Spatiul cautarii (si al regasirii?) este satul curcubeielor duble, in care se ajunge pe o sosea ce tine locul unei „autostrazi virtuale”, care exista doar pe hirtie. Scrierea cartii pare sa coincida cu „refacerea traseului”, cu acea cautare a ceasului, metafora a timpului pierdut.
Curcubeul dublu este o carte construita pe antiteza sat/oras, iar viata personajului principal este o neincetata calatorie de la sat la oras si invers: „Vin inapoi la tara cu gustul orasului pe buze: de-acolo lipsesc deja chiar si atunci cind sint prezent. Undeva, apele urbane se incheaga fara mine”. Satul este un spatiu al meditatiilor, al linistii si al copilariei, in timp ce orasul e „galagios si prafos”, cu oameni pe strazi, cu trotuare si treceri de pietoni. Cine alege satul o face doar din iluzia ca poate astfel scapa de vacarmul de la oras, ajungind chiar sa creada ca la tara „lucrurile pentru care se bate lumea la oras a…th nu exista”. Dintr-o „imprudenta onirica”, personajul lui Alexandru Vlad aluneca intr-o lume ireala, „tirit” parca de fiinte cunoscute, dincolo de peretele subtire care delimiteaza „lumea lucrurilor care nu exista de cea a lucrurilor care exista”. Doua lumi, cea a realitatii si cea a fictiunii, se intrepatrund: personajele reale trec in paginile cartii, pierzindu-si din „concretetea lor diurna”, „ca niste fotografii retusate”, in timp ce personajele imaginare „navalesc in lumea reala”.
Un roman alcatuit din numeroase momente poetice
Fin observator, Alexandru Vlad realizeaza si un tablou al „eternei” perioade de tranzitie, din care nimeni nu stie cind si daca vom iesi. „Am ajuns sa traiesc in exclusivitate din articolele scrise pentru ziare si reviste. a…th Mi se publica si mi se platesc cita vreme editorul le considera relevante pentru perioada de tranzitie a Romaniei. Aproape toate sint insa despre mine insumi”, scrie Alexandru Vlad, confesiv, la mijlocul acestei carti in mare parte autobiografica. Tonul este cel al evocarii, al amintirii, iar trimiterea la Marcel Proust este inevitabila. Fara satul curcubeielor duble, copilaria nu ar fi decit un timp pierdut, nu unul regasit. Din sat incepe totul, caci satul constituie de fapt „reperele vizuale, auditive, mirosurile”, care actioneaza la fel ca madlena lui Proust. Dupa metafora ceasului, din primul capitol, apare si metafora cartii, in fragmentul intitulat „pietrele verii (o poveste nemaiauzita, in care e regasit un scriitor considerat pierdut, e citita o carte care zacuse treizeci de ani pe un raft…)”, in cel numit „pseudobibliopolis”, in „dupa-amiaza unui faun” sau in „cartea din vis”. Metafora cartii aminteste de Jorge Luis Borges si de a sa „carte de nisip”, fara inceput si fara sfirsit. Pe autorul Curcubeului dublu nu il intereseaza o anumita carte de pe raftul unei librarii sau al unui anticariat, o carte cu un anumit titlu sau pret, ci doar „Cartea”, o „carte a cartilor”, cartea visata, aceea care ne apartine in totalitate.
La fel ca in cazul lui Marcel Proust, pentru Alexandru Vlad realul nu exista decit in masura in care este retrait, prin scris, cu ajutorul memoriei afective. Pornind de la lucruri simple, de multe ori banale, poetul-prozator ajunge la adevarate meditatii filosofice despre fiinta umana, „integrata prea mult” intr-o lume care nu ii apartine: „Intr-o noapte, pasarile au complotat cu toate, m-au prins si m-au ridicat la cer, cu cearsaf cu tot. Cum de se descurca noaptea? A fost prima mea nedumerire. Dar rezolvasera – nu era nici intuneric, nici lumina sau si intuneric, si lumina. Mi-au dat drumul de sus, de foarte sus, si pina jos trebuia neaparat sa-mi creasca aripi. Ba si sa-nvat sa le folosesc. Eram deja la jumatatea distantei de pamint, a caderii, si simteam pe umeri ca-mi crescusera doar tuleiele”. Curcubeul dublu este de fapt un roman alcatuit din numeroase momente poetice.
Alexandru Vlad, Curcubeul dublu, colectia „Fiction Ltd”,
Editura Polirom, 2008, 33.95 lei