Totusi, nu e ea, e vreo fata de conte de pe la mijlocul secolului al XIX-lea, pe care nu va spun cum o cheama, ca sa va fac sa scormoniti intr-un album de Ingres, in cautarea ei.
Caci portretul ei este, dupa umila si nepriceputa mea parere, unul din cele mai minunate din istoria picturii si, cu siguranta, cel mai frumos al lui Ingres. Jean Auguste Dominique Ingres, reprezentant al clasicismului francez si initiator al romantismului si realismului, cel despre care Theophile Silvestre (cine-o mai fi fost si el) zicea ca e „un chinez ratacit pe strazile din Atena”, iar Baudelaire spunea ca e pe placul „excentricilor, al blazatilor, al o mie de spirite delicate, mereu in cautare de inedit, chiar de-un inedit mai amar”.
Cica n-avea prea multa imaginatie si nici nu statuse mult pe la scoala. Ambele lipsuri le-a compensat prin rabdare si perioade indelungate de studiu (se pare ca la 87 de ani se indeletnicea in continuare cu cercetarea atenta a operelor maestrilor), incit a ajuns el insusi maitre d’ecole. Dupa ce s-a intors de la Paris (se stabilise o vreme in Italia), a fost poftit sa-l viziteze pe Louis-Philippe la Versailles si la Neuilly si, mai mult de-atit, a primit un permis de intrare libera pe viata la Comedie-Francaise, pe care se zice ca l-a folosit multi ani cu mindrie. Mai stim despre Ingres ca, de la 13 la 16 ani, a fost vioara a doua in orchestra operei din Toulouse. Vioara a pastrat-o pina la moarte si a continuat sa cinte la ea din placere. Iar violon d’Ingres a ajuns sa desemneze o activitate artistica practicata in afara profesiei (un alt nume, deci, pentru banalul hobby). Asadar, dumneavoastra ce vioara a lui Ingres aveti?