășor pânzele… fericit că mai sunt în viață.
A treia zi, pe la sfârșitul dimineții, totul reîncepe. De data asta, aversa durează două ore în plus. O nouă acalmie… și, după două zile, altă dezlănțuire a mării și a cerului. De data asta, e noapte când încep ostilitățile, iar șocul este și mai violent pentru că nu mi-am dat seama ce se va întâmpla.
Deși cunoșteam particularitățile climaterice ale acestei regiuni, nu mă așteptam să trec prin trei furtuni pe o distanță de câteva sute de kilometri și în mai puțin de șase zile.
Ca și cum vremea n-ar fi de-ajuns, mă aflu într-o zonă de două ori periculoasă: din cauza furtunilor, dar și a containerelor enorme de oțel (cum era cel în care a călătorit ambarcațiunea mea) care sunt întâlnite deseori pe aici plutind la suprafața apei.
Toți marinarii, chiar și cei de ocazie ca mine, știu că în aceste ape din apropierea coastei, unde bântuie furtunile, cargourile cu containere, care urcă spre SUA sau coboară spre Țara de Foc, se debarasează uneori în ocean de o parte din încărcătură. Un mod expeditiv de a se ușura și a evita naufragiul. Deoarece sunt închise ermetic, containerele aruncate peste bord nu se duc la fund, în ciuda greutății lor. În funcție de cantitatea de aer pe care o conțin, unele sunt vizibile, altele plutesc sub suprafața valurilor. Acestea din urmă sunt în mod firesc cele mai periculoase, pentru că le vezi când e prea târziu. La viteza cu care înaintez, dacă m-aș ciocni de unul dintre ele, ambarcațiunea mea s-ar putea face praf. Și această mare mereu agitată de hulă face ca vizibilitatea să fie aproape zero.
Evit două la limită. Norocul m-a ajutat cu siguranță să evit altele…
CARTEA
Latitudine zero este povestea unei mari provocări: aceea de a face singur înconjurul lumii pe linia Ecuatorului. Pe jos, cu bicicleta, cu piroga sau pe micul său trimaran cu vele, pornind în iunie 1999 din Gabon, exploratorul și aventurierul Mike Horn va urma acest fir invizibil de 40.000 de kilometri fără să se abată niciodată mai mult de 40 de kilometri de la el. Va traversa trei oceane, va escalada două vârfuri de 6.000 de metri, se va confrunta cu pericolele junglei, cu traficanții de droguri în Columbia și cu ororile războiului civil în Africa, trecând de câteva ori la un pas de moarte. La capătul acestui periplu, în octombrie 2000, își va reîntâlni soția pe aceeași plajă unde se despărțiseră cu 17 luni înainte. SDC
AUTORUL
Născut în 1966 la Johannesburg, Mike Horn părăsește Africa de Sud în 1990 și se stabilește în Elveția. Lucrează mai întâi ca instructor de schi și ca ghid de rafting și caiac-canoe, apoi se consacră explorărilor și aventurii. Printre altele, a coborât Amazonul înot, a făcut singur ocolul lumii pe la Ecuator, a parcurs Cercul Polar arctic și a ajuns la Polul Nord pe schiuri în timpul nopții polare. Alte cărți publicate: Connquering the impossible (2005), Objectif: Pôle Nord de nuit (2007), Aventurier de l’Extrême (2016), Antarctique, Le rêve d’une vie (2018).