Vara, in Bucuresti, 2007, alergind prin si printre tramvaie, acele tramvaie-institutii, proiectul lui din Bucuresti pe care l-am parcurs/calatorit intr-o zi impreuna, am inceput sa ne cunoastem mai bine. Da, l-am vazut pe Daniel alergind dupa tramvaie, intre statii, sa prinda un unghi mai bun de fotografiat, s-a facut si urmarire cu masina a tramvaielor-institutie, s-a filmat, s-au urmarit institutiile "romanilor" in miscare atunci, s-a interactionat cu populatia si, putin provocata, populatia de noi... a iesit invingatoare.Daniel in actiune autodocumentindu-se.
Documentarea proiectului lui a fost urmarire in context real! Atunci am inteles, Daniel crede in acelasi lucru in care cred si eu, artistul/autorul, persoana lui, e intotdeauna mai putin (important/a) ca „opera” – produsul, proiectul lui de arta. Arta, nu starul de arta!
Proiect intimplator 01. Atunci am „sculptat” impreuna la bateria (noua) de rezerva pentru camera video, incercam sa o optimizam fizic pe aparat, ar fi trebuit sa mearga perfect pe camera Sony HD, fiind un accesoriu dedicat, chiar daca „third-party”, si nu Sony. Camera nu a vrut sa o recunoasca, nu a accepta-o electronic ca fiind originala, noua ultima generatie electronica radical impotriva copiei. Am pastrat bateria prelucrata, si perfect neutilizabila. Declar acea baterie, originalul, un alt „small monument” dedicat automat noilor vremuri.
Prin Kreuzberg, Berlin, aproape inceput de noiembrie 2007, Daniel stie drumul printr-un parc enigmatic spre un tirg de vechituri, in nevoia mea aleatorie de a vedea si chiar colectiona artefacte/gunoi al societatii industriale avansate, recolectat, depozitat, organizat si revindut – reciclare pe banii nostri. Pe drum, deodata, mintea mea era cu 18 ani in urma, cam cind se aranjase deja caderea zidului, zidul a cazut, umbra a ramas.
Estul a cistigat teren prin cedare, pe atunci aveam 15 ani si visam la o vizita de lucru si cumparaturi in DDR (Germania Democrata), in RFG nu ma iluzionam ca o sa se poata ajunge! Acum eram in Vest, dar scopul meu devenise din nou Estul, care acum e terenul principal de joaca al scenei de arta contemporana in Berlin. Cred ca Daniel a inteles mai repede ca noi, cei din Romania, hipnotizati pe atunci, de ce zidul a cazut numai in felul ala organizat. Nu l-am intrebat inca!
Proiect intimplator 02. In drumul nostru am trecut peste un pod, la a carui intrare erau doua stencil-uri de culoare albastra, eu le-am inregistrat ca simbol de trecere atunci! Incerc sa imaginez un dublu proiect cu Daniel, sa inlocuim Bucurestiul cu Berlinul pe o harta (a lumii) emotionala, cita istorie ar fi devalidata!?
…Pina atunci, sa umplem spatiile publice (si sociale) cu imaginatie.
Pentru 200oo si Daniel Knorr von Roman.