Special  -    -  

Lucian Dan Teodorovici: De ce te-ai apucat de un roman de dragoste?

Dan Lungu: Nu este prima data cind scriu proza sau poezie de dragoste. Eu am inceput ca poet, am publicat un volum de poezii la Editura Junimea si, inevitabil, ca adolescent, cind scrii poezii, scrii in primul rind de dragoste. Am si multe proze scurte de dragoste pe care nu le-am publicat niciodata pentru ca sint groaznic de proaste – le-am recitit si nu e nimic de ales din ele. Am cel putin doua motive pentru care scriu acest roman – inca nu am un titlu pentru el: in primul rind, vreau sa imi demonstrez mie insumi ca pot scrie despre dragoste si bine, pentru ca am ramas cu o frustrare de la acele texte din tinerete pe care le-am scris si care nu-mi mai plac defel, iar in al doilea rind, am scris atita despre comunism in cele doua romane incit mi s-a cam acrit, ma simt intoxicat de atita Ceausescu, de atita ideologie, de atita propaganda, de atita, pina la urma, ura, prostie si tot ce inseamna totalitarismul si comunismul de sub umbrela, incit vreau sa scriu si despre ceva frumos. Vreau sa fac o cura de dezintoxicare si m-am gindit ca acest subiect, dragostea, poate fi o buna astfel de cura.

Lucian Dan Teodorovici: Nu iti este teama deloc ca, intrucit stii cum este privit la noi acest subiect, criticii ar putea deja sa strimbe din nas?

Dan Lungu: La noi nu este o problema numai cu literatura de dragoste. Daca pe linga literatura mai pui un alt cuvint, atunci e o problema. Daca spui literatura umoristica, e o problema, daca spui literatura pentru copii, e o problema, daca spui literatura de dragoste, e o problema, daca spui literatura de razboi, e o problema. Tot ce este pus in continuarea literaturii este o problema. Daca spui „scriu literatura”, e absolut ok.

Lucian Dan Teodorovici: Si te si cred oamenii.

Dan Lungu: Da, si te si cred. Daca scrii literatura, ce intelege omul: „Dom’le, e un tip serios”. Trebuie sa fie o literatura grava, filosofica, cu probleme fundamentale ale omului, ale societatii. Eu cred ca asta vine dintr-o perioada cind s-a batut foarte mult moneda pe autonomia esteticului – si foarte bine s-a facut –, cind se dorea sa se scrie literatura doar de dragul literaturii, care sa nu aiba nici un fel de functionalitate sociala, psihologica sau de orice alta natura, pentru ca asta denatureaza esenta pura a literaturii. Acest model a fost foarte mult cultivat in perioada comunista si ca o forma de lupta impotriva regimului si a ideologiei. Dincolo insa de functia pozitiva pe care a avut-o in epoca, am ramas cu sechele de pe urma acestui mod de a gindi. Si daca adaugi un cuvint pe linga literatura inseamna ca nu e vorba de estetica adevarata, pura, serioasa.

Lucian Dan Teodorovici: Au ramas cu sechele mai ales cititorii care au inceput sa se fereasca de literatura romana, pentru ca nu o mai simteau atit de apropiata de gustul lor. De asta literatura romana se vindea – sa speram ca se va repara in timp aceasta deficienta – mai prost decit literatura straina.

Dan Lungu: Literatura straina este mai apropiata de mentalitatea si de psihologia omului de astazi.

Lucian Dan Teodorovici: Cititorii ar trebui insa sa remarce ca literatura romana, cel putin din ultima vreme, este de cel putin aceeasi valoare ca multe dintre cartile care vin din Occident si au mare succes, iar tu esti un foarte bun exemplu, mai ales ca romanele tale au inceput sa aiba foarte mare succes in strainatate.

Florin Lazarescu: Care este prima carte de dragoste care te-a impresionat? Citeai romane de dragoste?

Dan Lungu: Prima carte pe care am citit-o cred ca a fost de dragoste, pentru ca altceva nu aveau ai mei in casa. Parintii mei aveau doua carti in casa cind eram eu foarte mic: una de dragoste si una politista – asta poate ar fi al treilea motiv pentru care vreau sa scriu un roman de dragoste: sa ajung si la familii care au doar doua carti in biblioteca.
Am citit acea carte de vreo doua-trei ori pentru ca oricum alta nu mai era. A fost cea mai citita carte a mea pina la urma. Am descoperit apoi, la un moment dat, acea colectie, „Romanul de dragoste”, din care am citit vreo doua-trei si nu mi-au placut.

Lucian Dan Teodorovici: Eu astept si un roman politist.

Dan Lungu: M-ar tenta un roman politist.

Fragment dintr-un roman care nu are inca titlu

Dan Lungu: Personajul principal e parasit de iubita, iar pe masura ce realizeaza acest lucru face tot felul de scenarii si, pe masura ce se infierbinta in aceste scenarii, ele devin tot mai aberante si tot mai departe de realitate.

Marga era o creatura extraterestra si venise de pe o planeta indepartata. Ea se hranea prin piele. Substantele nutritive erau ascunse in creme cosmetice. De aceea nu mirosea. Vitaminele si mineralele erau bagate in creme ca sa nu bata la ochi. Destepti sefi avea. Valijoara ei sic nu era decit un laborator secret cu miner. Era bucataria portabila, dar continea si aparate cu ajutorul carora primea si transmitea informatii. Dintre toate accesoriile, pieptenele cu stecher in coada era cel mai suspect. Ea, femeia artificiala, venise sa smulga un secret pamintenilor. Fiindca trebuia sa poarte un nume, i s-a spus Marga. Dar numele ei adevarat era altul. Probabil unul cu multi de W, de X, poate si un Q. Ce secret voia sa smulga, nu se stie. Era secret secretul pe care ea voia sa-l afle. Pentru a-si indeplini misiunea avea nevoie de o sursa. De la care sa stoarca informatiile. Adica de-un fraier. Ca sa aiba succes la paminteni, femela a fost croita dupa gusturile lor, consultindu-se pe Internet site-urile porno. La inceput, spioana l-a agatat pe Tudor. Dar Tudor era un gogoman care nu stia pe ce lume traieste. Habar n-avea de secrete. Asa ca a fost necesara schimbarea sursei. Sefii au aprobat, inciudati ca pierd atita timp pretios. Caci secretul era si urgent. Asa ea a gasit alt fraier, pe nume Andi. El era un ziarist pirlit, cu acces limitat la informatii. De aceea spioana a facut o vraja si l-a infiltrat in departamentul de investigatii al ziarului unde lucra. Asa Andi a devenit mai putin pirlit. Se imbiba la serviciu cu o groaza de informatii, pe care spioana i le storcea noaptea in asternut. Storsul datelor mergea greu, dar ea isi facea datoria. Cel mai dificil era cu mirosul, in rest era destul de placut. Paminteanul nu mirosea a cosmeticale. El duhnea a om. Ceea ce pentru o fiinta sintetica e destul de naspa. A rezistat cit a rezistat si cind nu a mai putut a raportat mai sus.

A explicat detaliat situatia. Atunci sefii, tinindu-se cu miinile de nas, i-au dat dreptate. Si i-au dat voie sa-si incheie sederea fara sa fi stors tot secretul. Dar i-au transmis urmatoarele: „Sa fii draguta cu puturosul acela si sa nu-l lasi cu ochii in soare. Scrie-i macar un bilet dobitocului. Terminat transmisia”. Ea a raspuns: „Am fost foarte draguta, nu draguta, si i-am scris astfel: «Puti groaznic a om. M-am saturat de tine. Te urasc!» Terminat transmisia”. „Nu e bine, fato! Se prinde tipul, ca nu-i prost. Fii mai subtila. Terminat transmisia.” „Ufff… Am schimbat textul: «Draga Andi, cindva o sa intelegi…». Terminat transmisia.” „Stiam noi ca esti o fata desteapta. Te-ai descurcat de minune. Pentru asta primesti ca bonus doua vieti din partea noastra. Te asteptam cu drag! Terminat transmisia.” Dupa acest dialog, spioana si-a deschis valijoara sic si s-a uns cu o crema speciala.

N-au trecut douazeci de secunde si i-au crescut o pereche de aripi mari, de toata frumusetea. Apoi s-a urcat pe pervazul ferestrei cu atentie, ferindu-se de chistoacele strivite unul linga altul, si si-a luat zborul catre planeta sa indepartata. Bineinteles, si-a luat si valijoara cu ea. Si-o fi pus-o pe sub vreo aripa pe undeva.
Simteam nevoia sa rid. Sa-i strivesc amintirea. Sa o ridiculizez. Dar n-as fi facut asta cu voce tare, in fata altora. Era rafuiala mea personala cu ea. Cu fantoma ei, mai degraba.

Apoi, macar in gluma trebuia sa-mi explic disparitia ei.