Astfel ca eroul nostru negativ era obligat sa se descurce ca un cowboy de duzina, sa iasa din incurcatura mai putin cu mintea, si mai mult cu muschiul destul de atrofiat de traiul bun.
Pina la urma, reusea sa ajunga in fief-ul lui, si atunci puteam constata cu totii ce inseamna civilizatia: dupa citeva telefoane date la factorii de raspundere, J.R. redevenea J.R., iar episodul rural raminea o amintire urita, penibila.
Pastrind proportiile si schimbind ce e de schimbat, cam asa m-am simtit eu in drumul cursiv spre frumoasa statiune Kaprun, deodata fracturat de un episod ridicol, intr-un satuc cu ghinion. Oprindu-ma la o benzinarie micuta si obosita, n-am mai facut diferenta intre benzina propriu-zisa si motorina care-mi trebuia mie, astfel ca am facut o alimentare ca la carte cu un combustibil care ar fi putut sa-mi distruga motorul. Cind am realizat timpenia comisa, era deja prea tirziu: rezervorul era plin ochi, iar proprietarul benzinariei, un italian temperamental, imi vorbea in tirade absolut ininteligibile, in care limba lui Goethe si cea a lui Dante se impleteau. Ce-i de facut? Nevasta si copilul in masina care nu mai trebuia pornita, prietenii nostri cu vreo 20 de kilometri in fata, telefonul din benzinarie piriind si intrerupindu-se, italianul zbierind, si, colac peste pupaza, o voce amabila de la Interventii explicindu-mi ca, nefiind membru al Automobil Clubul Roman (?), trebuie sa astept pina luni dimineata, cind se deschide service-ul. Acest episod halucinant desfasurindu-se simbata seara, pe la orele 19.00. Si e un frig simbata seara, in februarie, in Austria…
Dar asta nu e totul. Din logoreea italo-germana a proprietarului, am dedus, cu ajutorul amicilor nostri veniti in ajutor, ca omul isi va inchide sandramaua pe la 21.30. Asta insemna ca trebuia sa cumparam alt combustibil, de data aceasta cel adecvat, blestemata de motorina pe care urma s-o depozitam in canistre. Fiindca, nu stiu cum sa va explic, dar din masina noastra ultraperformanta nu poti scoate benzina la fel de usor pe cit ai bagat-o. Solutia clasica a furtunului nu mai este valabila. Totul se desfasoara undeva in fata, in zona aceea atit de complicata tehnologic care mi-a dat intotdeauna un fel de vertij.
Imblinzit de Arina, prietena noastra care ciripea in italiana cum o facem noi in frumoasa limba romaneasca, pensionabilul proprietar al benzinariei a inceput sa se implice mai profund in delicata problema aparuta. Ne-a sfatuit sa mergem la un mecanic local pe nume Goran (?) dar, fatalitate, Goran nu era acasa. Era la concert la Viena! Ca alternativa, l-a cautat pe mobil pe un alt mecanic, prieten apropiat, dar, din nou fatalitate, nici acesta nu era disponibil. Omul iesise la restaurant cu sotia, in alta tara! In Austria se petrec asemenea lucruri ciudate: in timp ce un prostanac de roman pune benzina in loc de motorina, mecanicii autorizati sint la concert la Viena ori iau masa in alta tara…
Si totusi, doamnelor si domnilor, ce era de facut?