Doctorul R. Rosin este el insusi intiiul luptator, de vreme ce isi incepe astfel prefata: „In lupta popoarelor pentru existenta, actiunea in contra alcoolismului a fost inca dedemult una dintre preocuparile de capetenie ale conducatorilor statelor si in special ale oamenilor de stiinta. Acestia sint convinsi ca alcoolul sub orice forma ar fi luat, nu numai ca nu aduce nici un folos sanatatii, dar chiar ataca in mod dezastruos organizmul nostru, distrugind fizicul si intelectul individului pe care il atinge”. Mai mult, se pare ca acum un secol se credea ca „acest vitiu pustiitor” se trasmite pe cale ereditara, iar actiunea lui e iremediabil catastrofala.
N-ar fi lipsit de interes sa aflati ca luptatorii au inceput razbelul impotriva vitiului inca de la 1855, ca in mai 1877 a fost infiintata „Liga antialcoolica”, condusa de A.D. Xenopol, ca in 1900 au avut loc „inscrierea in programul scoalelor a invatamintului antialcoolic obligator, savirsita de marele disparut Sp. Haret” si „inlocuirea prin cafea si ceai, a rachiului ce se da trupelor, masura luata de regretatii ministri de razboiu, generalii Budisteanu si Lahovary” si ca, in fine, in 1904, a fost propus un „proiect de lege pentru infrinarea betiei”.
Luptatorii nostri n-au pierdut vremea, dupa cum se vede, dar am impresia ca, de pe la 1918 incolo (ca sa continuam regia istorica), s-au mutat la mesele de la Capsa sau de la gradinile de vara si, cu o berica alaturi, au continuat sa puna tara la cale. M-am luat cu voluptatea citarii si am uitat ca rubrica mea e atit de scurta. Pina data viitoare, hai noroc!