Sper sa nu dezamagesc pe nimeni marturisind ca nu m-am gindit la cartea de nisip a lui Borges, care oricum mi-a cazut in mina mai tirziu, mult dupa momentul evocat in text. Am citit de mic, de la 6 ani.
In copilarie, visul cartii perfecte are conotatii puternic premonitorii, anticipative: afli despre carti si autori pe care nu-i gasesti in biblioteca sateasca, nu-i gasesti nici in librarie, si incepi sa-ti imaginezi ca in aceste carti se gaseste aurul distilat pe care-l cauti. Textul care dezleaga toate textele. Cartile erau marea poarta spre lume, spre cunoastere. Nu exista, pe atunci, alta pe masura. Asa ca toate putinele carti pe care le-ai citit nu sint, pina la un moment dat, decit poteci (gradina potecilor bifurcate? – ca sa revin la Borges) spre marile carti, spre marea carte. Si nu visa Papini, in adolescenta, sa compileze toate cartile intr-o singura carte? Omul era finito, si cartea infinita.
„Refacerea traseului” sau cautarea „obiectului pierdut” incepe din „ultimul loc in care putem fi siguri ca l-am avut”. In acest sens, satul „curcubeielor duble” este un spatiu al regasirii sau doar un punct de plecare?
Si una si alta, adica un punct de plecare si, in dorinta autorului-personaj, un spatiu al regasirii. Personal mi-am petrecut 25 de ani din viata incercind sa ajung de la sat la oras (parintii incercau sa ne scoata din mizeria rurala care se vedea deja la orizont, sa ne gaseasca un rost), si urmatorii 25 incercind sa ma intorc de la oras la sat (sa-mi fac acolo o casa, sa ma sustrag obositoarei rutine urbane).
Fiecare percepe in felul sau un text asa-zis „de tranzitie”. Cum arata, in opinia dumneavoastra, un astfel de text?
Nu stiu ce inseamna aici „tranzitie”. Termenul acesta incepe sa aiba o dubla acceptiune: de tranzitie intre genuri, si apartinind perioadei noastre de tranzitie (trecerea interminabila de la comunism la capitalism). La care din ele ne raportam? Ne putem raporta, de fapt, la amindoua. Cartea, sub titlul careia editorii scrisesera initial roman – apoi au hotarit sa fie mai prudenti si au renuntat –, este o carte care face o tranzitie intre genuri. Ar putea fi roman (mai exista astfel de romane construite din materialele primare – aici avem, date intr-o anumita ordine, proze mai mari si mai mici, poeme, eseuri, articole de ziar: toate circumscriind locul si personajele), culegere de proze scurte. Din celalalt punct de vedere, am propus monografia unei crize: criza satului romanesc, criza autorului, a personajului care trebuie sa-si asume virsta, esecurile, boala, amintirile – toate in ambientul crizei sociale care marcheaza spatiul rural, dar si destinele noastre. Toate acestea intr-o carte agreabila, sper.