Rămas-bun!
Anna Karina, una dintre actrițele emblematice pentru Noul Val al filmului francez, a încetat din viață sâmbăta trecută, la vârsta de 79 de ani. „Cinemaul francez și-a pierdut una dintre legende“, a declarat ministrul Culturii Franck Riester. După ce a debutat ca manechin și interpretă de muzică. Anna Karina s-a remarcat apoi, vreme de zece ani, drept una dintre actrițele Noului Val, jucând în filme realizate de Jean-Luc Godard în anii ’60, printre care Vivre sa vie, Pierrot le fou sau Une femme est une femme, peliculă care i-a adus premiul de interpretare la festivalul de la Berlin în 1962. În paralel, Anna Karina a avut o lungă carieră de succes în muzică, unde a colaborat îndeaproape cu Serge Gainsbourg.
Adaptare
Netflix, în colaborare cu Gaumont, va produce un film de animație bazat pe High in the Clouds, o carte pentru copii scrisă de faimosul Beatle Paul McCartney și publicată în 2005. McCartney a realizat cartea (care prezintă aventurile unei veverițe numită Wirral) ajutat de scriitorul Philip Ardagh și ilustratorul Geoff Dunbar. Paul a scris încă din 2015 șapte sau opt cântece pentru o posibilă coloană sonoră a filmului.
Desant BD
Ministrul Culturii din Franța, Franck Riester, a anunțat declanșarea operațiuni „BD 2020“ o uriașă celebrare a benzii desenate, anul viitor, în Hexagon. Începând cu Festivalul Internațional de bandă desenată de la Angoulême, pe 30 ianuarie, în Franța vor fi organizate peste 350 de evenimente dedicate celei de-a 9-a Arte, ale căror scop este, printre altele, „să aducă o completă recunoaștere unei arte prea multă vreme considerată drept un obiect cultural neidentificat“, se arată în comunicatul ministerului.
Inedite
O antologie de nuvele inedite semnate de Anaïs Nin va fi lansată în Franța, în februarie. Intitulată L’intemporalité perdue et autres nouvelles de la jeunesse, cartea conține 16 texte scrise între 1929 și 1931 și având în general ca personaje principale „femei ce au în comun faptul de a fi între felul în care trebuie să fie și felul în care trebuie să pară“. Anaïs Nin avea mai puțin de 30 de ani când a scris aceste nuvele care nu au fost niciodată până acum strânse într-un volum.